Tibi Oprea a realizat pe platforma Hyperliteratura.ro o anchetă numită, simplu şi direct, 8 scriitori români despre cărţile pe care le citesc în budă.
Opt scriitori din mai multe generaţii şi categorii dezbat dezinhibat subiectul cu pricina.
Astfel, Dan Iancu mărturiseşte că citeşte „doar în cadă. De două ori pe zi, dimineaţa şi seara, cu excepţia zilelor în care vin acasă mangă, dau drumul la apă, umplu cada, unde mă îndes ca pe sarmale, şi stau ore şi citesc. Uneori mai mult, alteori mai puţin, dar nu sub un zece pagini măcar”. Bogdan Coşa a citit o vreme Faulkner („O vreme mi s-a părut superb, absolut, dar la a treia carte m-am plictisit”), după care a sărit la „reviste, ziare, Facebook, foială pe telefon”.
Vreo doi-trei autori se eschivează: poetul Paul Vinicius n-are casă, deci nici WC personal, poetul Matei Hutopilă are unul murdar (aşa că „fac treaba mare la muncă în general, iar pentru treaba mică, cum n-am vecini, mă piş pe unde apuc, vreun tufiş sau bălădăile de lângă budă”), în timp ce prozatorul Adrian Teleşpan deţine „o digestie absolut impecabilă care se finalizează cu accesări foarte regulate şi extrem de scurte la baie. Adică, la cât îmi ia mie să îmi fac treaba pe budă, aş avea timp să citesc maximum două rânduri”.
Cititoare vorace „în budă” sunt, în schimb, Elena Vlădăreanu şi Cristina Nemerovschi. Elena are o adevărată bibliotecă în baie: „Într-o zi, soacră-mea, aflată în vizită, ne spune nedumerită: Acum v-aţi pus cărţi şi în baie? Erau mai multe, până şi în chestia aia al cărei nume nu îl ştiu, care se ataşează la găleată şi în care se stoarce mopul, deci până şi în aia erau cărţi. Asta pentru că, după ce am născut, nu am mai găsit, cel puţin după primele luni, când ea dormea şi eu citeam, un loc bun pentru citit acasă. Cel mai mult am citit în metrou şi în baie”. Şi Cristina Nemerovschi are multe cărţi în baie: „Mi s-a întâmplat de-a lungul timpului ca buda mea să devină o adevărată bibliotecă, haotică, ce-i drept, şi foarte diversă”.
Interesant, foarte interesant. Doar că…
… dintr-o pasionantă carte publicată de curând de Giulia Enders, Gut: The Inside Story of Our Body’s Most Underrated Organ (2015), se poate afla că omul recent occidental îşi goleşte colonul mai puţin sănătos decât cel din vechime, care se slobozea direct pe câmp (în Roma antică, sclavii erau puşi de stăpânii lor să efectueze funcţia de defecare pe terenuri agricole, pentru a îngrăşa pământul). Cu tot confortul lui burghez (şi de fapt tocmai din această pricină), closetul modern de tip „scaun” sau „tron” n-ar permite, susţine Enders cu o erudiţie şi competenţă în ale cărei cotloane n-am să intru, eliberarea sănătoasă a colonului. Presupunând că omul occidental nu se va pune în faţa ştiinţei, e de inferat că anchete precum cea de sus vor dispărea cu timpul, laolaltă cu bibliotecile din toalete – căci, se poate ghici, nu mai e o atât de plăcută zăbavă lecturarea atâtor şi atâtor cărţi în poziţie de start pe un WC turcesc.
Autor: MIHAI IOVĂNELApărut în nr. 519