Evolutia unui stat, chiar si în timpurile cele mai bune, ridica probleme de acuta complexitate. Necunoscutele si neasteptatul pot totdeauna sa intervina, producând complicatii. În momente de criza, dezechilibrele intervin alarmant si conducerea treburilor publice devine cu atât mai dificila. Dar democratia presupune o guvernare pornita de la vointa si dorintele poporului. Rolul guvernantilor este de a doza posibilitatile si de a gasi solutii care sa întruneasca aprobarea cel putin a majoritatii.
Din patru în patru ani pentru Parlament si pentru organele locale – la cinci ani pentru presedinte – cetatenii sunt chemati sa-si dea votul alegând între candidatii care li se înfatiseaza. Acestia reprezinta partide si – teoretic cel putin – ideologii diferite, vin cu promisiuni si angajamente, pe care apoi dupa alegeri le cam uita, iar uneori chiar adopta masuri contrare lor. Alegatorul trebuie sa se gândeasca înzecit, în momentul alegerilor, cui îi da votul, deoarece apoi, timp de patru ani el ramâne prizonierul acestui vot dat! Sanctiunea el n-o mai poate da decât la capatul ciclului, atunci când votul sau se poate îndrepta în alte directii.
Cârmuirea „corabiii neamului“, vorba lui Naum Râmniceanu, este departe de a fi usoara. Furtunile izbucnesc câteodata din senin pe marile si oceanele învolburate ale planetei. Cei adusi „la cârma“ au o raspundere uriasa fata de cei care le-au încredintat aceasta sarcina de cinste, mai ales când uneori lucrurile capata o alta înfatisare în timpul nesfârsitei calatorii a umanitatii. Ei raspund fata de alegatorii lor, fata de toti cetatenii, dar si fata de viitor.
În actul delicat si foarte pretentios de guvernare responsabila apar în nu putine rânduri situatii noi. Unele dintre acestea impun cârmuitorului masuri extraordinare, dar el nu este în democratie un dictator, deci nu le poate adopta decât în virtutea unui mandat si în limitele acestuia. Atunci când intervin noi situatii, când deciziile ce urmeaza sa fie luate pot avea consecinte de însemnatate primordiala, fireasca ar fi consultarea celui cârmuit pentru a se obtine un consens, pentru a se împarti o responsabilitate care depaseste obiectiv pentru cârmuitor cadrul asumat la începutul actului de guvernare.
Exista o tara în care societatea a ajuns la o forma înalta de constructie democratica si de echilibru. Este Elvetia. Acolo este prevazuta consultarea repetata a poporului, a alegatorilor, pentru adoptarea oricarei reforme ori masuri care depaseste cadrul constitutional – deci mandatul încredintat prin vot, în temeiul Constitutiei si a legilor existente, reprezentantilor puterii executive – ori este impusa de situatie sau chiar de o evolutie a societatii. Pe aceasta cale exista o armonie între actul de guvernare si vointa cetatenilor, o neîncetata si repetata consultare a celor din urma, nu doar la începutul si la sfârsitul unui ciclu electoral si politic. Tot vorbind de revizuirea Constitutiei ar fi necesar sa luam în considerare si o astfel de solutie, mai ales când constatam lipsa unui acord national cel putin în marile probleme între diferitele forte politice si când pentru cetatean surprize de tot felul apar de la o zi la alta fara ca el sa fie consultat si mai ales fara ca el sa aiba totdeauna sentimentul ca este reprezentat si vointa si dorinta sa sunt exprimate de o forta politica sau alta, fie ea la guvernare fie în opozitie.
Mass-media, la rândul ei, este predominant preocupata de tiraj, de vânzare obtinuta în primul rând prin senzational, demascare si polemica. Cât de rar – din pacate! – putem citi în zecile de pagini ale ziarelor câte un articol cu continut în care sa fie tratate probleme ale tuturor si nu doar chestiuni de importanta colaterala ori luari de pozitii pro sau contra în probleme ale unor politicieni sau care încânta un anumit public.
Dar revenind la problemele reale, unele de însemnatate capitala, si la unele masuri adoptate uneori haotic, cu consecinte de gravitate extrema, care uneori impun reveniri de la o zi la alta, în aceste situatii o dezbatere, într-un timp rezonabil, s-ar impune cu necesitate, iar în cazuri importante si complicate o consultare populara n-ar putea decât contribui la consolidarea respectivei masuri sau sa impuna renuntarea la ea, înainte ca efectele nocive sa se produca.
Drepturile fundamentale ale cetateanului pe care Constitutia le apara – pensia, salarizare, protectia sociala etc. – trebuie tratate cu respectul cuvenit de oricare guvernant, si atunci când reforme sunt impuse de situatii extreme ori neasteptate respectivele masuri trebuie adoptate dupa matura chibzuire si dupa consultari, inclusiv, mai ales, cu cei lezati de ceea ce se preconizeaza. Este si o problema de educatie cetateneasca. Trebuie sa ne obisnuim sa participam cu totii la mersul înainte, la iesirea din situatii grele, dar acest lucru nu se poate realiza decât daca ni se acorda si noua, marea muta, celor din afara partidelor, consideratia cuvenita.
Mai este o problema. Decizii capitale, care pot pune în primejdie viitorul tarii, nu ar trebui sa aiba pentru cetateni aspectul unor situatii care li se impun fara cea mai elementara consultare. Ma gândesc, de exemplu, la un tratat prin care nu s-a tinut seama de drepturi seculare ori de hotare istorice !
Democratia nu este doar o vorba sau o eticheta care da bine, ea trebuie sa corespunda unei situatii reale. Cetatenii trebuie sa aiba permanent sentimentul participarii si responsabilitatii lor la destinele tarii. Dar si partidele si mai ales guvernele trebuie sa respecte (nu doar în ani electorali si atunci doar câteva saptamâni sau cel mult câteva luni!) pe alegatori, sa vada în ei pe cei carora le revine dreptul de a fi în cunostinta de cauza si a-si da consensul pentru decizii supreme si în numele carora – si raspunzând fata de ei – se exercita actul de guvernare. Lor, cetatenilor în ansamblu, le revine sa controleze si sa privegheze acest act. Cu cât democratia va avea un continut mai real, cu atât mersul înainte al tarii va fi mai accentuat si redresarea ei mai grabnica.
Autor: DAN BERINDEIApărut în nr. 263