Aprinsele dezbateri din interminabilele talk-show-uri influenteaza mersul lucrurilor in societate cam cât influenteaza discutiile dintr-un club englezesc starea vremii. Cu exceptia celor tintuiti in casa de boala, de batrânete sau de lene, lumea a sintetizat demult impresia generala si isi vede de treaba, mergând la câmp, la meci, la bodega sau la plimbare, dupa rost, chef sau posibilitati. Prima sinteza a fost: „Se cearta toti, dar niciunul nu-i mai breaz“. De câtiva ani incoace, sinteza a fost completata: „Ei se cearta, dar Basescu râde si face tot ce stie“.
Totusi, la un talk-show am inteles eu esenta democratiei noastre retardate. Eram pe platou cu Doamna europarlamentar Norica Nicolai si alti doi invitati, comentând cu indignare un filmulet despre alegerile partiale din Colegiul nr. 6 Neamt. Filmuletul arata cum candidatul unui partid copleseste electoratul cu atentii la punga. Ne-am revoltat si am abordat cunoscutele si eternele teme: finantarea partidelor, ineficacitatea legii, toleranta autoritatilor, sursele spaguirii, Norica fusese pe teren chiar acolo, confirma situatia si a incercat sa ne insufle o gura de speranta: „Câte unul mai si arunca punga …“. O rafala de replici ironice i-a potolit optimismul:
„– Poate nu le-au placut produsele… Erau si niste brichete… Poate n-aveau gaz!“.
Dupa ce-am vituperat toti pâna la epuizare, au urmat alte teme. Noi, de fiecare data, strofocându-ne. Spre sfârsitul emisiunii a venit vorba, inerent, despre o noua zicere a Presedintelui. Ceva din seria: „Nu mai promiteti mariri de pensii, ca nici nu poate fi vorba de asa ceva“. Ca sa luam foc si pe noua tema, s-a inserat un alt filmulet. A avut valoarea unui curs de politologie.
Telereporterita cautase un cuplu de batrâni, traind dintr-o pensie mica de tot. Demonstratia era ca si asigurata: cât dai pe energie, pe intretinere, cât dai pe medicamente, cât si pentru ce fel de mâncare mai ramân bani.
Camera era curatica, pensionarul se tinea de marginea recamierului, sa nu-l ia vântul daca se deschide vreo usa si se face curent, sotia lui astepta demn, in cadru si dânsa, ca sa apara la televizor. Cât isi intinsesera electricienii cablurile, apucase sa-si schimbe baticul, cu unul mai solemn, pastrat pentru când s-o intâmpla cine stie ce cu „prapaditul“ asta.
In pofida starii sale fizice, Domnul Ilie nu voia deloc sa para prapadit, astepta intepenit solemn sa fie intrebat, iar el sa raspunda la inaltimea sansei ce i se dadea, de a influenta politica tarii.
Biata reporterita parea si ea increzatoare in succesul demersului:
– Mirela, ai legatura !
– Buna seara dragi telespectatori, ne afla acasa la familia Ilie, o familie asa si pe dincolo … Domnule Ilie, câta pensie aveti?
– Opt sute.
– Numai opt sute pe luna !? Si cum va descurcati doua persoane cu opt sute de lei pe luna?
– Ne descurcam.
Doar o miime de secunda s-a simtit socul reporteritei.
– Cum adica, va ajung?
– Ne ajung.
– Dar nu va e greu?
– Eh, nu-i usor, dar ne descurcam.
– Adica sunteti multumiti cu pensia asta?
– Da, suntem multumiti, clipi firav Domnul Ilie.
– Câti ani ati muncit?
– Am fost factor postal 44 de ani incheiati.
– Si dupa 44 de ani de munca si alergatura, credeti ca e drept sa nu primiti minimul pentru un trai decent?
– Eu sunt mutumit, sopti gazda, parca temator sa nu fi dat astia vreo lege sa impoziteze bacsisurile din tinerete.
Speranta reporterei fu sa indrepte maciulia microfonului spre Doamna Ilie, care nu astepta intrebarea si raspunse de sub batic:
– Da, suntem multumiti.
– Poate mai ajuta rudele …
– … Da de unde ! N-are decât un frate, dar ala … stiti cum e lumea …
Reportera intelese ca Doamna Ilie e gata sa-i plateasca vreo polita cumnatului la ora de maxima audienta, asa ca o aduse la subiect:
– Explicati-ne, cum va descurcati cu hrana zilnica?
– … Pai, mâncam si noi ce-avem, mai o leguma, mai un zarzavat, carnita numai când putem.
– Dar nu sunteti bolnavi, nu va trebuie medicamente?
Chipul Doamnei Ilie se lumina ca in fata unei sanse nesperate. Raspunse persuasiv, ca-n telenovele:
– As avea nevoie de o frectie pentru picior.
Televiziunile concurente s-or fi bucurat de transmisia ratata, dar de fapt ni s-a demonstrat pe viu ecuatia fundamenala a democratiei românesti. Legând descinderea la familia Ilie de prima transmisie, din Colegiul 6, lucrurile se limpezesc astfel:
Daca Domnul Ilie e multumit, inseamna ca ii este indiferent cu cine voteaza. Daca primeste o punga cu ceva, inseamna ca, in loc de multumit, va fi si mai multumit, punga facând diferenta si cristalizându-i opinia. Daca in punga apare si o frectie pentru picior, Doamna Ilie, fiind mai in forma, ar putea convinge si câteva vecine de unde vine binele.
Pe umerii si opinia milioanelor de Ilie se sprijina regimul democratic. Restul, discursurile, programele, opiniile, talk-show-urile sunt frectii. La picior de lemn.