În 1934, la trei ani de la moartea „celui mai mare folclorist al Ardealului“, cum îl considera Ion Muşlea pe Ion Pop Reteganul, N. Iorga scria: „E o uimire ce a strâns într-o viaţă destul de scurtă şi plină de greutăţi. Broşurile lui de literatură a poporului înfăţişează o minimă parte din tot ce avea în lada de acasă: manuscrise multe, care conţin vreo 4000 de pagini poporale“. Bibliografia lui Ion Pop Reteganul alcătuită de Laura Goia şi apărută de curând, confirmă aprecierea lui N.Iorga, evidenţiind mulţimea de manuscrise depozitate la Muzeul Naţional „Ion Pop Reteganul“ din Reteag, la Biblioteca Astra din Sibiu şi la Biblioteca Academiei.
Profesorul şi folcloristul Liviu Păiuş, cercetător pasionat şi harnic al tradiţiilor folclorice someşene, trăitor la Rodna s-a angajat de câţiva ani buni să editeze această pădure a manuscriselor Reteganului şi din puzderia de broşurele tipărite şi greu de găsit astăzi. Este un lucru vrednic de laudă şi-mi amintesc că regretatul Cornel Regman obişnuia să întrebe pe profesorii de limba şi literatura română la examenele de grad despre tradiţiile istorice şi literare ale locului (sau ţinutului) unde îşi desfăşurau activitatea didactică. La o asemenea „presupusă întâlnire“ cu Regman, profesorul din Radna s-ar fi bucurat de cuvinte de laudă, pentru că a scris despre personalităţile rodnene: Florian Porcius, Florian Mureşianu, Gherasim Domide, Gavril Tripon ş.a., iar de perioada rodneană (1887-1892) din activitatea dăscălească a lui Ion Pop Reteganul s-a ocupat în amănunt, oferind contribuţii biografice documentare sau editând scrierile sale. În 2003, a alcătuit şi prefaţat o frumoasă ediţie a Proverbelor ardeleneşti cu desene de Florian Mureşianu, iar de curând la Editura Şcoala Ardeleană, a tipărit o amplă culegere de folclor publicat şi inedit de pe Someş, cu titlul Someş, Someş, apă lină, apariţie editorială importantă pentru că se tipăresc pagini mai puţin cunoscute sau necunoscute din scrisul folcloristului: poezii şi poveşti. Pe lângă manuscrise, de unde se reproduc cele mai multe poezii -, ediţia reproduce şi pagini din broşura Trandafiri şi viorele (Gherla, 1884), Chiuituri de care strigă feciorii în joc: poezii poporale (Gherla,1887) şi bineînţeles Poveşti ardeleneşti, cea mai cunoscută şi cea mai reeditată operă a lui Ion Pop Reteganul, cu menţiunea că autorul ediţiei selectează poveştile culese din spaţiul folcloric someşean (Unele apar cu titlu uşor schimbat – Micu Grămădicu – în ediţiile de până acum Voinicu Grămăticu, sau Isteaţa din seamă afară – în alte ediţii Isteaţă şi pace. Poveştile ardeleneşti culese (sau scrise/transcrise) de Ion Pop Reteganul din ţinutul someşean tratează câteva motive folclorice: motivul incestului (cu varianta blestem de mamă), motiv prelucrat şi de George Coşbuc; de altminteri autorul Firelor de tort poate fi raportat la culegerea folclorică a lui Ion Pop Reteganul şi prin balada Crăiasa zânelor care are aceeaşi schemă epică cu povestea omonimă şi idila Pe lângă boi, cu sugestii preluate din doina: „Bădiucă ca patru boi/ Când treci sara pe la noi/ Pune clopotul la boi/ Şi-ţi fă pleasna de mătasă/ Să te-aud, bade, din casă.“/
Remarcând caracterul realist al poveştilor ardeleneşti, Liviu Păiuş, subliniază unitatea stilistică a poveştilor şi povestirilor. Ca în cazul lui Creangă, unor poveşti, dacă li se îndepărtează învelişul miraculos-fantastic par „povestiri din viaţa ţăranilor“ scrise într-un fermecător grai ardelenesc. Nu are dreptate Ovidiu Bârlea, care face aprecieri prea drastice asupra limbii şi stilului din poveştile şi povestirilor folcloristului din Reteag, în dezacord cu majoritatea exegeţilor: „Părerea îmbrăţişată de mulţi, că Ion Pop Reteganul ar reproduce cu fidelitate basmul popular din Transilvania e cu totul nefondată“ – Cu fidelitate se reproduc poeziile şi poveştile populare numai prin mijloacele noi şi moderne de înregistrare; dar de la Alecsandri până la folcloriştii de la începutul secolului XX s-au bucurat de aprecieri cei care au intuit spiritul popular şi l-au înfăţişat într-o limbă autentică, populară.
Poeziile de o mare diversitate ne dau o idee despre bogăţia manuscriselor de care vorbea
N. Iorga şi este înfăţişată de bibliografia scrierilor sale. Pe lângă balade (cântece bătrâneşti) se reproduc oraţii de nuntă, verşuri la înmormântări, colinde etc.; Ca şi în cazul poveştilor se remarcă frecvenţa unor motive folclorice în balade (blestem de mamă, fântâna corbului, logodnicii nefericiţi), iar prin oraţiile de nuntă, versuri la înmormântări, compuse şi rostite/cântate de dieci la prohod, prin colinde se relevă etnologul Ion Pop Reteganul. – În privinţa oraţiilor de nuntă folcloristul din Reteag va fi continuat de unul din exegeţii săi, Ion Apostol Popescu, (Oraţii de nuntă. Colăcării, cântece şi strigături culese de pe Valea Someşului. Ilustraţii de Călin Popescu şi Marian Mustea, Editura Minerva, Bucureşti, 1979), şi, menţinându-ne tot în spaţiul folcloristic someşean, de Liviu Păiuş însuşi. Piesele culese prilejuiesc câteva consideraţii folclorice interesante: de exemplu colinda Îngerul a alergat, un „ecou“ al cântării bisericeşti Îngerul a strigat, arată că în veacul al XIX-lea se colinda şi de Paşti. Este apoi un merit al lui Ion Pop Reteganul că a cules pentru prima dată variante ale baladei Mioriţa din zona folclorică a Someşului. Înainte de a fi balade aceste piese folclorice au fost colinde, întâietate demonstrată de folcloristul Adrian Fochi. Eu însumi ascultam în copilărie sau cântam un fragment de colindă mioritică învăţat de la bunica, ce înfăţişa testamentul liric al ciobanului: „Oile cele seine,/ Mândru m-or cânta pe mine;/ Oile cele bălăi/ Mândru m-or cânta pe văi;/ Oile cele cornute/ Mândru m-or cânta pe munte./
La meritele de până acum ale folcloristului Liviu Păiuş se adaugă acum şi acesta al începutului de editare a manuscriselor folclorice ale lui Ion Pop Reteganul şi de reeditare selectivă a unor pagini din cărticelele care se găseau la începutul secolului XX aproape în fiecare casă din satele transilvane.
* Ion Pop Reteganul, Someş, Someş, apă lină. Folclor publicat şi inedit de pe Someş. Antologie şi studiu introductiv deLiviu Păiuş, Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2015