Cartea în zilele noastre

Am crescut şi am trăit printre cărţi. Fără ele aş fi avut probabil alt destin. Cu mare tristeţe privesc filmele zilelor noastre unde cărţile nu mai apar. La ce foloseşte o bibliotecă?! Copil încă fiind, am fost înconjurat de tăcere. Când aveam vreo nouă ani, părinţii mei s-au despărţit şi eu am rămas cu tatăl meu, un părinte căruia nu-i pot reproşa nimic, ci doar să-i mulţumesc pentru dragostea şi grija sa, dar care, îngropat de o bombă în timpul Primului Război Mondial şi dezgropat de alta n-a avut aparent nimic, devenind, în fapt, un invalid cu o surditate progresivă care l-a izolat de lume. La noi în casă era tăcere şi cel mai frumos dar pe care mi-l amintesc a fost un radio cu galenă care mi-a îngăduit prezenţa în societate. M-am obişnuit cu acest fel de vieţuire deoarece am descoperit farmecul lecturii şi cartea a devenit însoţitorul meu fidel.
Citesc cu ardoare de mic şi cu interes, ajutat în această direcţie şi de două bunici, „intelectuale“, care şi-au trăit jumătate din viaţă în cea de-a doua jumătate a veacului al XIX-lea şi care şi ele sufereau de „morbul“ cărţii şi mai ales al cărţii „serioase“. Nici n-aş putea concepe viaţa fără cărţi. În cursul vieţii mele lungi, înfruntând condiţiile, am tot strâns o bibliotecă, de care astăzi sunt în curs de a mă despărţi, dăruind-o Craiovei în succesive transporturi şi momente de despărţire – de ele şi, de fapt, şi de o întreagă viaţă. Dincolo de carte nu mai există decât un neant….
Acum vreun deceniu şi jumătate, ales membru de onoare al Academiei noastre, marele intelectual francez Jean d’Ormesson şi totodată un adevărat prieten al României a vorbit într-o şedinţă solemnă despre destinul cărţii prezicând dispariţia ei după vreun secol. Din păcate, primejdia semnalată mi se pare îndrituită, deşi nu pot s-o accept. Evoluţiile care au loc par a o anunţa. Lumea virtuală a atras bibliotecile în „capcana“ ei, dar ceea ce ne oferă ea „sistematizat“ este altceva!
O carte este ca o fiinţă, are o individualitate, ni se înfăţişează în anumite dimensiuni, în prezentări specifice şi ne oferă posibilitatea unei lecturi complexe. Înainte de a porni s-o citeşti, o cântăreşti, o răsfoieşti, cu o privire îţi dai seama de nivelul, de frumuseţea ei, dacă este cazul, de interesul ce-l prezintă, chiar şi mirosul ei îţi spune ceva. Aceeaşi carte înmagazinată în computer nu-ţi dă decât posibilitatea lecturii lente sau cea din păcate deseori utilizată de a-ţi oferi informaţii punctuale, dar, prin „sistematizarea“ aceasta oarecum mecanică, te lipseşte de ceea ce o carte îţi transmite prin lectura integrală. În loc de a fi lăsat să alegi singur felul de a citi şi de a lua cunoştinţă, ţi se oferă o prelucrare care deseori te poate lipsi tocmai de ceea ce te-ar interesa în primul rând!
Deci, nu cred că este utilă această înmgazinare brută şi prelucrată pentru o adevărată percepere a unei cărţi. Cartea există aşa cum este ea, cu individualitatea ei şi trebuie percepută ca atare, ca o entitate şi nu doar fragmentar, ca o sursă de informaţie parţială şi unilaterală. Bibliotecile se cuvine a fi păstrate mai departe, chiar şi în era dominată de lumea virtuală, ele îngăduind demersuri intelectuale de calitate şi mai ales dobândirea unor orizonturi vaste şi echilibrate de comprehensiune. Totodată, ele ne dau sentimentul acestei construcţii spirituale lente şi succesive a umanităţii, transmiţându-ne nu rareori simţăminte de admiraţie pentru mintea omenească şi puterea ei creativă.
Tineretul nu trebuie lăsat lipsit de acest reazem esenţial al existenţei, nu trebuie lăsat să-şi structureze mintea doar „virtual“, să abandoneze lectura şi să devină din stăpân un sclav al instrumentului minunat, dar şi atât de primejdios care este ordinatorul. Generaţiilor mature şi vârstnice le revine să contribuie la aceasta, apărând un mod de viaţă care nu se cuvine a fi abandonat şi nici alterat. Cartea rămâne de o însemnătate covârşitoare pentru formarea cuiva şi pentru mobilarea minţii cu informaţie nouă, dar mai ales, cu înţelegerea unor procese nu uşor de perceput, pentru comprehensiunea evoluţiilor şi a întregului, cu modalităţi de exprimare şi de exteriorizare. Departe de a fi un lucru vetust, depăşit, o carte bună ne este o prietenă, căreia este bine să-i rămânem credincioşi pentru a rămâne noi înşine! n