Friedrich August von Hayek spunea într-un interviu de batrânete ca, dupa o viata de polemica îndreptata împotriva stângii, a constatat, totusi, ca îi invidiaza pe economistii de stânga pentru un lucru: economistii de stânga sunt vizionari, îsi permit sa imagineze, sa proiecteze viitorul. Marele economist de dreapta spunea ca dreapta e mai rationalista, mai contabila, mai închistata si, de aceea, mai putin atractiva.
Multa vreme m-am gândit la ceea ce spunea marele filosof si economist, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în 1974 , dar nu am gasit corespondente în politica de astazi. Pentru ca dreapta a ramas la fel de contabila, în timp ce stânga si-a pierdut din energia creatoare, peste tot în Europa, dar si în lume.
Daca ne referim la România, atunci observam ca, de aproape doua decenii, stânga româneasca sub conducerea unor politicieni proveniti din vechiul regim, a tacut timorata sau a încercat sa se justifice prin pragmatismul cifrelor de buget sau al procentelor de crestere. Vom creste salariile cu 50%, vom dubla pensia sau alocatia, vom face x kilometri de drumuri, vom construi 6000 de apartamente. Stânga s-a luat la întrecere cu dreapta în promisiuni, iar aceasta nu a avantajat-o pentru ca dreapta este prin natura ei conservatoare si lipsita de imaginatie. Dreapta este traditionalista, rationalista, cautatoare de profit, nu promite salvarea sau mântuirea. Poate ca liderii stângii de la noi au avut o inhibitie generata de utopiile omului nou sau ale societatii comuniste, acel paradis în care fiecare urma sa primeasca dupa nevoi, dar sa contribuie dupa posibilitati, lucru explicabil. Dar persistenta acestei saraciri a mesajului nu se mai justifica dupa doua decenii de democratie.
Desi ne-am îndepartat mult de acel moment, proiectele stângii au ramas la fel de inhibate. Politica noastra are cotele de neîncredere de astazi si pentru ca stânga româneasca ignora energia pe care o poate aduce visul în politica. Politica este un mijloc prin care trebuie sa potentam capacitatea oamenilor de a visa la o lume mai buna, la o societate mai dreapta, cu mai multa libertate pentru individ sau cu o mai mare egalitate de sanse.
Obsesia de a pune mâna pe putere cu orice pret, de a elimina adversarul politic de la ciolan nu ajunge pentru a genera optimism, bunastare si entuziasm, nu ajunge pentru ca oamenii sa riste, sa investeasca, sa foloseasca mai multa energie, aducând astfel viitorul mai aproape. Un proiect de stânga trebuie sa creeze entuziasm, trebuie sa descatuseze energii. Pâna la urma, politica este si un spectacol care poate instaura o noua realitate. Un politician carismatic, dedicat unei viziuni, unui proiect construit pe speranta într-un viitor mai bun, poate atrage dupa sine oamenii spre o alta etapa din viata unei comunitati.
Când politicianul de stânga vorbeste doar despre dezastrul pe care îl produce Guvernul, despre criza care nu se va sfârsi decât daca el va veni la putere, moment în care îi va baga în puscarie pe criminalii de la putere, realitatea este greu sa se schimbe. Ce-i drept, publicul se va uita în campanie la meciul de wrestling dintre stânga si dreapta (regizat sau nu), iar dupa terminarea meciului se va duce cu gamela la usa guvernului sau a primariei pentru a primi ceea ce i-a promis învingatorul. Rationalismul si stilul „managerialist“ de împartire a PIB-ului au distrus potentialul de influentare pe care-l are politica. La noi, s-a mers mult mai departe, satele si cartierele sarace sunt invadate în fiecare campanie electorala de camioane cu galeti, cu pungi de alimente sau cine stie ce alte tâmpenii. Politica noastra spune franc: pentru votul tau îti dau o bere si patru mici, sau un litru de ulei si un kilogram de zahar. Atât, sa nu vii mai târziu sa-mi pretinzi cine stie ce, cetatene, am platit pretul votului înainte, ca la bordel!
Realismul politic al stângii si al dreptei îngusteaza câmpul de posibilitati, ciunteste realitatea si handicapeaza politica. Nu pledez pentru utopie, dar politica este comunicare, iar partea de vis a politicii este responsabila pentru mobilizarea, pentru participarea oamenilor la eforturi colective (inclusiv la sacrificii). Sigur, oamenilor trebuie sa le spunem adevarul, dar o viziune catastrofica, un mesaj de ura si razbunare, un ton agonistic nu vor putea niciodata mobiliza decât o mica parte din populatie.
Stânga ar trebui sa probeze ca visul oamenilor de a trai mai bine este realizabil, ca, desi viata nu este un paradis fara de griji, fericirea este posibila prin munca si talent investite în actiune. Cum sa faci ceva pentru societate, daca nu stimulezi capacitatea oamenilor de a imagina o lume mai buna?
Când Martin Luther King a folosit formula „I have a dream“, el a lansat un proiect politic antirasial pe care, astazi, Obama încearca (declara ca încearca) sa-l transforme într-un proiect planetar de constructie a unei lumi mai drepte, mai echitabile, dincolo de inflatie, deflatie, stabilizare sau crestere. Nici atunci nu era usor de imaginat egalitatea între rase, nici astazi nu este usor de imaginat o ordine mondiala justa, un parteneriat cinstit, în numele umanitatii, între cei bogati si cei saraci, între cei mici si cei mari. Dar pentru ca un vis sa se realizeze în politica, mai întâi, cineva talentat, carismatic, trebuie sa-l aduca în fata oamenilor.
Stânga are si o alta postura, care poate sa o înnobileze: stânga poate visa pentru attii, stânga este obligata sa viseze pentru altii, daca îsi respecta menirea. Ea trebuie sa-i reprezinte pe cei cu resurse putine, pe cei care au pierdut competitia si poate nu mai au energia sa viseze, sa-si imagineze un viitor frumos pentru care merita sa traiesti, pentru care merita sa faci sacrificii pentru a da educatie copiilor.
Din pacate, nici macar oamenii de stânga nu cred în posibilitatea unui discurs de stânga care sa produca un consens imaginar, consens care ar putea fi punctul de plecare în schimbarea la fata a României.
De ce se întâmpla asta în România? Simplu, stânga moderna nu se naste prin decret într-o tara postcomunista. Este nevoie de un câmp de dezbatere de stânga, de o polemica stânga – dreapta, pe teme serioase, mai mult decât de penibila controversa legata de cota unica. Este nevoie de o veritabila dezbatere despre stânga, dezbatere care nu a avut loc pâna acum. De câteva ori s-a discutat, dar discutia a fost substituita de dezbateri despre guvernarea de stânga. Din pacate, discutia despre stânga si despre rolul ei este blocata chiar si în Europa de confuzii, incoerente, neîntelegeri si de presiunea dreptei.
Presiunea asupra stângii este foarte evidenta în urmatorul exemplu:
„Ideea numita socialism este moarta si intelectualii francezi care au încercat sa faca din colectivism un lucru respectabil se ascund. Este un mare eveniment pentru civilizatia occidentala. Partea culturii franceze care este inspirata din socialism este si va ramâne o nulitate mondiala. Dar Franta a început sa se îndeparteze de scursurile acestei ideologii insipide pentru a-si reocupa locul sau, cel al unei societati mândre si realizate.“ ( Din „Wall Street Journal“/31 octobre 1983, citat de „Libération“/ 2 novembre 1983.)
În România, a fost complicata contrazicerea celor care se autointitulau ca fiind adevaratii reprezentanti ai stângii. Nici macar polemica dintre PDSR si PD, partide de stânga la un moment dat, ramuri rupte din copacul FSN, nu a adus contributii decisive la nasterea unui curent de opinie solid de stânga.
Exista si un bruiaj continuu al distinctiei dintre stânga si dreapta. Bruiajul distinctiei stânga-dreapta nu are ca agent doar ideea „sfârsitului ideologiilor“, falimentata deja, ci si pe aceea ce s-ar numi eclipsa distinctiei; în ultimii 25 de ani, ea se face prin golirea de continut a conceptului de catre unele încercari de depasire: axa Blair-Schroder. Desi fara prea mare succes, constant apar încercari de a repozitiona partide sau candidati pe centru (nici stânga, nici dreapta) si chiar programe care vizeaza sa aduca alte unghiuri de vedere si problematici transversale, cum a fost si este înca un curent numit „ecologie politica“, si care pune în centru ideea raporturilor complexe dintre om si natura din perspectiva resurselor si a progresului uman.
Inventia centrului nu rezista dinamicii si complexitatii jocului politic – poate ca centrul politic nici nu exista. Centrul este un loc în care se refugiaza sau îsi trag sufletul diversi politicieni, de stânga sau de dreapta, în perioade de criza economica si sociala.
Nu cred ca are rost sa ne pierdem în complicatele discutii despre criterii care diferentiaza stânga de dreapta politica. Cred, împreuna cu Norbert Bobbio, ca egalitatea este steaua polara a stângii, criteriu care rezista timpului.
Pare evident: nu exista înca în România o cultura de stânga, veritabila, consolidata. Acest lucru influenteaza prestatia partidelor, dar si miscarile electoratului. Tabloul sumbru al politicii românesti, lipsa de speranta, lipsa de încredere, apatia, populismele gretoase si cumpararea votului, toate acestea sunt facilitate si de lipsa unei culturi de stânga, cultura politica ce foloseste si energia visului în politica.