Parisul se muta la Cannes (11-22 mai 2011)
Nu cu multa vreme in urma, un important responsabil al Festivalului de film de la Cannes imi marturisea – sa fi fost cu ceva mai putin de doua saptamâni pâna la seara inaugurala a editiei 2011 –, ca deja sunt in plina operatiune de „demenajare“ in vederea instalarii pe Coasta de Azur. Curând ceea ce inseamna Festival de Cannes, celebra institutie a spiritului audiovizual din rue Amélie, adevarata inima a cinematografiei mondiale, se va fi stabilit in incinta solara Palais de Festival, la tarmul Mediteranei. M-a surprins distanta in timp, mai ales ca am putut urmari la un alt festival, elvetian, cum echipa venea in aceeasi zi de la Zurich spre a ocupa sediul de la Soleure, pe malul râului Aar. Sa recunosc, totusi, ca si acolo, cu precizia helveta binestiuta, totul era deja gata pâna la aparitia staff-ului.
Aici, fiind vorba de Cannes, este ca si cum in perimetrul acestuia ar sta sa se produca adevarate implantatii culturale. Mi se pare cât se poate de firesc daca e sa luam nota de imensitatea spatiului peste care festivalul isi pune amprenta in acele fastidioase si epuizante zece zile si nopti, cu fluxul lor continuu, greu de oprit sau macar de intrerupt. Nu este simplu sa transformi o localitate mediteraneana, ea insasi incarcata de istorie si civilizatie, prin infuziile cinematografiei franceze si mondiale. Orasul pare totusi a fi cu totul si cu totul altul in zilele festivalului, iar municipalitatea isi asuma cu mândrie o atare metamorfoza. In largul marii isi fac aparitia imensele vase de croaziera, ca si cum ar avea de tinut pe umeri cerul, iar nu doar de a gazdui somptuoase, dansante si euforizante receptii nocturne.
Miscarile sunt pe toate planurile: nu doar in zona turistica, geografica, legata de parasirea Parisului ori de zborurile avioanelor catre Nisa, cu invitati unul si unul, venind din toata lumea. Chiar si in acest an, când promisiunea de a nu se mai umbla la lista anuntata ca batuta in cuie la conferinta pariziana din 14 aprilie 2011 parea respectata, pe ultima suta de metri s-a mai ivit un titlu („The Artist“ de Michel Hazanavicius), ceea ce ridica la douazeci numarul filmelor din competitia principala. Mai sunt si alte câteva mici modificari asupra carora nu tin sa insist. Desi in unele jurii au aparut nume noi sau a fost completata pur si simplu lista, in linii mari, lucrurile au ramas la fel. Presedintii sunt cei de mult stiuti: Robert De Niro (Competitia oficiala), Emir Kusturica (Un Certain Regard), Bong Joon-Ho (Camera d’Or), Michel Gondry (Cinéfondation si scurtmetraje). Afisul reface tandemul Faye Dunaway – Jarry Schatzberg. Dupa patru decenii de la premiera, „Portocala mecanica“ se prezinta in straie noi, atragând interesul cinefililor preocupati de istorie, alaturi de cele 14 titluri de la „Cannes Classics“, unde programul incepe cu „Voiaj in luna“ (1902), celebrul film al lui Georges Méliès.
Festivalul se deschide, asadar, miercuri, 11 mai, cu „Midnight in Paris“ de Woody Allen, ultima proiectie, cea de la gala de inchidere, fiind rezervata unui film de Christophe Honoré („Les Bien-aimés“), prilej cu care alaturi de juriu si de premiati vor urca treptele si Catherine Deneuve cu fiica ei Chiara Mastroianni, Ludivine Sagnier, Louis Garrel, Milos Forman, regasiti pe afis. La sfârsitul proiectiei din seara de 22 mai, juriul lui De Niro, catalogat cu sintagma „glam et intello“, ni-i vor aduce in prim plan pe Jude Law si Uma Thuman, pe Olivier Assayas si pe Linn Ullman, fiica celebrului Ingmar Bergman.
Un regizor septuagenar – Bernardo Bertolucci, cu „Ultimul tangou la Paris“ –, si curând octogenarul fost june prim al Noului Val – Jean Paul Belmondo, cu o parte din bogata sa filmografie –, completeaza lista celor evocati cu onoarea cuvenita. Programul competitorilor nu este mai putin atragator. Se vor bate pentru un loc in palmaresul lui De Niro: Pedro Almodovar, Alain Cavalier, Jean-Pierre si Luc Dardenne, Aki Kaurismaki, Terrence Malick, Nanni Moretti, Paolo Sorentino, Lars von Trier si româno-francezul Radu Mihaileanu.
La capitolul evenimente, sa mentionam prezenta pe afis, poate ca si in festival, a Carlei Bruni Sarkozy, cu un rol in filmul lui Woody Allen. De altminteri, chiar presedintele Nicolas Sarkozy tine afisul cu un film programat in afara competitiei, „La conquete“ (regia – Xavier Durringer), evocare-radiografie a campaniei sale electorale.
Racordat mereu la actualitatea cea mai fierbinte, festivalul aduce un omagiu cinematografiei egiptene, pornind de la elogierea unui clasic al acesteia, Youssef Chahine (disparut in 2008), in incercarea de a fixa momentele istorice ale revolutiei incepute la 25 ianuarie 2011, care a dus la debarcarea lui Hosni Moubarak. Cele 18 zile de convulsii sociale si politice vor fi evocate de 18 tineri autori, cu filme scurte realizate aproape fara buget. Proiectia este preconizata in data de 18 mai.
Inca mai sunt multe de aflat la ora redactarii acestor rânduri. Cine va tine lectia de regie? Cine pe aceea de actorie? Care este componenta altor jurii: de la Quinzaine…, de la FIPRESCI? Unele se dau publicitatii, pesemne, in chiar momentele când corespondenta aceasta pleaca prin spatiul cibernetic.
Ne vom intreba, desigur, unde sunt românii si filmele lor. In primul rând ii gasim la competitia oficiala, unde, desi fara participare financiara româneasca, „La source de femmes“ de Radu Mihaileanu poate produce o surpriza. Ne vom preocupa de ecoul filmului „Loverboy“ de Catalin Mitulescu, in competitie la Un Certain Regard. La Atelier, Bogdan Mustata participa cu proiectul „Lupul“. Mai sunt opt scurtmetraje la Short Film Corner, sectiunea consacrata celor mai tineri autori.
Maia Morgenstern revine pentru a patra oara la Cannes – dupa „Balanta“ (1992) de Lucian Pintilie, „Privirea lui Ulysse“ (1995) de Theo Angelopoulos si „Les garçons Witman“(1997) de Janos Szasz – de asta data intr-o coproductie franco-austriaca, intitulata „La fin du silence“, in regia debutantului Roland Edzard. Filmul va fi prezentat la Quinzaine des Réalisaturs.