Sari la conținut

Despre tigani, fara ipocrizie

Autor: George Apostoiu
Apărut în nr. 286
2010-08-12

„Nationalitatea franceza se dobândeste prin merite“. Iata propozitia simpla, careia cu greu i se poate gasi vreun cusur, cu care presedintele Nicolas Sarkozy a atacat unul dintre subiectele sensibile nu numai pentru Franta, ci pentru Europa de azi: emigratia si securitatea nationala. Odata adoptat Tratatul de la Lisabona (constitutia europeana), sefii de stat sunt mai degajati în declaratii si se întorc la treburile lor din tara. În unele tari vin alegerile si uzura politica este necrutatoare. Criza a lovit si ea. Promis în varii forme în campaniile electorale, raiul nu se arata nicaieri. Saracia se întinde ca pelagra. Toate acestea si înca multe altele sunt adevarate. Dar, sa recunoastem, Sarkozy spune un adevar – „nationalitatea este un merit“ – si ceea ce afirma el este corect: pentru a fi cetatean francez trebuie sa te arati demn de aceasta. Se vede ca în filozofia politica franceza ideea nationala nu este sacrificata pentru crezul europenismului nici din oportunism, nici din interes, nici din ipocrizie si nici prin mimetism. Mai clar: pentru un francez, indiferent de pozitia pe care o ocupa, ideea de natiune nu numai ca nu este perimata, ci confera demnitate si implica onoare. Sa vedem mai atent ce l-a suparat pe Sarkozy, de a trebuit sa foloseasca vorbe grele, chiar daca are dreptate.
Cândva, emigratia provenea în Franta din fostele colonii, iar francezii beneficiau consistent de munca supusilor lor de altadata. Acum, lucrurile s-au schimbat, emigratia vine de peste tot si, mai ales, pe cai ilegale. Si, nu de putine ori, ridica probleme pentru ordinea publica. Saracia îi scoate din casele lor pe cei napastuiti si îi trimite în lumea pe care, (in)direct, au ajutat-o sa se dezvolte. Câstigul din vremea colonialismului si dezvoltarea pe baza acestuia se cer (ras)platite. Cercul nu se închide, totusi, pentru ca strainii nu mai sunt asteptati, nu mai sunt necesari. Saraci sunt si în Franta, chiar multi, care cer de munca. Dupa 2002, pe vremea când era ministru de Interne, Nicolas Sarkozy a avut de înfruntat o razvratire a adolescentilor si a tinerilor din oraselele socotite „centura neagra“ a Parisului, unde saracia se instalase temeinic si durabil. Somaj, dificultati de asigurare a traiului cotidian, abandon scolar. Pe acest fond, teribilismul violent încerca sa faca legea. În toamna lui 2005, doi adolescenti raufacatori, urmariti de jandarmi, s-au refugiat într-un grup electric si au murit elecrtocutati. A început o razmerita violenta. Timp de doua luni, în fiecare noapte, tinerii incendiau automobile. Un spectacol cinic, de tortura colectiva. Ministrul de Interne a ordonat masuri draconice pentru a fi pus capat situatiei. Au fost victime, inclusiv în rândul fortelor de ordine. Acum, în 2010, la Grenoble si într-un alt mic orasel de provincie s-a încercat reluarea acestui tip de violente.
Aceste acte, ca si activitatea infractionala a imigrantilor clandestini, printre care se numara si tiganii, au fost considerate de Sarkozy pericol pentru ordinea publica în Franta. Opiniile presedintelui sunt dezvoltate într-un discurs tinut la Grenoble, la 30 iulie. El a cerut restrictionarea drepturilor si a prestatiilor strainilor stabiliti ilegal în Franta, retragerea nationalitatii franceze pentru delicventi, desfiintarea taberelor de tigani si expulzarea acestora. Unii au descoperit aici putina xenofobie si intentia presedintelui de a se mai ridica în sondaje, complet defavorabile.
„Cetatenia franceza este un merit“ a spus apasat presedintele. Cred ca afirmatia este dreapta, oricare ar fi mobilul enuntarii ei. Nu te obliga nimeni sa devii cetateanul unui stat strain. Daca doresti, trebuie sa fii demn de a avea acest statut si sa pornesti de la convingerea ca, obtinându-l, vei dobândi o onoare, nu un drept. Prima conditie a acestui statut este sa ai capacitatea de a respecta civilizatia poporului care te accepta în tara lui. Aceasta maniera de a vedea lucrurile este si corecta, si obligatorie. Sarkozy a avut curajul sa paraseasca discursul ipocrit al filozofiei afisata de tratatele si Constitutia Uniunii Europene. Si-a luat riscul de a nu fi un european ortodox. Este un politician de dreapta, gândeste si actioneaza ca un om de dreapta. În majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene sunt guverne de dreapta. În fata situatiilor care scapa de sub control, Sarkozy a redevenit francez. Chiar daca nu împartasesc, politic vorbind, astfel de masuri, sinceritatea sefului de stat, cu responsabilitati pentru propriul popor, ma impresioneaza. Câti lideri din Europa nu gândesc ca el, dar nu au curajul sa se marturiseasca cum a facut-o el! Lui Sarkozy i s-a reprosat, chiar la el acasa, ca paraseste traditiile republicane si ca împinge Franta la dreapta. Eu cred ca trebuie sa întelegem ceva mai mult. Ideile Frantei la vremea coagularii institutiilor europene erau de dreapta; în momentul semnarii Tratatului de la Roma, 1956, optiunile politice din Europa de Vest erau de dreapta. Uniunea Europeana, cum o stim noi astazi, este rezultatul multor compromisuri pe care, am motive sa cred, multi le regreta. Si, cu aceasta, as vrea sa spun ca, ne place sau nu, îl aprobam sau nu, Sarkozy ridica în discursul de la Grenoble o problema de istorie: cea a limitelor reale ale constructiei unitatii europene, institutionale, în primul rând, sociale si culturale, în al doilea. Rabatul facut la criteriul economic care fusese esential în constructia europeana, si privilegierea celui politic, ideatic, de fapt, care au facut posibila extinderea spre Est, a fost o masura impusa de interesele marilor afaceri. Iar Uniunea Europeana nu mai este Piata Comuna, ci, mult mai mult, o mare afacere. O mare afacere care se dovedeste greu de condus, pentru ca factorul politic nu reuseste sa se sincronizeze cu strategia marelui capital vest-european atât de interesat, dupa prabusirea comunismului, în extinderea Pietei Comune de altadata. Integrarea Europei de Est a intervenit pe acest fond. Istoria va arata ca nu a contat, asa cum s-a lasat sa se creada, vointa politica de creare a unui spatiu al democratiei. De altfel, rezultatele nu au întârziat sa apara. În afara reprezentarii politice în institutiile europene, nimic nu este comun. Spatiul muncii si al liberei circulatii în interesul muncii este discriminatoriu. De fapt, circulatia persoanelor este limitata prin conditionare, spatiul Schengen nu este uniform, ci consacra discriminarea. Zona euro nu este unica, si, acolo unde s-a realizat, a atins inconveniente grave, cum s-a dovedit în cazul Greciei. Mai sunt si altele. Europa are si va avea doua trepte de dezvoltare generala si doua viteze. Europa din Vest va fi socotita un liman de catre toti cei care nu-si gasesc calea de a iesi din saracie la ei acasa. De aceea emigreaza. Emigrând, duc dupa ei, de fapt, saracia, obiceiurile, traditiile lor, altele decât ale popoarelor care au ajuns mai devreme la civilizatia materiala. De aici, dificultatea de a fi primiti si de a se integra în noua lume. De aici, nemultumirile si violenta. Cine-i de vina?
Sa revenim, însa, la expulzarea delicventilor si desfiintarea taberelor de tigani din Franta, cerute de Sarkozy, pentru ca vizeaza direct România. Bucurestiul a trebuit sa numeasca un secretar de stat care sa se ocupe de consecintele repatrierii tiganilor delicventi. Italia lui Berlusconi, de dreapta si el, a încercat sa faca acest lucru în 2009 dar, adusa în fata reglementarilor Uniunii Europene, a cedat pe tacute. Pentru cât timp? Si atunci masurile erau stârnite de comportamentul tiganilor din România, deliberat lasat sa se produca în ceea ce are mai condamnabil, tocmai pentru a se crea un alibi. Franta încearca din nou. Si iarasi suntem vizati. Sa facem o mica incursiune într-un trecut foarte apropiat. Dupa 1990, România si a alte state cu comunitati mari de tigani, Ungaria, Slovacia, fosta Iugoslavie, au fost acuzate ca nu le asigura drepturi tiganilor si nu fac eforturi pentru integrarea lor sociala. Asaltul era facut în numele unei idei de democratie. Experientele istorice, diferite la cei care criticau si la cei criticati nu erau luate în seama. Libera circulatie a persoanelor a facut ca aceste experiente sa fie traite direct de catre cei care criticau, iar viziunea lor s-a schimbat. Sarkozy cere desfiintarea taberelor de tigani si expulzarea delicventilor. Probabil ca politia l-a informat mai corect decât politologii si mai în detaliu asupra realitatilor, iar presedintele a hotarât sa lase cartile de democratie în seama teoreticienilor. Are, acum, s-ar zice, o idee mai precisa asupra actelor de delicventa (cersetorie, furturi, traficul de droguri si de fiinte umane, criminalitate), iar sociologii i-or fi dat informatii privind deprinderile de munca ale tiganilor. Si, astfel, a ajuns la concluzii ferme: aceste acte constituie un atentat la securitatea de stat. În consecinta, a decretat razboi total împotriva celor care atenteaza la ordinea Republicii Franceze!
Sarkozy vorbeste despre chestiunea tiganilor fara ipocrizie. Masurile pe care le propune sunt de dreapta. De aceea, dreapta îl aproba, iar stânga îl critica, acuzându-l de discriminare etnica. Suedia a reactionat rapid si a cerut, deocamdata, Uniunii Europene reglementari în favoarea romilor, denumire artificiala adoptata de amatorii în politica din ratiuni subrede. Când Bucurestiul a solicita ca problema tiganeasca sa fie tratata în datele ei istorico-economice, ceea ce însemna sa fie considerata una europeana, i s-a reprosat ca nu are viziuni democratice. Noi, românii, cautaseram de doua-trei secole solutii pentru chestiunea tiganeasca. Cea mai democratica a fost dezrobirea tiganilor, din sec. al XIX-lea, cea mai radicala a fost luata de Antonescu în timpul razboiului, prin trimiterea acestora în lagare de munca din Transnistria. Problema nu s-a rezolvat nici prin dezrobire, nici prin lagare de munca. Poate vor fi gasite solutii acum, cu ajutorul Frantei, al Suediei si al altor democratii europene. Sarkozy este presedintele statului care a oferit lumii lectia cea mai înaltatoare despre democratie, cea a egalitatii, fraternitatii si solidaritatii. Nu cred ca se va îneca, cum spune un proverb românesc, ca tiganul la mal. De aceea îi doresc succes.
Ma întreb, din nou, daca nu cumva Sarkozy a atins un nou subiect sensibil pentru temeliile Uniunii Europene. Discursul lui de la Grenoble priveste destinul tarii sale, nu al Uniunii Europene. Un discurs, totusi, de luat în seama, fie si pentru ca nu mai este tributar ipocriziei fermentata de interpretarea laxa a drepturilor omului. Stânga internationalista l-a acuzat ca pregateste din timp temele care sa-i asigure victoria în cel de al doilea mandat. Socialistii francezi, internationalisti si ei, dar mai ponderati, considera ca presedintele a preluat mesajul extremei nationaliste a lui Le Pen. Si ei l-au pus la zid pe Sarkozy si le-au promis francezilor ca nu vor cadea în capcana întinsa pentru mascarea esecului politicii guvernului actual. Biserica, destul de anemica în Franta, socoteste declaratiile prezidentiale ca o dezlantuire nationalista, contrara Evangheliei.
Dumnezeu este sus si le vede pe toate!