Maiorescu si familia poetului
Abia acum, inarmat cu aceste argumente suplimentare, pot sa revin la temutul ziarist de investigatie al zilelor noastre Calin L. Cernaianu si sa reiau dialogul cu dânsul.
Mai intâi, este putin convingator dl Calin L. Cernaianu atunci când vrea sa demonstreze izolarea lui Mihai Eminescu de familia sa in vara lui 1883, de catre Titu Maiorescu. Repet: si mie mi-ar placea sa fie adevarate asemenea lucruri, care indica un program conspirationist, simt oarecum unda banuielii plutind in aer – dar argumentele sunt strâmbe si trebuie sa inchid ochii, sa tac, sa astept eventuale probe noi, – si sa-i atrag atentia autorului „Conjuratiei anti-Eminescu“ asupra unei consecinte posibile a acestui mod al sau de abordare: compromite tema si daca cineva, cândva, o va relua cu informatie si demonstratie noua se va putea zice ca nu vrea decât sa calce pe urme batute o data in… nisip. Si de aceea sunt dornic sa storc de minciuni sau rataciri logice studiul acesta indelung al lui Calin L. Cernaianu: pentru a ramâne din sutele de pagini infoiate cele câteva zeci cu adevarat necesare; pentru a izola, adica, ce cred ca trebuie inteles si pretuit.
a. Averea criticului. Plonjez in mijlocul demonstratiei lui Calin L. Cernaianu, si citez: „14 martie 1884 – Abil, când raspunde Harietei, Maiorescu o intreaba, intre altele: «Batrânul D-voastra tata, când a fost pe la mine la Bucuresti in August anul trecut, mi-a spus ca tot capitalul sau mobil era de 18 000 franci. Care este partea, care ii revine acum lui Mihai, dupa moartea tatalui sau?“» Patru zile mai târziu, Harieta ii trimite o scrisoare de raspuns, din care lipseste, insa, absolut orice referire, cât de aluziva, la «capitalul mobil» ori la vizita tatalui ei la Bucuresti. E ca si cum n-ar fi citit fraza subliniata…“ (p. 75)
In fapt, Titu Maiorescu raspunde scrisorii Harietei din Ipotesti, 7 martie 1884, in care i se cer relatii despre locul si starea in care se afla Mihai Eminescu. Citesti la Calin L. Cernaianu si nu-ti vine sa crezi. Cum asa?! Dar scrisoarea de raspuns a Harietei la aceasta epistola e de fata, iar peste câteva pagini Calin L. Cernaianu chiar reda un fragment din ea. Este locul cunoscut unde Harieta povesteste ce s-a intâmplat imediat dupa inmormântarea lui Gheorghe Eminovici. Redau in intregime:
Ipotesti, 1884, Marte18/ 30
„Stimate Domnule Maiorescu
Primiti sincera mea multumire pentru scrisoarea din 14 Martie a.c. si ma grabesc a va comunica urmatoarile.
Sunt deja 2 luni trecute de când au murit tatal meu. La inmormântarea lui au fost de fata si fratele meu locotenentul Matei din Râm. Sarat; dupa inmormântare, in loc ca sa faca fratele meu o catagrafie, el au inceput a vinde in dreapta si in stânga toate obiectele mobile si imobile, sub cuvânt ca el va lua pe fratele sau Neculai la sine la 15 martie. El au vândut toate vitele, la numar 27, mobile din casa, 5 stoguri de fân, 3 vagoane de popusoi, facând trei parti, adica mie /,lui/ Neculai si lui Mihai, luând bani si toate hârtiile de valoare, mai ales o obligatie de 6 000 fr. si biblioteca /lui/ Neculai de mare valoare, zicând ca el a sprijinit pe amândoi frati, si mai multe lucruri le-au facut, care, desi am o crestere de tot simpla, nu ti le pot scrie; si intrebat de multi din familie de ce el o face, raspunde ca el le va pastra pentru Mihai si pre Nicu il va lua la dânsul. Spre a va incredinta ca va scriu adevarul o pot dovedi prin un inscris ce au lasat el insusi, precum si marturi, matusile si toti casnicii, in fine, satul, intreg. Deci eu va rog din inima si suflet a va adresa la fratele meu Matei, care este obligat a-l tine, luându-i toata partea lui. Eu sunt singura, pribeaga, deoarece in Ipotesti au intrat deja posesorul cel nou si eu ma vad nevoita a ma departa pe lânga o matusa la manastire. Nu-mi tine Va rog de rau, ca nu m-am interesat de fratele meu Mihai, dara necontenita suferinta de timp de un an a bietului Nicu – care numai pe mine ma putea suferi, proba este testamentul si scrisoarea – ce le-au facut inainte de a-si lua viata, moartea tatalui meu foarte iute, eu singura si oloaga, puteti sânguri sa gânditi pozitiea mea – cât au fost de critica si astazi este si mai critica; iar ca nu se intereseaza fratele Matei, va rog sa va raspunda Dlui singur. Primiti – Va rog – profundele mele multumiri pentru parinteasca ingrijire a iubitului meu frate Mihai, rugându-va inca odata a avea bunatate sa ma instiintati ce rezultat veti lua cu betul Mihai. Cu deosebita salutare,
Henrietta Eminovici.“
(Preiau textul in editarea lui
George Muntean, vezi „Eminescu, 100
documente noi“, Editura Eminescu,
2000, p.114-115)
Ce poti sa spui in fata unei asemenea mistificari?! Cum sa lipseasca din aceasta scrisoare „absolut orice referire, cât de aluziva, la capitalul mobil“? De acord ca Harieta nu are proprietatea strict juridica a termenilor, ea vorbind si de lucruri miscatoare (animale) si nemiscatoare (clai de fân, móbile) – dar când face referiri exacte la acestea, când aminteste si un inscris de 6 000 de franci? Titu Maiorescu (sau un economist de azi) putea estima pretul a 27 de vite; este vorba de o cireada intreaga de altfel.
De ce-i trebuie lui Calin L. Cernaianu o suma exacta in bani? Pur si simplu pentru a contabiliza cu cât ar creste averea lui Maiorescu daca ar deveni curatorul poetului, mai exact spus: pentru a scadea din aceasta suma chetele organizate ulterior si a obtine venitul net. Este cazul?! Ca Titu Maiorescu era zgârcit, se stie. Dar averea sa era destul de frumoasa. Când va divorta de Clara, peste câtva timp, ei ii va lasa 100 000 in numerar; fiicei sale ii va asigura o renta de câteva mii pe an. In câteva scrisori privitoare la banii necesari pentru Eminescu atrage atentia destinatarilor ca sumele nu conteaza, doar sa fie cheltuiti cu scop. E greu sa câstigi simpatia cititorului pe aceste cai…
b. Ospetia criticului. Deocamdata, ca detalii necesare, trebuie spus ca Nicu s-a sinucis prin impuscare chiar la 7 martie 1884, in ziua când este datata prima scrisoare a Harietei catre Titu Maiorescu, cea la care raspunde criticul cerând detalii despre „capitalul mobiliar“; George Muntean o editeaza, aratând intr-o nota ca scrisul nu-i apartine ei – ci altei persoane. Calin L. Cernaianu cunoaste aceste lucruri, de vreme ce emite frumoasa ipoteza (de lucru, in fond), argumentata, insa, iarasi incorect: „Epistola in discutie este ciudata si in ceea ce priveste grafia. In mod cert, ea nu a fost scrisa de mâna Harietei. Intrucât, potrivit datelor trecute in capul primei pagini pare a fi conceputa la Ipotesti, unde atunci nu exista o a treia persoana care sa i-o puna pe hârtie, este posibil ca aceasta scrisoare sa constituie ultimul document scris de fratele ei Nicu inainte de a-si face testamentul si de a explica sumar ce l-a impins la sinucidere (9 martie 1884). Insa, la fel de bine, epistola poate fi un fals comis cu un scop anume.“ (p. 85)
Repet: Nicu Eminovici a murit la 7 martie; 9 martie este datat actul de deces unde scrie „mort alaltaieri pe la ora sapte si jumatate a.m. in casa sa din Com. Cucorani, Cotuna Ipotesti, prin impuscare de sine insusi“. De ce muta autorul gestul sinuciderii cu doua zile? Simplu: pentru ca la 7,30 dimineata e greu sa demonstrezi ca Nicu ar fi scris mai intâi, in numele surorii sale, lui Titu Maiorescu – iar apoi s-ar fi impuscat. Si apoi, in actul de deces nu este trecuta Harieta ca martora, ci doi vecini, Costache Carausu si Ioan Lazareanu. Reiese ca Harieta nu era in Ipotesti? (Scrisoarea „pare a fi conceputa in Ipotesti“, ne asigura Calin L. Cernaianu intr-una din extrem de rarele clipe de indoiala ale sale). Din simpla curiozitate consultam actul de deces al lui Gheorghe Eminovici, datat 9 ianuarie 1884: aici sunt trecuti ca martori alti doi vecini, Ioan Razanu si Manoli Roibu. Nu era acasa nici Harieta (care ingrijise, totusi, de batrân) – nici Nicu, cel atât de suferind?! Mai in jos, la actul de deces al Ralucai Eminovici, datat 15 august 1876, martori sunt Ioan Razanu si Const. Leanca. (Toate actele, la Augustin Z. N. Pop: „Contributii documentare…“, p. 93 squ). Nu era nimeni din familie de fata? Rezulta ca este o regula – si iata unde era nevoie de mintea plina de coduri de legi a juristului. In loc sa ne spuna ca, sa zicem, potrivit cutarei legi, cutarui paragraf, martorii la un deces nu trebuie sa fie din familie – Calin L. Cernaianu, care vorbeste cu majuscula despre Lege, care aduce precizari in atâtea alte chestiuni de interes – acum „o da pe probabil“, ca sa-i imit jargonul – parând a crede chiar ca Harieta nu era la Ipotesti in 7 martie, la moartea lui Nicu.
Relatiile despre testament sunt luate, cum ne dam seama, din scrisoarea Harietei, iar indoiala asupra mâinii care a scris nu-si avea rostul pentru ca George Muntean a specificat la editarea actului ca nu este scrisul Harietei. O eventuala expertiza grafica (sau „criminologica“, dupa definitia lui Calin L. Cernaianu) i-ar fi putut ingusta aceasta indoiala – dar probabil neamul Eminovicenilor nu merita, din partea autorului, acelasi tratament cu al Sutilor…
Oricum ar fi, reiese un caracter tare: stiind ca sufera de o boala incurabila, Nicu Eminovici premediteaza lucid sinuciderea, facând o scrisoare si lasând un testament pe care Harieta le invoca. Gestul ne sperie pe noi, astazi, dar se pare ca in epoca nu era foarte neobisnuit. Revenind la data de 7 martie 1884, este logic, cred, sa consideram ca Harieta a fost ravasita de moartea fratelui si cineva din apropiere (vecini, oficialitati, casnici cu oarecare stiinta la scris) a ajutat-o sa astearna pe hârtie scrisoarea catre Titu Maiorescu prin care cere relatii despre celalalt frate al ei, Mihai Eminescu. Când iti moare cineva drag e firesc sa faci bilantul rudelor in suferinta… Despre Matei stia unde se afla. Tatal lor decedase pe 7 ianuarie, exact cu 60 de zile inainte, iar intervalul nu cred ca are vreo importanta mistica (la 40 de zile ar fi avut un asemenea sens; amintesc de sinuciderea Veronicai Micle, premeditata de ea la 50 de zile dupa moartea lui Eminescu, „cinzecimea“ insemnând, cred, ceva in aceasta ordine, de n-ar fi sa amintesc decât sarbatoarea teilor in Bucovina care se suprapune peste sarbatoarea crestina a Pogorârii Sfântului Duh, la 50 de zile de la Inviere). Aceste ipoteze de lucru pot fi urmarite pentru a se vedea daca duc undeva.