Avertisment
Rândurile care urmeaza nu au semnificatia participarii la vreun proiect politic. Nu vreau nici sa subrezesc pozitia tare a opozitiei si nici sa intaresc pozitia slaba a puterii. Vorbesc, desigur, despre pozitiile din sondaje, cele pe care le cunosc nemijlocit. Politrucii care, in loc sa aiba ei insisi pozitii publice, se uita mereu in zare si cauta tradatori sau adversari, nu sunt partenerii de dialog, in sensul ca nu ma intereseaza observatiile lor. Analiza mea este una facuta din pozitia de cetatean, nu „simplu“, dar nici unul strivit de responsabilitate politica. Adopt aceasta postura pentru ca sunt tot mai convins ca de asta este nevoie.
La acest sfârsit de vacanta, inviorat de scoli politice de vara – ocazie cu care, de regula, politicienii masculi se dau cocosi in fata tinerelor care cauta protectie si indrumare competenta –, au inceput dezbateri despre câteva teme importante, una dintre ele fiind modernizarea sistemului electoral din România.
Ca de obicei, totul se face in stilul cel mai lautaresc, in stilul heirupist mioritic. Se propun lucruri foarte importante pentru viitorul nostru fara un studiu initial, mizându-se pe efectul surpriza, pe nasterea unei galagii infernale care sa puna puterea in situatia de a hotari ceva prin ordonanta pentru ca – nu-i asa? – opozitia este imatura, vetusta, nu are solutii constructive.
Sa luam pe rând cele doua masuri proiectate: comasarea alegerilor locale cu cele generale si votul obligatoriu.
Chestiunea comasarii este argumentata prin economia facuta la buget si, mai ales, prin faptul ca administratiile, cica, nu lucreaza pe timpul alegerilor fiind ocupate cu campania sau blocate de asteptarea noilor stapâni. Argumentul economiei este usor ridicol, mai ales ca nu exista o simulare economica serioasa, cifra de 30 de milioane de euro avansata de Emil Boc este nerealista daca ne gândim ca poate fi recuperata prin metode foarte simple, iar una dintre ele ar fi sa nu se mai fure gros la 5 kilometri de autostrada din cele câteva mii care se promite ca vor face la anul.
Celalalt argument este si mai slab decât primul. Ca sa lucreze administratia ar trebui sa avem functionari profesionisti, nu sinecuristi politici care se lupta sa-si mentina posturile. Partidele ar trebui sa renunte la politizarea administratiei, dar si la centralizarea si presiunea politica care fac blocajul de alegeri. Este clar ca sefii din directiile si birourile administratiei vor face campaniile pentru putere ca sa nu-si piarda acest avantaj si uneori, timid, adjunctii s-ar putea sa vrea sa devina sefi si atunci merg sa lustruiasca clanta usilor opozitiei. Dar aceasta nu este o situatie normala, de aceea acest defect major al democratiei noastre, politizarea generalizata, ar trebui eliminata, iar legile sa nu fie schimbate pentru crearea de conglomerate si ambuscade nefiresti la urne. Functionarii ramasi dupa restructurarile anuntate in fiecare an trebuie sa-si faca treaba, iar sefii din administratie au rolul de a pune tot organismul la lucru.
Solutia asta la politizare seamana cu una dintr-un banc vechi: fiindca hotii furau din ultimul vagon al trenurilor care treceau prin Chitila, Ministrul Transporturilor a propus sa se scoata de la toate trenurile… ultimul vagon.
Dar, dincolo de glume si amara ironie, cred ca ar trebui sa ne gândim care este totusi rostul separarii acestor tipuri de alegeri, de unde vine aceasta practica pe care si noi am preluat-o dupa 1990, chiar daca nu ne-am intrebat prea mult de ce.
Fara sa fiu un specialist in drept constitutional, imi pare clar ca separarea alegerilor are legatura cu relativa distantare necesara intre palierele administratiei pentru o separare a puterilor locale, regionale si nationale. Daca faci un giveci din ele la alegeri este de presupus ca nu va functiona autonomia locala. Nici alegerea nu este curata atunci când avem un proces de transfer de imagine intre candidati care merg in tandemuri sau in grupuri.
Dar ce este disfunctional la posibila comasare?
In primul rând, modul de manipulare a buletinelor adunate intr-un singur teanc pentru vot, de la primar, consiliu local, consiliu judetean, presedinte de consiliu judetean, parlamentari din colegiul respectiv, nu cred ca este la indemâna electoratului nostru rural si batrân care, la alegeri, nu cunoaste decât in mica proportie candidatii. Apoi, sa ne uitam mai bine la desfasurarea unei campanii de acest tip si vom observa ca mesajul de la parlamentare este unul politizat, cel mai politizat cu putinta, si acest mesaj va pulveriza mesajul si proiectul local al primarului sau pe cel al consilierilor locali.
In loc sa descentralizam politica, noi recentralizam si anulam, pur si simplu, politica cea mai apropiata de cetatean. Pe spatiile de televiziune, radio sau ziare se vor produce mai ales parlamentarii sau candidatii la aceasta functie. Nu mai vorbesc de faptul ca se va realiza visul parlamentarilor de a capusa pe primarii care ar trebui sa bata in locul lor colegiile electorale. Stim ca parlamentarii se plâng mereu ca nu sunt destul de mult ajutati de primarii care si-au vazut sacii in caruta si dupa locale nu mai sunt destul de luptatori pentru partid, de fapt, pentru ei insisi, partidul fiind o notiune prea abstracta pentru a merita sa ne gândim ca la o realitate care are nevoi sau cereri.
Politizarea votului si proeminenta comunicarii mesajului central de la parlamentare transforma batalia intr-un razboi de TOTUL SAU NIMIC, unde femeile sau tinerii cu mai mica notorietate nu prea au ce cauta, astfel ca posibilitatile de innoire a clasei politice se restrâng considerabil.
Ceva drag politicenilor de la Bucuresti reapare cu putere in politica noastra si poate fi facilitat de acesta masura: parasutismul politic. Din nou vor migra spre colegii din tara zeci de candidati de la Bucuresti, acolo unde sunt primari tari in musculatura, bunaoara cum este Pinalti, si care pot transforma in deputat sau senator pe orice Agamita Dandanache venit cu delegatie de sus.
Este clar ca avem nevoie de o reforma a sistemului electoral. Daca ne uitam la ultimele rezultate la alegeri generale vedem ca principalul beneficiar al sistemului mixt actual este un partid important care a avut 47% dintre deputati si 56% dintre senatori alesi dintre cei care au iesit pe locurile 2, 3 si 4. Este normal? Eu nu cred. Mai mult, misiunea restrânsa de observare a alegerilor prezidentiale din România (22 noiembrie si 6 decembrie 2009) ne-a spus : „Practica modificarii legislatiei electorale cu putin timp inaintea alegerilor, desi un aspect recurent in România, nu este in conformitate cu bunele practici electorale; pe lânga aceasta, modificarea legislatiei electorale prin intermediul ordonantelor guvernamentale este o practica foarte neobisnuita, care ocoleste procesul legislativ, punând astfel sub semnul intrebarii atât principiul constitutional al separarii puterii legislative si executive, cât si cerinta potrivit careia chestiunile electorale trebuie sa fie reglementate prin legi organice“.
Iar o sa facem modificarea prin ordonanta de urgenta? Mai mult ca sigur, „ne-am obisnuit cu ea“, vorba cântecului.
Opozitia politica ce-ar trebui sa spuna?
Oricât de doritori de alegeri mai rapide ar fi, si chiar daca eu insumi am spus ca acest sistem ar avantaja-o prin politizarea votului, o analiza mai atenta a propunerii ar trebui sa determine opozitia politica sa spuna NU.
Nu cred ca opozitia va putea accepta comasarea pentru ca putem presupune, in stil de cârcotasi ca, de fapt, prin comasare puterea nu s-a gândit la economii sau functionalitatea administratiei, ci a vrut sa organizeze alegerile anticipate cu actuala configuratie de primari sau sefi de consilii judetene. Dupa alegerile locale viitoare este de presupus ca vor avea cu mult mai putini.
Putem presupune asta pentru ca nu imi inchipui ca politicienii cu experienta din PDL impartasesc optimismul de basm al Domnului Lazaroiu care merge in ritmul de prognoza politica spre ideea ca nu USL va face 50% si ceva, ci chiar pedeleul reorientat spre centru-dreapta si impins de un entuziasm fantastic de oameni luminati instantaneu si dornici de sacrificii in numele unei identitati de dreapta, latente, dar consistente.
Votul obligatoriu?
Pare o idee tentanta, de multe ori si eu, spontan, m-am gândit la acest lucru. M-am gândit la aceasta alternativa mai ales pentru a se dilua interventia cu pungi, zahar si ulei, cizme sau alte modalitati de a cumpara votul. Dar, finalmente, nu sunt sigur ca ar fi o idee buna. Nu se dilueaza doar votul cumparat care ar pierde din pondere pentru ca nu poti cumpara toti alegatorii, dar s-ar dilua si tendintele minoritare sau cele cu iz de modernizare: miscarile ecologiste, miscarile civice, votul pentru minoritati etnice ar cobori poate ca pondere sub pragurile electorale, chiar daca le punem mai jos.
Nici ideea ca o prezenta mai mare creste gradul de legitimitate nu este 100% consistenta. Da, asta functioneaza daca cei care merg la vot sunt constienti de ceea ce voteaza, au o optiune, indiferent care este ea. La noi, insa, doar vreo 30% dintre românii cu drept de vot sunt interesati de politica, restul sunt dusi la vot de retelele de marketing electoral si sunt pusi sa voteze la comanda. Este o realitate trista, dar este o evidenta si, chiar daca nu suna bine, pare o aluzie spre vot cenzitar. Pudibonderia democratista ar putea sa-mi sara in cap pe principiul ca voturile sunt egale, ca si incultii au drepturi egale cu savantii s.a.m.d. Da, totul este adevarat, dar nu ar fi totusi nimerit sa ne intrebam daca alegatorii care nici macar nu cunosc candidatii si programele lor, dar voteaza, nu dau oare un vot toxic pentru democratie?
Sa ne uitam si din cealalta parte si vom observa ca nu este normal sa-i obligi pe oameni sa mearga la vot si sa devina astfel instrumente de legitimare a unor gasti de corupti sau hoti, pe care altfel nu i-ar vota, dar sa fie nevoiti sa se prezinte la urne pentru a nu fi amendati. Nu credeti ca tendintele de modernizare s-ar pierde in suvoiul conservatorist care caracterizeaza masa de oameni ce se tem de schimbare ca de Dracu?
Transformam un drept constitutional in datorie si nici macar nu suntem siguri ca rezultatele sunt cele pe care le asteptam. Pâna la urma, sa fim sinceri, indiferent daca ne declaram de stânga sau de dreapta, putem sa recunoastem: elitele, adica cei putini, sunt cele care schimba lumea si aduc progresul, nu marea masa a oamenilor, chiar daca putem accepta utopia ca ei sunt buni si cinstiti.
Si sa mai notam un lucru: indiferent care ar fi puterea politica, cei aflati la putere i-ar impinge pe oamenii de la tara spre vot cu seful de post si, daca tot i-au ajutat pe oameni sa scape de sanctiuni, atunci le vor spune si cu cine sa voteze. Ne apropiem vertiginos de perioada interbelica in care un partid ajuns la putere câstiga alegerile, chiar daca la cele anterioare a avut 6%, prezenta la putere il ajuta sa depaseasca 30 sau 40 de procente.
Sa terminam cu ideea de economie, pe care o tot auzim. Prieteni, democratia costa! Daca nu ne permitem costul, atunci alternativa dictaturii, la prima vedere, este mai ieftina. Daca alegerile sunt scumpe, haideti sa nu le mai facem! Putem alege un singur om, Omul, adica cel care, in netarmurita lui intelepciune, o sa-i desemneze pe toti.