În vremurile visceral detestate cel putin de profitorii care si-au refacut în urma cu douazeci si doi de ani virginitatea si se straduiesc de atunci neprihaniti, feciorelnic dar cu accese din ce în ce mai dese de isterie de curvistina nesatula, sa pozeze în iluminati ai unei natii lipsite de memorie, în acele vremuri ziarele, revistele, editurile, televiziunea si radioul îsi plateau slujbasii si colaboratorii. Mai bine sau mai putin bine. Platea Partidul si, conform principiului universal valabil „cine plateste are dreptate“, Partidul avea totdeauna dreptate. Si totusi. În ciuda cenzurii, a autocenzurii si a presiunii ideologice, si dincolo de cazurile odioase si de basmele dizidentei unora sau altora, s-au facut frumoase cariere jurnalistice, literare si cinematografice.
Brutala schimbare de istorie i-a saracit pe multi, au disparut ziare, reviste si edituri, au aparut altele, la început sub flamura unei independente stridente, destul de repede încapute, ca si editurile, televiziunea si radioul, pe mâna afaceristilor si a politicienilor, dar nu sunt putini cei care au intrat în noua lume fara nicio pierdere; ba dimpotriva, au traversat tulburarile cu un entuziasm pe cât de sincer, pe atât de impus de împrejurari si au rezistat schimbarilor cu un soi de gratie melancolica, as zice balcanica, daca n-ar fi pur româneasca. S-a mai întâmplat de altfel pe melegurile noastre si, daca nu tinem neaparat sa ne jucãm de-a judecatorii dintr-o perspectiva perversa a timpului istoric, nu ne ramâne decât sa acceptam ca supravietuirea culturala nu se deosebeste prea mult de cea a muritorilor de rând care nu au de ales când lumea se da peste cap. Si-au pastrat asadar si consolidat dreptul la o anumita prosperitate materiala si la o recunoastere culturala întretinuta deseori, ce-i drept, cu multa bunavointa si insistenta de amici de aceeasi conditie.
Nu-i nimic rau în asta, revolutie sau nu, asa se construiesc peste tot în lumea larga reputatiile, gloriile si legendele, asa se cocheteaza cu posteritatea; în cazul în care se adauga si o apartenenta etnica sau religioasa particulara sau una din orientarile sexuale azi la moda, celebritatea se obtine peste noapte. Au însa meritul incontestabil de a nu-si fi rescris decât superficial si candid biografiile, chestiune de vanitate în raport cu cei care s-au reinventat fara nerusinare de la viscere pâna la mersul pe strada, si sunt înduiosatori când se alinta la rastimpuri cu un trecut de suferinta; luata la întrebari marunte, toata suflarea româneasca, de la mic la mare, a suferit pe vremuri, sufera si azi, dar fara substrat ideologic, fiindca, nu?, capitalismul se digera altfel decât socialismul. Au si meritul de a cântari cu luciditate si amaraciune prezentul deprimant si mizerabil al tarii. Atât cât pot sa-mi dau seama, nu sunt nici de dreapta si nici de stânga, daca dreapta si stânga mai au vreun sens în România potlogarilor politici, a îmbogatitilor care dorm cu revolverul sub perna si a camarazilor de breasla care se vând celor care ofera mai mult. Sunt, as zice, constiinta dezamagita, trista si de nevindecat a tarii care nu costa pe nimeni nimic.
Habotnicii prezentului românesc neoliberal, admiratorii coalitiei la putere si ai alesului dintre alesi, dilematicii care se poticnesc de ani buni în dileme inofensive politic, adeptele dialogului social doar cu posesorii de barbatie pe dreapta si cu damele care au aceeasi preferinta, condeierii atitrati ai cotidianului în care gainile mai nasc din când în când pui vii, pe scurt, cei care scriu, vorbesc si se agita la comanda politica în ziare, la radio, la televiziune si în siturile afiliate, costa. Delirul anticomunist are si el un pret piperat, poate unde îi ia timp pâna sa traverseze oceanul. Cineva plateste, si daca plateste vrea sa aiba dreptate si îsi imagineaza, cum îsi imagina si Partidul pe vremuri, ca are dreptate. În anumite cazuri, se stie cine si de ce baga mâna în buzunar, în altele misterul persista sau e riscant sa încerci sa-l afli.
(5 martie 2012)