Sari la conținut
Autor: MAGDALENA CLAUDIA VÎRDOL
Apărut în nr. 505

Ce se întâmplă dincolo de 10%?

     

    „Viaţa ne-a fost dăruită în urmă cu milioane de ani. Ce am făcut cu ea?” – aşa începe cel mai recent film al regizorului francez Luc Besson. Lucy, thriller SF, plin de acţiune, este un film interesant, captivant, cu o poveste oarecum originală, de la care cinefilii au avut multe aşteptări. Părerile iubitorilor acestui gen de film au fost, fără doar şi poate, diferite, iar taberele împărţite. Fanii lui Scarlett Johansson au adulat-o pe parcursul celor nouăzeci de minute, dar nu au înţeles prea bine preocuparea metafizică a regizorului. Publicul specializat nu a fost impresionat întru totul de Lucy, depistând chiar anumite asemănări cu The Matrix şi au criticat filmul în raport cu binecunoscutul The Fifth Element.

    În primele minute ale filmului facem cunoştinţă cu o Lucy tânără, blondă, cu nimic ieşită de comun, în afara hainei de blană cu model animal print. Ea va ajunge, însă, o Lucy robotizată, incredibil de puternică. Imediat apoi intră în scenă legendarul Morgan Freeman care însufleţeşte personajul profesorului Samuel Norman. Acesta ţine un discurs în faţa studenţilor despre teoria evoluţiei, aducând în discuţie capacitatea cerebrală a animalelor (care îşi folosesc doar 3-5% din creier), a oamenilor (care folosesc în jur de 10%) şi a delfinilor, singurele mamifere care îşi folosesc 20% din creier. Aflăm că omul are o sută de miliarde de neuroni, dintre care nu sunt activaţi decât 15% şi că există mai multe conexiuni în organismul uman decât stelele din galaxie. Introducerea va fi în strânsă legătură cu ceea ce urmează să se întâmple cu Lucy. Liniaritatea discursului ţinut de profesor Norman este bruiată, însă, de curiozitatea unui student: ce s-ar întâmpla dacă un om ar putea folosi creierul 100%? Întrebarea îl pune pe prof. Norman în dificultate. Răspunsul îl vom afla abia la sfârşitul peliculei.

    După ce este răpită de slugile unui temut traficant de droguri chinez, Lucy se trezeşte a doua zi cu pântecul sângerând şi află că în stomacul său a fost introdus controversatul praf albastru, mai precis drogul CPH4. Este substanţa produsă de gravide în a şasea săptămână de sarcină care, în cantităţi infime, îi oferă fătului energia necesară să îşi formeze oasele, dar care, în cantităţi mari, este letal. Lucy trebuia să transporte praful în Europa alături de alţi „cărăuşi“.

    Adevărata acţiune începe atunci când Lucy, ajunsă între pereţii unei celule, începe să fie lovită cu brutalitate, spărgându-i-se punga cu drogurile care se răspândesc în organism. Astfel, efectul prafului albastru este iminent, iar Lucy începe să se transforme într-o cu totul altă persoană, capabilă de lucruri inimaginabile. Nu numai că abilităţile sale de a mânui armele se dezvoltă uluitor, ci şi celelalte simţuri, precum auzul. Mai mult, începe să simtă cu adevărat spaţiul, aerul, vibraţiile, gravitaţia, rotaţia pământului. Ultimul moment în care Lucy îşi exprimă emoţiile este acela când îi spune mamei sale, cu lacrimi în ochi, că îi simte mâna pe frunte, atunci când avea febră, sângele curgându-i prin vene, gustul laptelui matern şi durerea oaselor crescând. Dar, cu cât îi creşte procentul capacităţii cerebrale, cu atât mai mult scade cel al umanităţii până acolo când, pentru a-l convinge pe unul dintre doctorii convocaţi de prof. Norman, Lucy alege să îi reamintească accidentul în care fiica sa murise cu ani în urmă.

    Suntem oare conştienţi de ceea ce s-ar putea întâmpla dacă, folosindu-şi doar 10% din creier, omenirea nu s-ar opri din inventat arme cu care să-şi omoare semenii? Moştenim anumite gene de la părinţi, bunici etc. care ne modelează fizicul şi comportamentul, însă în mare parte suntem definiţi de ceea ce ne înconjoară, de efectele acţiunilor noastre şi ale altora, de mediul în care ne dezvoltăm, frumos sau mai puţin frumos, plăcut şi comod sau ostil şi rece. Lucy, de pildă, are control asupra creierului său, asupra creierelor altora (atingând fruntea mafiotului chinez, reuşeşte chiar să aibă acces la informaţiile din mintea lui, aflând unde se află ceilalţi cărăuşi ai drogului), până şi asupra undelor electronice sau magnetice. Însă, în cele din urmă, totul ajunge să se întoarcă împotriva sa.

    Eroina devine atât de conştientă şi de speriată, în acelaşi timp, de puterea sa şi de volumul enorm de informaţii ce îi acaparează creierul, încât apelează la prof. Norman, care îi spune că tot ceea ce poate face cu această oază a cunoaşterii este să o răspândească mai departe. O adevărata dovadă a înţelepciunii! Încă de mici, primim sfaturi de la părinţii noştri, asimilăm informaţia transmisă pe orice cale posibilă (viu grai, text, hypertext, sunet, imagine), imităm comportamentele altora, iar ulterior ne dezvoltăm intelectul şi începem să citim, să ne regăsim în muzică, filme, artă sau natură. Aşadar, ce este mai frumos şi mai demn decât împărtăşirea acestor bogăţii intelectuale şi spirituale cu cei din jurul nostru?

    Odată ajunsă la Universitate pentru dialogul cu prof. Norman, Lucy este privită cu teamă de către cercetătorii convocaţi să o observe ca pe un produs, ca pe un fenomen nemaiîntâlnit. În câteva cuvinte reuşeşte să le desfiinţeze acestora teoriile clasice pe care omenirea s-a sprijinit de-a lungul sutelor, miilor de ani, spunând că oamenii şi-au codificat existenţa pentru a-i da valori umane: 1+1 nu au avut niciodată ca rezultat 2, întrucât nu există nici numere, nici litere. Teoria lui Lucy se învârte doar în jurul timpului privit ca singura unitate de măsură reală: timpul oferă legitimitate existenţei noastre.

    În cele din urmă, Lucy decide să se sacrifice, pentru a transmite toatã informaţia existentă înlăuntrul ei. Astfel, creează un computer ultramodern, iar apoi porneşte într-o călătorie spaţiu-timp, procentul utilizării capacităţii sale cerebrale continuând să crească. Ştie că atunci când se va atinge pragul de 100% totul se va sfârşi, dar în acelaşi timp îşi doreşte să ajute şi să dăruiască bogăţia sa intelectuală. În momentul sacrificiului săvârşit de Lucy intervine o nouă problemă, întrucât acest act eroic a fost pus sub semnul întrebării de anumiţi critici. Femeia care luptă singură împotriva unor mafioţi periculoşi, degradaţi complet din punct de vedere moral, a făcut multe voci tributare prejudecăţilor să aducă în discuţie chestiunea feminismului. Dar procesul minuţios de maturizare al personajului, evoluţia de la starea iniţială şi apoteoza de la final ar trebui privite ca metaforă a ceea ce am putea face în timpul scurt pe care îl petrecem pe Pământ. Adică preocuparea pentru binele nostru şi al întregii omeniri.

    film-2