Cartea de interviuri

O carte de interviuri cred că nu are aceeaşi valoare pentru românul din interiorul şi cel din exteriorul ţării. Cel din exterior are printr-o carte de interviuri prilejul „de-a se uita peste gard“, de-a vedea ce mai face vecinul. Vecinul rămas în ţară. Sau cel plecat ca şi el, doar că în alt colţ de lume.
Desigur că o carte de interviuri ca aceea publicată de domul Ion Jianu la Editura Eikon în 2014 este în primul rând o pagină de CV. Pentru autor. El şi-a strâns între coperţi întâlnirile, le poate aprecia ca act cultural, le poate dărui, le poate vinde. S-a trudit cu folos.
Celor intervievaţi li se oferă prilejul, după un timp, de-a se evalua. De-a ieşi din cadrul convenţional al întâlnirii, de a-şi citi răspunsurile la întrebări, în ultimă instanţă de-a se încredinţa că, luaţi de circumstanţe, n-au spus prostii. Se mai cunosc cazuri.
Pentru cel din afara ţării, o asemenea carte este, după cum am mai spus, bun prilej de cunoaştere. Îi cunoşti pe cei cu care eşti prins în coperţile aceleiaşi cărţi, stai prin intermediul autorului de vorbă cu ei, le cântăreşti răspunsurile, vezi dacă gândiţi la fel şi, dacă nu, de ce nu. Apare deci acum un prilej rar, de întâlnire, cu oameni pe care îi cunoşti sau nu-i cunoşti, ţi-ai dori să-i revezi, dar nu apare prilejul, ai vrea să ştii ce le mai trece prin cap, dar nu există nici o altă posibilitate de a-i contacta. Şi din acest punct de vedere pentru cel din afara ţării cartea de interviuri este un bun prilej de-a lua parte la o dezbatere, „printre ai tăi“.
Cartea are un titlu frumos: Strigături peste ocean, de la Washington la Craiova. Asta îmi aduce oarecum aminte de Ardealul de Nord al copilăriei mele, unde oamenii hăuleau din când în când peste munţi, unul pe-o creastă, altul pe alta. „Ţipuiau“, spun maramureşenii. Deci „ţipuim“ şi noi acum intervievaţi de domnul Jianu unii la alţii peste ocean, „despre artă şi literatură“, aşa cum ne spune subtitlul cărţii. Mihaela Albu la George Banu, Nina Cassian la Radu Cosaşu, Andrei Codrescu la Gabriel Chifu, Gabriel Coşoveanu la Ion Cristoiu, Carmen Firan la mine, D.R. Popescu la Dan Puric şi aşa mai departe. Întrebările puse de domnul Jianu nu sunt uşoare. „Ţipuirea“ cere efort de gândire. Şi… respect de sine. Cea mai mare parte a intervievaţilor dau dovadă de el.  Apar astfel, pe ici pe colo, adevărate profesiuni de credinţă. Şi stări. Aşa cum numim „starea naţiunii“, am putea numi, cu acest prilej, „starea celui intervievat“. Oamenii pe care şi-i alege domnul Jianu nu numai că nu sunt toţi de pe aceleaşi meridiane. Ei nu sunt din aceeaşi generaţie. Nu sunt de aceeaşi culoare politică. Nu sunt de aceeaşi profesie. Şi nu sunt la acelaşi palier al împlinirii lor în profesia practicată. Fiecare cu „starea“ lui în momentul întâlnirii cu autorul cărţii.
Dar, dacă ei nu sunt de pe aceleaşi meridiane, locul pe mapamond al celui care le ia interviurile nu poate fi contestat. După cum, dacă numele cel adevărat al domnului Jianu nu ar fi cel cu care semnează cartea, el ar putea fi un pseudonim perfect. Dânsul este incontestabil oltean. Este om al Băniei. Şi nici nu există persoană cu care să stea de vorbă, fără să o întrebe ce părere are despre Bănie. Unii sunt chiar din matcă. Alţii au trecut pe-acolo, dar au plecat demult. Şi alţii pur şi simplu au călcat prin Bănie întâmplător. Dar… Bănia este personaj în cartea domnului Jianu. Bănia, aş zice, este chiar subiectul. Părerile se cer cu un scop precis. Se caută susţinători pentru un ideal: Craiova – capitală culturală europeană.
Frumos şi distins mod de a face promotion. Mai ales că rezultatul acestei strădanii nu se va consuma odată cu evenimentul râvnit. Aşa cum a scris prefaţatorul cărţii, domnul Adrian Cioroianu: „ Volumul face parte din aceeaşi categorie a lecturilor care prind bine astăzi şi cu siguranţă vor prinde şi mai bine peste ani. Strângerea acestor 36 de interviuri între coperte de carte nu arată numai preţuirea pentru oamenii cu care dl Jianu s-a întâlnit la un moment dat – ci şi grija pentru ca mesajul acestora să prindă un vehicul al tiparului care să le imortalizeze, pe cât posibil“.