Datul in grinda, o bucurie (pierduta) a copilariei

A trecut o luna de când am intrat in noul an, dar eu am ramas cu gândul la Craciun, la sarbatori. Mai exact la seara Ajunului, a colindatului, sau mai degraba a colindetii, asa cum ii spuneam noi când eram copii. Imi amintesc cât de emotionati eram cu totii, eu, sora mea, cei doi veri ai mei, la gândul ca vom porni, din poarta-n poarta, sa colindam, iar la sfârsit, spre dimineata, sa insiruim toti covrigii, sa-i numaram, sa vedem cine are cei mai multi si cine cei mai putini. Bineinteles ca noi, fetele, aveam cei mai putini, caci noi colindam la câteva case de pe ulita noastra (de-abia ne luau si la alea), pe când bunicul si verii mei veneau de câteva ori in timpul noptii sa-si desarte traistele pline de covrigi, mere sau nuci, uneori chiar si portocale (pe vremea aceea se gaseau mai greu). Ca sa compenseze tristetea noastra, mamaia ne da covrigi pe furis, covrigi facuti de ea, astfel mai reuseam si noi sa recuperam din „pierderi“ si sa umplem traistele pe care tot ea ni le facea special pentru seara de colindete, traiste cu tot felul de dulciuri pe care ni le impartea si in care mai gaseam in fiecare an câte 50 sau 100 de lei, dupa buget, vorba lui Caragiale.
Bucuria colindatului nu o egala insa pe cea a datului in grinda. Inainte sa plecam la colindat, mamaia ne strângea pe toti la un loc si ne impartea câte un colac gros, pufos, pe care ni-l aseza apoi pe cap. Partea cea mai frumoasa venea acum: tataie ne prindea cu amândoua mâinile si ne ridica pâna sus la grinda, la tavan, iar mamaia tinea cu o mâna colacul sa nu cada de pe cap. Era bucuria cea mai mare, tipam de fiecare data când ajungeam cu capul aproape de tavan, extaziati de senzatia de inaltime, de rapiditatea cu care ne urcau si ne coborau de la tavan. Printre chiotele noastre de veselie, de-abia se mai auzeau cuvintele rostite de tataie:
„Atâta mare sa se faca grâul
Atâta mare sa se faca porumbul!“
Astfel, imbujorati, plecam la colindat.
Sa ne dea de-a grinda era marea noastra bucurie in seara de Ajun, o bucurie a vârstei inocentei, a copilariei, caci dupa ce-am implinit sase, sapte ani nu ne-au mai dat in grinda. Nu stiu de ce. Poate nu ne mai puteau ridica la tavan din cauza kilogramelor?