Un fel de legenda, care circula de ani de zile, pretinde ca multi dintre cititorii lui Kundera se cred la fel de destepti ca el dupa ce l-au citit. O alta asertiune mai recenta anunta ca vremea revolutiilor a trecut – ce se întâmpla în Ucraina e o alta poveste – , capitalismul va iesi din criza mai etern ca niciodata si ca tot ceea ce le ramâne popoarelor resemnate ca perspectiva istorica sunt utopiile. Cu aceste gânduri am terminat de citit un text, întâmplator descoperit, al unei necunoscute aflate, pare-se, la vârsta renuntarilor, în care-si declara entuziasta admiratia fara margini pentru desteptaciunea unuia dintre cei care povestesc saptamânal ce li s-a mai întâmplat, la ce s-au mai gândit, la ce concluzii au mai ajuns despre ce si cum au suferit si luptat în comunism, sub dictatura, si cum gasesc ei azi ca viata e minunata si nici nu se compara. De îndata ce admiratul inconditional se arata la televizor, necunoscuta admiratoare lasa totul balta, îsi striga barbatul si se asezau amândoi pe canapeaua din sufragerie sa-l asculte cu religiozitatea cuvenita. Când se ridicau de pe canapea, fara sa stie prea bine de ce, se simteau si ei ceva mai destepti. Nu-i tinea mult, dar nu-si faceau griji, se multumeau cu bucuria ca fac parte, de fapt, fie si câteva ore, din cercul restrâns, select, nobil, masonic, al celor care nu se mai lasa pacaliti, stiu, au aflat, au înteles cum merge lumea, ce-i cu trecutul, cu prezentul si cu viitorul, si ce regim alimentar trebuie tinut pentru a pastra rotunjimile vârstei si melancolia neputintelor. Nu-si mai aminteau cum s-au lasat convinsi ca au de-a face cu un destept, au auzit poate în dreapta si în stânga cum era laudat si periat, l-au vazut mai des la televizor trântit boiereste într-un fotoliu încapator si perorând, latit pe prima pagina a publicatiilor care s-ar putea numi „Ce ni s-a întâmplat noua în saptamâna care a trecut“, si prostia si ignoranta lor i-a durut deodata atât de mult, ca s-au trezit sorbindu-i vorbele.
Nu se mai dezmint de atunci. E desteptul lor, l-au adoptat, îl iubesc, îl venereaza, nu i-a costat si nu-i costa nimic, iar când se întâmpla sa-l vada si în carne si oase, bucuria e totala si tine câteva zile. L-au vazut si la ultimul târg al cartii, i-au cumparat culegerea de texte pe care le-a mai publicat de câteva ori, s-au capatuit cu o semnatura labartata si, traversati de ameteala recunostintei, i-au atins o clipa mâneca hainei cum ar fi atins moastele sfintilor scoase la prosternare colectiva pentru binele facut poporului de idioti (Petre Tutea) într-un timp imemorial. Au întârziat sa-i vada si sa-i asculte pe desteptul care si-a lansat a mia diatriba împotriva trecutului socialist, si pe cel cunoscut si celebrat ca romancier al fantasmelor pubertatii în acelasi mizerabil trecut socialist, dar i-au dezamagit, nu ajungeau nici la degetul mic al desteptului lor.
Nu s-au numarat deocamdata nici „desteptii“ si nici „prostii“ din tara care-i admira si se cred mai putin prosti. E o greseala care se va repara probabil într-o buna zi, capitalismul etern are nevoie de clarificari. Singura certitudine la dispozitie ar fi ca exista si unii, si altii si ca nu se regasesc doar printre intelectuali si admiratorii lor cu ceva pretentii si dispusi sa faca marturisiri publice. Ca pretutindeni, de altfel. Dar cum în România s-au nascut absurdul, diminutivele si alintaturile, desteptii nostri sunt „baieti“. „Baietii destepti“ care au jefuit si jefuiesc ce-a mai ramas din tara, cumpara electricitatea ieftin si o vând scump, cei care s-au îmbogatit si se îmbogatesc din contractele dubioase cu Statul, „baietii destepti“ din agricultura, din transporturi, din constructii. „Baietii destepti“, mafia comisioanelor obscure, care-i gonesc cu politia pe amarâtii de tarani din Pungesti pentru ca multinationala Chevron sa le devasteze satul, si carora putin le pasa de protestele exploatarii aurului si a metalelor rare de la Rosia Montana de catre o companie canadiana renumita pentru dezastrele lasate în urma prin tarile pe unde a trecut. „Baietii destepti“, în sfârsit, care rescriu frenetic istoria, sunt apotrii furibunzi ai neoliberalismului si, nicio supriza, e în natura lor, îsi detesta copios admiratorii. Fatalitate sau blestem al locului, toti acesti destepti baieti care calaresc ideologic, politic, economic, cultural si moral tara sunt în mare masura fructul otravitor al iubirilor oarbe, al iluziilor, al sperantelor, al disperarii „prostilor“. Inutil mult mai numerosi, de vreme ce au fost transformati într-o masa umana amorfa, saracita, umilita, mintita, carora li s-a furat nu numai revolutia, ci si dreptul la utopie, scuturata la rastimpuri constitutionale din letargie sa-si trimita desteptii în Parlament, sa-si aleaga desteptul suprem si sa consimta sa fie guvernata de alti destepti! Nu e astfel câtusi de putin o întâmplare ca desteptii, putini dar destepti si pe deasupra bogati, au pus si vor pune mereu si democratic mâna pe pâine si pe cutit, pe putere. Si ca România de azi se confunda cu ei. 1 decembrie 2013
Autor: CONSTANTIN STOICIUApărut în nr. 450