Filosofie pop
Cine are în proprietate un Titian, un Rembrandt sau un Pollock nu are motive de îngrijorare nici în criza petrolului, nici în cea a ipotecilor, nici macar într-o criza a burselor si creditului. Piata operelor de arta este într-o crestere permanenta, de parca nici nu ar tine de ce se întâmpla pe pamânt si ar avea o singura variabila, timpul.
Cu o expresie (reductionista, conform clasicilor economiei) se poate spune ca toate monezile, terenurile, metalele si bunurile se devalorizeaza permanent, cu ratii variate, fata de operele de arta.
Aceasta calitate a artei, de a-si creste permanent valoarea în ultimele sute de ani de când avem înregistrari si baze de date, ca o bula de aer prin apa când mai usoara, când mai grea a economiei, nu face în mod special un serviciu artistilor. Data fiind valoarea lor de inventar, foarte multi artisti, îndeosebi clasici, nici nu sunt expusi catre marele public. Multe dintre opere sunt în proprietatea unor colectionari particulari sau închise în seifurile unor banci. Chiar si operele aflate în colectii publice sunt foarte rar puse la dispozitia publicului. În Statele Unite, sunt expuse mai putin de 40% din operele aflate în proprietatea muzeelor si galeriilor publice, iar în Europa procentul este mult mai mic. La Centrul Pompidou, de exemplu, sunt expuse numai 6% din operele pe care Centrul le detine.
Secretul cresterii permanente a „valorii instrumentale“ a operei de arta tine de cresterea constanta a numarului de cumparatori de pe aceasta piata, evidenta în analizele de termen lung. Daca în termeni macro vorbim de un oligopol dublat de un oligopson, ambele într-o relativa dezvoltare si diversificare, componenta „opson“ (client) are o rata de diversificare mai mare, pe masura ce apar „bule macroeconomice“ globale, fie ca vorbim de ascensiunea Japoniei în anii ’80, fie de China de azi sau „tigrii din est“ de ieri. De asemenea, cresterea „indicelui prosperitatii“ (respectiv situatii de tipul celor existente în SUA pâna în 2007, când în fiecare zi aparea un nou milionar, pe „bula tehnologiilor digitale“) duce la aparitia de noi cumparatori pe o piata cu un ritm de dezvoltare a ofertei inferior. Din diferenta celor doua ritmuri rezulta inevitabil cresterea preturilor. (va urma)