Arestarea recenta a Generalului Ratko Mladic depaseste, fara indoiala, faptul actului in sine. A fugit si s-a ascuns timp de aproape 16 ani, dar pâna la urma bratul neiertator al justitiei internationale l-a prins. O mare victorie pentru cei, tot mai multi, care cred intr-o semnificatie reala a justitiei universale. Un fapt care trebuie sa-l faca probabil sa tremure pe Al-Bashir, presedintele Sudanului, incriminat si el de o curte internationala. Si daca Al-Bashir pare deocamdata la adapost de orice iminenta arestare, nu aceeasi este situatia altui criminal international, Gaddafi, care fuge si se ascunde sub bombe. E reconfortant sa remarcam faptul ca, de la Nürenberg incoace, dictatorii si capii militari ai guvernelor ce comit crime impotriva umanitatii, teribile atrocitati in tarile pe care le guverneaza, nu prea mai au scapare si sunt facuti, in fata lumii intregi, responsabili pentru ele! Arestarea lui Mladic e, intre altele, si un mare succes pentru Uniunea Europeana care ii pusese Serbiei, ca o conditie pentru acces, arestarea tuturor criminalilor sârbi, exprimând prin aceasta faptul ca a face parte din Uniunea Europeana implica in mod necesar si neconditionat respectul drepturilor omului si al justitiei. In mod egal, insa, s-ar putea acest fapt considera si ca un succes al noii conduceri politice a Serbiei, care in ultimii ani s-a demonstrat capabila de a-si judeca serios propriii cetateni pentru crime comise impotriva musulmanilor si croatilor intre 1992-1995, un semn ca aceasta tara este determinata sa urmeze drumul democratiei bazate pe suprematia legii si aplicarea consecventa a principiilor de justitie.
Dupa parerea lui Antonio Cassese, unul dintre cei mai importanti specialisti in dreptul public international din lumea de azi, arestarea lui Mladic ridica trei probleme esentiale. Intâi de toate va fi destul de dificila tutelarea dreptului sau sacrosanct la „prezumptia de nevinovatie“. Aceasta cu atât mai mult cu cât in nenumarate alte marturii din procese, la ora actuala incheiate, ale unor subordonati ai lui Mladic numele lui a fost adus in cauza. Mai mult decât atât, exista o intreaga documentatie scriptica si fotografica cu privire la crimele in care a fost direct implicat si care ii sunt atribuite. Or justitia, in principiu, trebuie sa fie egala si impartiala. Pe de alta parte, e imposibil sa se ignore evidente absolut incriminatorii, intr-un proces ce ar putea sa aiba o importanta cruciala in istoria destul de neclara si cetoasa a fostei Iugoslavii, iluminând si explicând probabil o multime de fapte ramase pâna acuma in umbra.
A doua problema se refera la durata procedurilor legale. Este limpede ca procesul lui Radko Mladic va dura câtiva ani buni, intârziind astfel inchiderea Tribunalului pentru crimele comise in fosta Iugoslavie, initial prevazuta pentru 2014. Procesul va fi extrem de lung pentru ca apararea va avea nevoie de cel putin un an pentru a examina si analiza enorma masa de documente adunata pâna acum de catre procuratura Tribunalului in privinta celui acuzat. Va urma apoi deliberarea, ce va dura cel putin trei ani, având in vedere numarul ridicat de capete de acuzare impotriva lui Mladic si pe acela al martorilor pe care ambele parti ii vor convoca. Dar, subliniaza Cassese, lungimea procesului si costul sau ridicat e necesarul debit ce trebuie platit daca vrem ca justitia sa nu fie trucata (cum s-a mai intâmplat in unele cazuri de genocid si noi, românii, o stim foarte bine!), ci sa fie inspirata de criterii riguroase si de echitate.
A treia problema o constituie faptul ca, in mod aproape sigur, Mladic, in procesul de aparare, se va folosi de asa-zisa „strategie a rupturii“, teoretizata, pentru toate procesele care au si o dimensiune politica, de catre extrem de inteligentul si versatul avocat francez Jacques Vergès. Acesta i-a aparat, printre altii, pe criminalul nazist Klaus Barbie, pe faimosul terorist venezuelean Carlos si pe fostul lider al khmerilor rosii, Kieu Samphan. Aceasta strategie consta in a nu intra niciodata in substanta acuzatiilor aduse de catre procurori, ci a insista in schimb pe contestarea legitimitatii si legalitatii tribunalului in sine. Se proclama, de pilda, ca tribunalul este selectiv si partial, pentru ca se ocupa numai de crimele comise in fosta Iugoslavie si nu, de exemplu, de cele care se perpetueaza in Irak si Afganistan. In plus, apararea, conform aceleiasi strategii, va incerca sa justifice principiile ideologice care stau la baza nationalismului sârb si sârbo-bosniac, factorul esential in toate acele masacre odioase. Aici va fi determinant rolul judecatorilor Tribunalului in a demonta, anula aceasta strategie si a readuce mereu dezbaterile pe terenul specific al acuzatiilor ce i se aduc lui Mladic si al evidentelor furnizate de catre curtea internationala. Sarcina aceasta nu e usoara deloc, dupa cum au demonstrat-o alte procese, cum a fost cel al lui Milosevic, si cel in curs impotriva lui Karadzic care, in loc sa raspunda la acuzatiile directe si documentate ce i se aduc continua, in mod sistematic, sa conteste autoritatea Tribunalului.
In sfârsit a patra problema pe care o evoca Antonio Cassese se refera la faptul ca arestarea lui Mladic indica si confirma ca societatea internationala si-a schimbat mult mentalitatea in ultimele decenii. In trecutul nu prea indepartat se vorbea doar de state suverane, fiecare preocupat sa-si apere propriile interese economice, politice si strategice. Nu existau, cu alte cuvinte, valori universale care sa uneasca aceste state. In ziua de azi lumea se orienteaza mai degraba spre o veritabila comunitate internationala, bazata pe respectul, dincolo de suveranitatea statala sau granitele nationale, al acelor obligationes erga omnes pe care intregul mapamond trebuie sa le urmeze. Acestea privesc valori cu adevarat universale ce sunt promovate si aparate de institutii internationale precum Organizatia Natiunilor Unite sau, pe plan regional, Consiliul Europei si Uniunea Europeana, ca si organizatii de pe alte meridiane.
Suntem inca, fara nici o indoiala, departe de a putea afirma triumful justitiei universale. Dar orice pas facut in aceasta directie, cum sunt, iata, de pilda, arestarea si procesul lui Radko Mladic, ne apropie de acest ideal.
Autor: Dumitru Radu PopaApărut în nr. 327