La cumpana anilor, Editura Junimea a publicat o eleganta carte de „dialoguri televizate“, gazduite de TVR Iasi în perioada 20 septembrie 2006 – 16 mai 2007. Protagonisti: poetii Cezar Ivanescu si Lucian Vasiliu. Transpus în litera tiparita, serialul în 22 episoade se citeste dintr-o rasuflare, textele, cu oralitatea lor bine temperata, fiind, asa-zicând, potentate ideatic, artistic si imagistic de rafinatele ilustratii ale graficianului Vasilian Dobos si de albumul foto alcatuit de Corneliu Grigoriu, cuprinzând 72 de fotografii din colectia Muzeului Literaturii Române din Iasi, cu sediul central la faimoasa Casa Vasile Pogor, Casa „Junimii“, precum si din alte doua colectii, acestea particulare: Lucian Vasiliu si Daniel Sandu, operator la postul iesean al Televiziunii publice. Albumul, un foarte pretios corpus documentar de istorie literara în imagini, ocupa un sfert din numarul de pagini ale cartii.
Lucian Vasiliu este cel care pune în discutie tema fiecarei întâlniri, asumându-si rolul de amfitrion cu tot ce implica acesta. Ca si interlocutorul sau, el contextualizeaza, evoca si face, dupa caz, trimiteri relevante la cele mai semnificative fapte, evenimente din istoria culturii vechi, moderne si contemporane. Dar este si responsabil cu ceea ce-as numi contrapunctul, atât de necesar în convorbirile cu Cezar Ivanescu, un temperament, cum bine stim, mai tumultuos si un spirit eminamente polemic, un debateur redutabil si incomod, care, ce-i drept, conferea, confera întotdeauna dezbaterii ritm si o nota de dramatism în sens larg. Între altele, acest mare poet, cu o constiinta tragica, nu era dispus sa faca nici o concesie, cu atât mai putin una de conjunctura – Uniunea Europeana, globalizare, corectitudinea politica etc., adica toate cliseele din mentalul actual si din noul limbaj, de rumegus, în care ne înnecam pâna la sufocare – ori de câte ori „în chestie“ survenea problema valorilor si a miturilor noastre întemeietoare si catalizatoare, unul dintre ele fiind, desigur, Eminescu. Apropo, mi-as permite aici nu o paranteza, fiindca opinii si confesiuni precum cea pe care o voi cita nu se pun în paranteza; o reproduc mai degraba ca o tusa la portretul lui Cezar Ivanescu, una dintre cele mai puternice personalitati ale literaturii române postbelice, comparabila, si din acest punct de vedere, cu Ileana Malancioiu. În cuvântul, de fapt un microeseu, cum sunt si interventiile sale din cartea ce formeaza obiectul acestor însemnari, rostit la Botosani, în anul 2000, când i s-a decernat Premiul National de Poezie „Mihai Eminescu“, Cezar Ivanescu facea o tulburatoare marturisire: „Eram revoltat într-o vreme ca sunt detractori ai lui Eminescu care totusi fiinteaza în cultura românesca, unii au luat si acest premiu national de poezie. Acum, însa, într-o stare de sanatate spirituala, spun: mi se pare firesc… Eminescu îsi pierde pe drum si admiratorii, si detractorii, adica este atât de mare, încât nu doar noi, ca persoane particulare si presupusi artisti, ne valorizam prin el, ci chiar toata fiinta româneasca, în general; prin Eminescu ne masuram nulitatea, nemernicia, valoarea…“ Dupa sase ani, într-una din conversatiile televizate si editate acum în cartea recent aparuta, Cezar Ivanescu releva o trasatura poate mai putin vizibila a celui care a fost si prim-redactor la organul conservator „Timpul“, observând cu finete ca Eminescu este „primul caz de dizidenta, de mare dizident printre scriitorii români. În ce sens?“ – se întreba poetul „Câmpiei Baadului“. În acela ca Eminescu se deosebea întotdeauna de circumstantele în care traia. Inclusiv de cercul Junimii, ceea ce nu înseamna ca îl putem disocia de Junimea si de Maiorescu. El „avea ceva în plus si fata de conservatori“, luând mereu distanta, pâna când „cercul strâmt din jurul lui s-a strâns foarte tare“ si Eminescu „a devenit indezirabil“. Mai mult, cercul „l-a sufocat si, în ultima instanta, l-a distrus“. Oricât de discutabila, si poate tocmai fiindca-i discutabila, ideea se impune atentiei si meditatiei.
Remarcabila este diversitatea subiectelor abordate de Cezar Ivanescu si Lucian Vasiliu în conversatiile lor televizate. Cu rigoare, inteligenta si fler publicistic, cei doi discuta vadind aceeasi aplicatie, pentru a da doar câteva exemple, despre o carte fundamentala privind istoria Iasului, a lui N.A. Bogdan, reeditata anastatic dupa o suta de ani de la prima aparitie; deopotriva despre Mircea Eliade si Neculai Popa din Târpestii Neamtului, personaj-spectacol, cum bine îl caracterizeaza Lucian Vasiliu, din nobila familie spirituala a lui Creanga; despre poetul si omul B. Fundoianu ori cutare serie sau proiect editorial; despre prezentele iesene la Paris în Anul Francofoniei ori jurnalul inedit al lui Sadoveanu, despre Caragiale la Berlin sau „Dictionarul biografic al literaturii române“ al lui Aurel Sasu etc.
Una dintre convorbiri are ca tema impozanta monografie „Podgoria Cotnari“, aparuta la Editura Academiei si datorata unui colectiv de reputati specialisti de la Universitatea de Stiinte Agricole „Ion Ionescu de la Brad“ din Iasi, în frunte cu marele savant oenolog Valeriu D.Cotea. „E o mare lectie de civilizatie si de morala aceasta carte pentru românii care sunt învatati sa-si vada istoria numai dintr-un anumit unghi, uniformizator si prost înteles“ – apreciaza Cezar Ivanescu, subliniind dimensiunea profund culturala, chiar literara a monografiei care are si un capitol intitulat „Rezonante istorice si culturale“. Faimosul vin de Cotnari – reaminteste cu retinuta, dar vadita si fireasca mândrie Lucian Vasiliu – a fost gustat si de Petru cel Mare când tarul a vizitat capitala Moldovei, la invitatia lui Dimitrie Cantemir. Mândrie ce mi se pare fireasca pentru ca Petru I este cel mai ilustru personaj istoric care ne-a calcat vreodata – din fericire, pasnic – pamântul, evenimentul producându-se, ca atâtea altele, cruciale, memorabile, la Iasi. Daca ar fi sa-l credem pe Arnold Toynbee, si nu avem motive sa nu-i acordam credit unui istoric si filosof al istoriei de anvergura sa, istoria arata asa cum au facut-o Iulius Cezar, Petru cel Mare si Napoleon Bonaparte. Si, atunci, cum sa nu fii mândru ca ti-a fost oaspete unul dintre acesti trei titani?! Lucian Vasiliu rememoreaza si ceea ce spunea Sadoveanu, cu verbul sau de o neasemuita forta de evocare, care îti transmite un sentiment al întinderii milenare, despre vinul de Cotnari: „Acest vin armas e bautura Domniei Sale, Mariei Sale Domnul Moldovei… Ca orice lucru scump, nu se potriveste destrabalarii. Dramul lui trebuie sa îndeplineasca puterile mintii si virtutea trupului. De o mie de ani, necajitii acestui pamânt au nevoie de o asemenea doftorie dumnezeiasca si, iata, Domnul Dumnezeu le-a dat-o ca sa biruiasca aceasta amara viata înflorind-o o clipa cu un vis si cu o nadejde…“
Simplificând fatalmente, as putea afirma ca personajele-suma, tutelare, ale acestui incitant serial de dialoguri sunt Iasul, Eminescu si Moldova cu fabuloasa-i spiritualitate si cu binecuvântatul ei Nord pe care Cezar Ivanescu îl considera Tibetul românilor.
„Cezar Ivanescu si Lucian Vasiliu. Dialoguri televizate (despre carti si nu numai…)“ – titlul complet al volumului prefatat de criticul Ioan Holban – este una dintre cele mai interesante carti de publicistica culturala aparute la noi în ultima vreme. Meritul apartine în egala masura colegilor de la TVR Iasi: regretata Vanda Condurache si Alfedrina Iacobitz, Vasile Arhire, directorul postului, un consecvent si eficient initiator si coordonator de proiecte culturale la Televiziunea publica ieseana.
Conchizând, sunt tentat sa parafrazez un titlu definitoriu, emblematic, din opera poetica a lui Cezar Ivanescu – „Jeu d’Amour“ – si sa caracterizez aceasta admirabila carte cu sintagma „Jeu d’Esprit“.