Suntem prea invatati sa speram mereu la ceva. Sa traim mereu cu speranta chiar daca, stim, speranta nu este o strategie. Speranta poate sa fie un bun medicament pentru cei care nu-l asteapta pe Mos Craciun in fiecare zi. Speranta este buna pentru cei care viseaza la libertate, acolo unde ea este doar un vis. Pentru cei care rezista dictaturilor, pentru cei care cauta sa-si pastreze demnitatea in conditii inumane. Pe scurt, speranta este o Fata Morgana care ar trebui sa se arate doar celor care au un proiect, un vis, o utopie. Speranta este contraindicata lenesilor, ipocritilor, invinsilor definitivi.
Deci, haideti sa trecem in 2011 fara Speranta.
Prea mult asteptam salvarea din partea altora. Sa vina Constantinescu, Basescu, Isarescu…. Iliescu, nu, el a venit ca o fatalitate. Ne-am uitat intotdeauna la cel pe care ni l-a scos sistemul in fata. Era ales cel mai bun pentru ca era cel mai vizibil, era scos in fata. Nu ne-am uitat niciodata in alta parte decat acolo unde era indreptat aratatorul altora. Ce-ar fi daca ne-am uita in alta parte, poate am descoperi oameni care sunt mereu acolo, in slujba comunitatilor, in scoli, in spitale, in redactii, in fabrica? Oameni care inteleg lumea, care lucreaza cat pot ei ca sa iesim din acest hau istoric si care nu vor sa ne stapaneasca, ci ne-ar putea deveni parteneri pentru o speranta bazata pe proiect.
Asadar, hai sa trecem in 2011 orfani, fara Tatuc, fara Salvator.
Ne imping in fata doar miturile. Mitul ca la anul va fi mai bine ne cucereste cel mai usor. Mitul ca Progresul este ireversibil si Binele asteapta undeva dupa colt sa vina. Doar ca mai asteapta sa plece de la putere unul care nu este simpatic. In 2009 (pentru 2010) toti marii experti au spus ca se va relua cresterea economica in Romania. Comisia Europeana, Banca Mondiala, BNR si Isarescu, FMI, diversi guru de prin bancile bucurestene. Numai poporul, cu bun-simt, spunea cã va fi mai rau. Peste 60% dintre romani au spus ca va fi rau. Si doar ei au avut dreptate, nu mitul expertilor care ne indeamna sa consumam fara rost sau fara ratiune, fiindca daca vom consuma, vom iesi din criza.
Poate ar fi cazul sa nu mai credem in Binele iminent.
Incepem anul cu tot felul de dorinte. Pune-ti o dorinta, ne spunem unii altora. Dar nu ajunge sa-ti doresti ceva pentru ca acel ceva sa se si intample. Mitul si bancurile cu pestisorul de aur sunt cele mai prezente in cultura noastra. Dorinta trebuie sa insoteasca proiectele serioase, nu seara de Revelion sau de Craciun. Dorintele nu trebuie trimise ca biletelele pentru Mos Craciun in Laponia. Dorintele trebuie sa fie tari ca si credintele, sa ne implice pe noi, cu resursele si efortul nostru. Ce dai in schimb pentru dorintele tale? Ce am raspunde daca mosul ne-ar pune intrebarea aceasta simpla?
Poate ar trebui sa ne dorim NIMIC. Adica nimic din ceea ce nu am muncit, nu am creat, nu am sacrificat.
Ne-am obisnuit sa nu ne recunoastem esecurile. Dar si esecurile sunt ale noastre. Sunt tot rezultatele muncii noastre, ca si succesele. Uneori esecurile sunt mai ale noastre decat castigurile de conjunctura. Uneori infrangerile sunt mai sanatoase decat victoriile usoare. In fiecare zi dam vina pe cineva pentru ceea ce se intampla in Romania, ca si cum noi am fost plecati undeva departe cand s-a votat, cand s-au luat hotarari, cand unii mureau in strada, cand altii protestau. Din esecuri putem invata mai mult decat din victorii.
Va rog, acceptati sa trecem in anul 2011 fara Tap Ispasitor
In 2011 nu sunt alegeri. Deci la aceste sarbatori nu va vor stresa politicienii cu prezenta lor, filmati din toate unghiurile. Indiferent daca sunt simpatici sau nu, incercati sa vedeti ce fac ei in realitate si doar apoi votati-i. Desprindeti-va de televizor, ascultati argumentele celor care nu va plac, veti vedea ca nu sunt tampite toate. In 90% dintre situatii oamenii politici ocupa fara rost programele de televiziune si consuma timpul dumneavoastra degeaba. Incercati sa va aduceti aminte daca ati invatat ceva de la vreun om politic de la televizor. O sa observati ca de cele mai multe ori sunt trimisi cei care nu pot spune nimic, dar pot vorbi ore intregi. Este o strategie ca sa nu ganditi singuri, sa nu va puteti inchipui lumea fara ei.
In 2011 faceti efortul de a vedea lumea fara ochii de sticla ai televiziunii. Ganditi-va la propria viata, la experienta comuna, la povetele bunicilor sau parintilor. O sa constatati ca ati facut majoritatea lucrurilor singuri, fara sfaturile televizorului. Si apoi, comparati, daca nu va puteti abtine, cu lumea politica de la televizor.
Acum, cand scriu aceste randuri, telefonul imi zbarnaie de mesaje de felicitare. Ca si la Craciun, ca si de Paste sau cu alte ocazii. Iar eu poate nu o sa rezist si o sa ma apuc de butonat imediat dupa ce termin de scris. Unii sunt prietenii cei dragi, altii colegii mei de munca, sunt si fostii studenti care vor sa-mi multumeasca. Nu putem contesta puritatea unui gest de apropiere sau comunicare. Dar multe din asemenea gesturi sunt mimetice, mecanice, nu au substanta. Am putea inlocui aceste gesturi cu mici gesturi de solidaritate reala. De exemplu, banii pe care-i dam companiilor de telefonie mobila sa-i donam celor saraci. Si, in genere, sa inlocuim solidaritatile mecanice cu gesturi de solidaritate reala. Sa dam o bursa unui copil sarman, sa sprijinim un sportiv sau un artist, sa ajutam un batran indurerat si singur. E mai usor sa cautam in memoria telefonului numere si poate ca un sms il bucura pe un prieten, dar este atata suferinta in jurul nostru….Doar sa deschidem ochii si vom vedea ca este peste tot. Cred ca ar fi mai bine sa ne indreptam dorinta de solidaritate nu in grupul nostru, ci inafara. Ca sa fim siguri ca este morala, ca nu urmareste reciprocitatea.
Acceptati, macar, ca in 2011 trebuie sa urmarim gesturi de solidaritate reala. Reduceti sms-urile cu 50% si faceti un gest de caritate reala cu banii economisiti.
Si mai este un lucru, cel mai greu. Decontul nostru cu trecutul si cantecul lui de sirena. Prieteni, intotdeauna trecutul pare o oaza de lumina prin care am trecut prea repede. Trecutul este al nostru, contine tineretea noastrã, emotia noastra de a trece dintr-un anotimp in altul. El este amintire, iar amintirea se plamadeste cu sufletul, nu cu ratiunea. Trecutul este important pentru noi, este bun pentru aniversari, pentru momentele de reverie, pentru intalnirea de 10, 20, 30 de ani de la terminarea liceului. Daca tot nu va este frica de intâlnirile de 30 de ani, uitati-va la fetele pe care le-ati iubit in liceu (si ele sa se uite la noi!). Fetelor, uitati-va la grasii de acum si comparati-i cu visatorii de care v-ati indragostit la balul bobocilor. Aceasta este imaginea trecutului actualizat, nu imaginea idealizata din copilarie. Este dreptul nostru sa ne amintim, avem dreptul la nostalgie, avem dreptul la reverie. Oricum, nostalgia trecutului este preferabila consumului de droguri. Dar, prieteni, haideti sa alegem prezentul si viitorul. Sa cautam indicii despre viitor, nu despre trecut. Sa votam pentru viitor, nu pentru trecut. Copiii nostri traiesc acum si maine, nu in trecutul glorios pe care l-am traversat noi. Faceti o bocceluta cu putine lucruri din trecut si cautati sa vedeti mai bine pe unde calcati si incotro mergeti. In 1989, prin sacrificiul unor tineri, ne-am castigat dreptul la libertate, nu doar dreptul la nostalgie. Nu trebuie sa ucidem trecutul din mintea si inima noastra, dar putem incerca sa nu-l mai transformam intr-o povara greu de dus. Sa ne temem de trecut, nu de viitor!
Asadar, privind INAINTE si nu INAPOI sa trecem in 2011.