Intors din Noua Zeelanda, unde a fost in vacanta pe banii Rosia Montana Gold Corporation (companie careia de atatea ori i-a inchinat texte), Ioan T. Morar emite pe blog o postare stupefianta dpdv logic:
„CTP, acest guru al deontologiei romanesti, a spus despre deplasarea in Noua Zeelanda la care am participat si eu (detalii in alte postari), printre altele, ca a costat o avere. Ca pentru fiecare ziarist s-a cheltuit o avere. Am o intrebare: e o avere mai mica sau mai mare decat cea cheltuita de Coca-Cola ca sa-i asigure lui CTP o saptamâna de vis la Olimpiada de la Sidney? Deplasarea aia a fost mai deontologica? De ce? Vorbim de avion business class, hotel de cinci stele si plata unor bilete la competitie. Ca sa ce? Este Coca- Cola bunul samaritean care-i ajuta pe tenismenii amatori sa-si realizeze visele? A trebuit sa scrie ceva in contul deplasarii? L-a costat ceva constiinta chestia asta? S-a simtit vandut sau cumparat? Sau era normal ca o multinationala sa plateasca niste cheltuieli (aproape o avere) pentru un deontolog national?“
Profit de prilej pentru a-mi relua un text din 25 noiembrie 2009, publicat pe blogul „Cultura“, text care ofera nedumeririlor lui Ioan T. Morar un raspuns.
Ziaristii intre echidistanta si
implicare. Cum distingem intre
ziaristul corect si ziaristul corupt
25 noiembrie 2009
In ultimele zile s-a tot vorbit, preponderent in batjocura, despre echidistanta ziaristilor, opusa „implicarii“. Concluzia cea mai aparata a fost ca echidistanta e o frectie si ca implicarea este necesara si morala.
Trec peste observatia elementara ca mult prea putini dintre cei care semneaza opinii in ziare sau pe platforme sunt propriu-zis ziaristi: fie ca nu s-au calificat la locul de munca pentru asta, fie ca s-au descalificat la acelasi loc de munca. Majoritatea raman niste opiniomani de aceeasi compozitie cu blogerii obisnuiti, avand in plus doar un suport mai vizibil.
Exista insa un criteriu care, inainte de orice alta discutie, face diferenta nu atat intre jurnalistul implicat si cel echidistant (aici deschidem o discutie nesfarsita despre obiectivitate si subiectivitate, despre libertatea de expresie etc.; in fapt, formatul publicatiilor decide gradul de interpretare a documentatiei jurnalistice), cat intre ziaristul corect si cel corupt.
Ziaristul corect este ziaristul independent de capitalul vehiculat de „subiectele“ sale.
Ziaristul corupt este cel care primeste bani, direct sau indirect, din zona despre care scrie (nu zic „din alta zona decat publicatia lui“ pentru ca mi s-ar aduce contraexemplul criticilor de film care merg la Cannes cu sponsorizarea Coca-Cola – ceea ce este perfect OK).
Astfel, Traian Ungureanu, care lua bani de la PDL continuand sa faca pe ziaristul la „Cotidianul“, rãmane un ziarist corupt indiferent de justificarile lui cum ca banii politici nu i-au schimbat opiniile. Nu exista un exceptionalism al regulilor: regulile sunt la fel pentru toata lumea. Regulile de interpretare sunt validabile formal, pentru ca altfel ar deveni adaptabile simpatiilor si antipatiilor noastre: regulile sunt facute pentru X si pentru Y, nu pentru Traian Ungureanu vs. Rosca Stanescu. Intre Traian Ungureanu si ziaristi corupti mai notorii diferenta este de portofel, nu de natura; si nici de nesimtire.
Coruptia functioneaza nu numai in timp real, ca in cazul Ungureanu, ci si prospectiv. De pilda, daca unul dintre ziaristii implicati de acum – Cristian Patrãsconiu, de pilda, cu rezerva ca il consider mai mult un opinioman – va primi, in cazul in care omul sau castiga, un mic post ici sau colo (la o ambasada, la un institut cultural), trebuie declarat retrospectiv un ziarist corupt.
Cele de mai sus se aplicã si intelectualilor.
P.S. 1
La scurt timp dupa incheierea alegerilor castigate de Traian Basescu, Cristian Patrasconiu a fost numit director-adjunct pe probleme de comunicare la Institutul de Studii Populare, think-tankul PDL.
P.S. 2
Un articol din „Romania libera“, 8 septembrie a.c., informeaza cum ca „Ziaristul Ioan T. Morar ar urma sa fie consul general la Marsilia“, citand si reactia viitorului consul, care se pregateste cu demnitate sa traga ponoasele campaniei pro-Basescu de acum un an (asa cum le-a tras si pe cele zornaite de canadienii de la Gold Corporation): „Sigur ca voi accepta. (…) imi voi face datoria fata de tara.“
De acord cu tonul general si de acord cu faptul ca jurnalismul si opinia nu ar trebui sa fie suport pentru niciun fel de fripturism. Totusi ma intriga, din punct de vedere teoretic, definitia jurnalistului corupt data de tine. Citez: „Ziaristul corupt este cel care primeste bani, direct sau indirect, din zona despre care scrie „. Pe logica asta, formulata atat de generic, s-ar ajunge ca niciun jurnalist sa nu mai poata scrie despre ce ii place, ce il intereseaza si ce are interes sa scrie. Un jurnalist de turism n-ar mai scrie despre turism pentru ca a fost invitat o data la un infotrip. Un jurnalist de teatru n-ar avea voie sa scrie despre o piesa la premiera careia a fost invitat. Un critic literar n-ar mai scrie despre carti din moment ce o editura sau alta i-au trimis candva niste carti semnal.
Ce cred eu e ca regulile deontologice de la CRP sunt suficiente si necesare. Mizeria din presa se datoreaza faptului ca e infim numarul celor care le respecta. Pe langa normele deontologice avem apoi bunul simt individual, corectitudinea personala, simtul onoarei – formuleaza cum vrei. Daca el ar functiona, in locul mercantilismului profesional, ar fi completarea necesara si suficienta a normelor deontologice.
In concluzie, daca normele CRP, copiate dupa normative internationale, ar fi respectate n-am fi nevoiti sa inventam definitii pentru jurnalistul corupt.
Iar in alta ordine de idei, TRU nu mi-a dat niciodata impresia ca sustine o formula politica pentru ca e platit, pentru ca a facut inainte un contract pentru a o sustine. N-a denaturat fapte, n-a dezinformat, n-a atacat persoane, nu si-a schimbat opinia si (presupui tu) contractorul de pe o zi pe alta. Nicio clipa nu mi-a facut impresia unui om lipsit de onestitate sau deontologie. El, cred, ar fi trebuit tinut departe de materia unui asemenea articol care, pe fond, ridica o problema extrem de importanta, una care, categoric, ar trebui lamurita inainte de a face orice alt pas intru curatenia morala.
Pingback: Avem oare nevoie de stînga în România? (I) Intelectualii şi Puterea | Critic Atac
Pingback: » Lecturi de weekend Contele de Saint Germain
Comentariile sunt închise.