Ca si in 2011, la sfarsitul de an, brand-ul „Cele trei dive“ propus de Radio Romania, Orchestrele si Corurile Radio pentru Concertul de Craciun a atras bucurestenii in sala din str. General Berthelot. A-l mentine la inalta altitudine in functie de disponibilitati nu este lucru simplu si de aceea organizatorii au invitat-o pe soprana Adina Nitescu spre a lua locul Leontinei Vaduva, alaturi de mezzosoprana Ruxandra Donose si soprana Teodora Gheorghiu, prezente pe afis si la prima editie. Diversitatea, varietatea sunt si ele deziderate de urmarit, formule sunt multe…
Asadar un trio atractiv a starnit entuziasmul unui numeros public ce a depasit capacitatea auditoriumului, desi concurenta a fost mare: la Opera, renumita mezzosoprana Marianne Cornetti si tenorul devenit „de casa“ Kamen Chanev evoluau in „Aida“. Iata un titlu de mandrie pentru organizatorii Concertului de Craciun care au avut biletele vandute cu cel putin doua luni inainte.
Am revazut-o cu bucurie pe Ruxandra Donose, un distins om de cultura al artei lirice, cu cant rafinat si inteligent, cu remarcabils viziune stilistica. A fost intruchiparea elegantei vieneze in scena prezentarii trandafirului „Mir ist die Ehre“ din „Cavalerul rozelor“ de Richard Strauss (alaturi de Teodora Gheorghiu, artista a sunetelor diafane, a plutirilor pe tesaturi inalte in pianissimo dar mai putin atenta la extremul Do natural acut ce-i revine). A fost exemplul de constructie expresiva belcantista de frumoasa linie vocala si bravura in aria „Per questa fiamma indomita… Ah! pensate“ din „Anna Bolena“ de Donizetti si in duetul „Mira, o Norma“ din opera belliniana, in compania Adinei Nitescu. A fost realmente zeita erotismului, cu „sound“ senzual in registrele central si inalt ale ariei „Amour! viens aider ma faiblesse!“ din „Samson si Dalila“ de Saint-Saëns. Impresionanta a fost nota de Si bemol acut, emisa drept culminatie a unui arc imens de respiratie. Ruxandra Donose – o personalitate.
Rememorand intregul program, recunosc ca, pentru cladirea graduala a atmosferei concertului, mi-as fi dorit ca paginile belcantiste sa rasune inaintea celor wagneriene sau pucciniene ce au revenit Adinei Nitescu.
Cu cantarea Sieglindei „Der Männer Sippe saß hier im Saal“ din „Walkiria“, Adina Nitescu a aratat ca paseste intr-o noua etapa a carierei sale. Nu este rau, soprana are capacitate dramatica si de patrundere in esente, spre a se apropia cu prudenta de asemenea partituri. In pofida vibrato-ului, glasul suna sonor si bogat, notele grave „di petto“ sunt bine articulate. Mai solicitanta s-a dovedit aria „Sola, perduta, abbandonata“ din „Manon Lescaut“ de Puccini, in care a revelat aceeasi imagine de estetica vocala, cu contur pasional adaugat.
Am regasit in cantul pur al Teodorei Gheorghiu placuta muzicalitate, broderia lejera de sunete frumos inlantuite, apetenta pentru desenele nuantate, chiar daca in vocaliza ultra-acuta a Gildei din aria „Caro nome“ („Rigoletto“ de Verdi) atingerea celei mai inalte note ar fi putut fi facuta cu mai multa preciziune. Revansa sopranei a venit repede in cavatina „Ah! non credea mirarti“, urmata de cabaletta „Ah! non giunge uman pensiero“ din „Somnambula“ belliniana, cand a emis un superb contra-Mi bemol acut puternic, stralucitor si perfect intonat, ca o incoronare a calitatilor de frazare fluida si modelata.
Minunatele artiste care au evoluat sub genericul „Cele trei dive“ au incheiat seara, asa cum era potrivit, cu o partitura celebra pentru asemenea ocazii, „Noël“ de Adolphe Adam, interpretata in limba romana. Ce bine ca programul de sala a retinut numele autorului orchestratiei, regretatul tenor Ion Stoian, semnatar al multor versiuni instrumentale pentru piese celebre des cantate, un nume rareori amintit!
La cele doua pagini orchestrale, uvertura „Barbierul din Sevilla“ de Rossini si valsul „Frumoasa Dunare albastra“ de Johann Strauss-fiul, dirijorul Tiberiu Soare la pupitrul docilei Orchestre Nationale Radio a ramas dator. La prima, din cauza viziunii didactice, fara spuma, obiective, fara foc de artificii, cu alamuri marcate excesiv chiar de la inceput. La cea de-a doua, din cauza lecturii la fel de scolastice, rigide, fara insufletitoarele unde ale valsarii. Aprofundarile de maturitate vor veni, sunt sigur, mai ales la un sef de orchestra precum Tiberiu Soare, de mare talent, capacitate si larga cuprindere.
Craciunul 2012 cu „Cele trei dive“ a fost o frumoasa promisiune pentru Noul An la Sala Radio si pentru asteptatul concert sub acelasi generic din decembrie 2013.