Cuptorul nostru, vechi de douazeci si cinci de ani, nu mai functioneaza cum trebuie. Arde incet, cu flacara mica, desi ochiurile de deasupra merg inca bine. Mama insa il foloseste din când in când si deunazi s-a apucat sa coaca un bostan, taiat in felii inegale.
– Asta se face in vreo doua saptamâni, imi zice râzând vineri seara, cu doua zile inainte de alegerile prezidentiale.
Atunci, vineri, a stins focul si s-a dus la culcare. Sâmbata dupa-amiaza l-a aprins din nou si bostanul a inceput sa se rumeneasca. S-a copt destul de bine la suprafata, dar inauntru tot era destul de crud. Am mâncat amândoua câteva bucati, asa cum erau, si ce-a ramas a mai suferit o a treia runda de coacere, duminica, in ziua alegerilor prezidentiale.
Ma scol pe la prânz, lenesa, fara vreun plan anume sau un program, decât sa ma duc sa votez, curioasa si sa-mi vad pe dinauntru vechea scoala in care am facut clasele I-IV. Ma imbrac si-o pornesc pe strazi. Sunt goale, nici tipenie de om prin cartier. Merg si merg si ma minunez ca nu mai sunt nici macar câinii vagabonzi. Abia când incep sa ajung aproape de scoala vad lume indreptându-se inspre acelasi loc si altii venind de-acolo, in hainele bune si entuziasmati ca niste nuntasi. Recunosc si-o fata pe care-o vad destul de des in parcul din apropiere – e la brat cu bunica-sa, batrâna si acra si obosita de viata, iar maica-sa merge abatuta pe lânga ele. Ele nu par prea fericite.
In fata scolii se afla o masina de politie parcata strâmb pe trotuar, iar in fata portii sta politaiul, in toata splendoarea lui de patruzeci de ani, uitându-se foarte atent la o cutie de crema de fata scumpa de pe care citeste ingredientele.
– Si cât zici ca ai dat pe ea? o intreaba pe domnita de vreo douazeci si cinci de ani, platinata, fardata si bine imbracata, inaltata binisor pe niste tocuri, fâtâindu-se nerabdator pe lânga el.
Nu stau sa aud raspunsul si ma indrept râzând inspre fosta mea sala de clasa care acum mi se pare mult mai mica si mai strâmta. Pe vremuri aveam doar o harta mare a României pe un perete si tabla. Acum peretii sunt plini de fotografii si tot soiul de postere scrise de mâna, multe despre Uniunea Europeana si cum ne schimba ea viata.
Votez si-o pornesc inapoi catre casa, cu gândul la bostan. Nu ma omor dupa ei, bostanii, dar din când in când, mai ales când se incapatâneaza sa se faca, mi se face mare pofta ca dupa ceva ce-ti e sub nas, dar la care nu ajungi.
Pe scara ma intâlnesc cu tanti Mariana, vecina noastra. Sta usa-n usa. Are vreo saizeci de ani, dar nu-i dai. E vesnic in miscare, cu niste pungi mari de plastic – ea stie pentru ce. Ma trazneste mirosul puternic de parfum si ma mir, caci nu obisnuieste.
– Ce faci tanti Mariana? zic.
– Eeeeee… ce sa fac… rau… rau… se plânge ea, cum face de obicei, caci niciodata nu zice de la bun inceput ca face bine. Pe urma se mai inveseleste.
– Te duci la vot? o-ntreb.
– Da… zice si-ncepe sa râda. Sa vaz si io care din tâmpitii astia o iesi.
Nu ma pot abtine si adulmec zâmbind aerul din jurul ei, ca si cum mireasma ar fi discreta desi de-acum a ajuns probabil la parter.
– Te-ai parfumat ca sa votezi?
O bufneste râsul si-o porneste in jos pe scari ca o fetita.
– Eeee… m-am dat si io cu nitica „basina doamnei“.
Râd si eu de ea si intru in casa. Miroase a bostan copt peste tot. E frumos.
Mai pe seara vorbesc pe Internet cu o prietena din America.
– Tu urmaresti alegerile? o intreb.
– Urmaresc pe naiba! zice. Inutil sa continui cu „Ai votat?“
Stam de vorba pâna târziu noaptea, dupa doua. Bostanul s-a facut de mult si l-am si mâncat, vorbind cu prietena mea si stând cu ochii pe site-urile de stiri. A fost dulce si bun, cu o crusta uscata si arsa pe deasupra dar miezul moale si bun si dulce. N-am pus nimic pe el, nici macar zahar. Simplu, c-asa mi-a trebuit.
– Si? Cine-a câstigat? intreaba prietena la un moment dat, pe la ora doua dimineata.
– Nu stiu, zic, ca nu stiu nici ei. Inca se cearta.
Mai bine-ti zic de bostan ca poate-mi dai vreo reteta.