De la un concert în Sala Mare a Ateneului Român te aştepţi, de obicei, să apreciezi în ce măsură conţinutul programului atinge cota de profundă şi înaltă calitate stilistică şi, totodată, să constaţi virtuozitatea tehnică a interpreţilor, ca mijloc de realizare a performanţelor artistice. Interesează, de asemenea, şi comportamentul publicului din sala de concert, faţă de cele audiate.
Cu aceste gânduri am intrat în Ateneul Român, unde melomanii au fost invitaţi, în 18 mai, la un recital extraordinar al pianistei Ilinca Dumitrescu, avându-l ca invitat special pe fagotistul Vasile Macovei. Un concert aniversar dedicat lui Vasile Macovei la 60 de ani, un recital de celebre „bijuterii muzicale“.
Gestul nobil de a omagia un alt artist face parte firesc din fiinţa cunoscutei pianiste, totodată muzicolog, pedagog, dar şi realizator şi producător TV al emisiunii Ilinca Dumitrescu şi invitaţii săi.
Programul concertului – două ore de muzică – a fost format dintr-un repertoriu foarte cunoscut şi îndrăgit (Mozart, Beethoven, Chopin etc.), dar şi din piese mai rar audiate de publicul larg. Mă refer la transcripţiile pentru fagot şi pian sau la piesa dedicată lui Vasile Macovei (Fresca bizantină pentru fagot solo de Doru Popovici), muzici purtate cu succes pe scenele României şi ale lumii.
La ceas aniversar, fagotistul Vasile Macovei are dreptul legitim de a primi respectul, preţuirea publicului şi a colegilor muzicieni. Este doctor al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi a participat constant la cursuri de perfecţionare în Italia, Franţa, Germania. A concertat în Marea Britanie, Spania, Italia, Franţa, Elveţia, Danemarca, Finlanda şi, mai aproape de noi, în Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Republica Moldova, sau, mai departe de noi, în China, India, Japonia, Malaezia, Mexic, Egipt ş.a. Această activitate solistică a fost dublată de concertele din ţară, dar şi de participări la festivaluri şi întruniri muzicale de marcă (Bucureşti, Geneva, Bratislava, Budapesta, Sofia, Torino, Paris etc.). A avut timp să scrie şi poezii, întrunite în volumul Sfere sculptate, publicat la Editura Geneze din Bucureşti, în anul 2000. Artistul este fondator şi membru al ansamblurilor Gaudeamus, Hyperion, Traiect, Modus şi Archaeus, formaţii cu care a interpretat cu predilecţie muzică contemporană. I-au fost dedicate multe lucrări, de compozitori din generaţii diferite.
Ilinca Dumitrescu, „personalitate artistică puternică şi originală“, „o autentică poetă a pianului“, „o mare pianistă, care ştie să-şi desfăşoare toată elocinţa pianistică mereu în slujba muzicii“ (caracterizată astfel de presa de specialitate din ţară sau străinătate), a fost aplaudată pe scene importante din 5 continente, 41 de ţări şi în cele mai mari oraşe – capitale culturale ale lumii. În semn de preţuire a activităţii sale concertistice şi discografice a primit premii şi distincţii ce onorează cultura contemporană românească.
Revenind la afişul concertului aniversar, în prima parte am audiat patru Sonate de Domenico Scarlatti şi mai multe piese de Chopin (printre care şi atât de cunoscuta Fantaisie – Impromptu), Fantezia în re minor de Mozart sau Bagatela Für Elise de Beethoven, Arabesca de Robert Schumann, dar şi două transcripţii pentru fagot şi pian, Largo din Sonata în sol minor de Chopin şi Lebăda de Saint-Saëns. Extraordinarul a fost atins aici de măiestria planurilor de agogică şi dinamică, de arhitectura muzicală plină de relief, în toate piesele pentru pian, dar şi de rafinamentul tehnicilor de legato realizate cu har de fagotist în melodica pieselor, transformând totul, cu adevarat, în „bijuterii de interpretare muzicală“, răsplătite cu ovaţii de public.
În partea a doua a recitalului am remarcat grija pentru prezentarea creaţiei româneşti într-un arc de timp de peste 100 de ani: Dorul (1879) şi Nocturna nr. 2 „Souvenir de Nervi“ de Ciprian Porumbescu, Mélodie şi Carillon nocturne (1916) de George Enescu, cinci 5 Cântece aromâneşti (1942) de Ion Dumitrescu (în transcripţie pentru fagot şi pian de Vasile Macovei), Toccata (1951) de Paul Constantinescu, Fresca bizantină (1996) de Doru Popovici. Pe de altă parte, în repertoriu s-a simţit intenţia de a prezenta şi a scoate în evidenţă nivelul de modernitate al creatorilor români sau de origine română, în contextul avangardei muzicale europene a secolului trecut. Ne referim aici la cele două piese de Enescu, încadrate de Le merle noir pentru pian (1985) de Olivier Messiaen şi Novelette pentru fagot şi pian (1958) de Marcel Mihalovici.
Vasile Macovei s-a lăsat sărbătorit! A apărut în faţa publicului cu sobrietate, stăpân pe sine şi ne-a vorbit prin fagotul său despre dorul românesc sau aromân, despre aroma muzicii bizantine sau a celei din timpuri romantice.
Cei doi interpreţi au fost răsplătiţi de public nu numai cu ovaţii şi flori, ci şi cu un comportament mai rar întâlnit în sălile de concert: tăcerea expresivă a ascultării muzicii.