Inchipuiti-va undeva, departe de lumea orasului, un sat izolat unde, intr-un pat, un batrân zace asteptându-si moartea. Este slabit, respira greu, nu se mai poate misca de ceva vreme, iar in jurul sau mirosul mortii e mai viu ca oricând. Pentru un doctor, cât de cât avizat, care insa nu se afla si nu s-a aflat niciodata acolo, probabil ca batrânul ar fi undeva aproape de stadiul in care survine coma.
La capul muribundului s-au perindat de când s-a imbolnavit o groaza de vindecatori, felceri, moase, vrajitoare sau vraci. Si asta de pe vremea când batrânul nostru se simtea cât ce cât bine si rugase doar o batrâna sa-i dea niste leacuri pentru o durere de cap ce ii venise dupa ce incepuse din senin sa stranute fara sa se poata opri. A primit leacurile, niste ceaiuri, o reteta din batrâni, si chiar i se paruse o vreme ca se simtea mai bine pâna când intr-o zi a lesinat. Atunci, o alta batrâna, impreuna cu alte lecuitoare din sat au venit la el si i-au zis ca doar ele au leacul minune, ca baba aia dinainte era o escroaca si ca, de fapt, practica magia neagra si nu p-aia buna.
Batrânul le-a crezut pe batrâne, ba s-a si bucurat ca a trecut ca prin urechile acului de pericolul de care tocmai aflase. Alte leacuri i s-au recomandat, alte potiuni si umori au navalit in camera si in corpul lui. Din nou i s-a umplut pieptul de sperante, ba chiar a avut impresia ca se simtea mult mai intremat. Nu a trecut insa mult timp si babele au inceput sa se certe intre ele, parca de la o alifie, sau poate de la vreo alta potiune, cert e ca fiecare din ele a inceput sa-i spuna de o alta reteta, de un alt leac. Ba mai mult, seara, când era lumea plecata, veneau pe rând la el si se pârau una pe alta.
Dupa mai mult timp, când starea suferindului nostru s-a inrautatit pentru oricine il vedea, chiar si in fuga, s-a intors la el prima dintre batrâne. Era mândra, ca de, celelalte dadusera gres. Batrânul avea coada intre picioare de rusine ca o respinsese pe biata femeie, prima care ii oferise ajutorul. A ascultat cu sfintenie tot ce i-a zis noua si vechea lecuitoare. Ba mai mult, i-a dat si bani, o groaza, convins ca sanatatea lui e mai valoroasa decât orice altceva.
Slabise insa mult si i se parea ca fara motiv, era tot mai incet la minte si parca mai ametit decât inainte. Abia dupa mai mult timp si-a dat seama ca baba cea noua si cea veche totodata, dincolo de ce ii daduse el, mai luase si singura de prin casa, ca de, batrânul adunase o groaza de lucrusoare trebuincioase la casa omului, iar acum nu parea sa mai aiba nevoie de ele.
Când intr-o zi a lesinat in fata usii podului si a cazut de pe scara, rupându-si probabil o incheietura, s-a decis sa cheme alte babe sa-l doftoreasca. Acum au venit doua, impreuna, erau surori. Lui i s-au parut cumva ca parca le mai vazuse inainte, dar nu avea cum sa gaseasca altele asa ca si-a pus sperantele in cele doua surori. Alte doftorii, alte leacuri, alte reguli i-au fost impuse. Le-a respectat pe toate, a baut tot ce a primit, chiar daca astea doua, la un moment dat, au inceput si ele sa se certe, iar in final doar una a mai ramas sa-l ajute. El a urmat tratamentul cu sfintenie. Chiar se simtea mai bine, i se vindecase si ruptura de la incheietura. Nu stia daca de la sine sau de la leacurile primite, dar nu mai conta.
Tot seara, mai venea pe la el si sora femeii care ramasese lânga el. A inceput sa-i bage in cap fel si fel, cum ca leacurile sora-sii nu erau cine stie ce, ca, de fapt, erau pe lume si altele mai bune, ca unele chiar nu se mai dadeau nicaieri fiindca nu faceau tocmai bine. Femeia, intr-o noapte, a ramas mai mult si chiar i s-a destainuit, spunându-i ingrozita ca sora-sa e vrajitoare, si de-aia foarte rea.
Pâna la urma, intr-o buna zi, desi fata de alte dati nu se simtea neaparat mai rau, dar pentru ca ii incoltise in minte speranta ca poate sa se faca totusi bine, a renuntat la ultima vindecatoare pentru sora-sa care, normal, nu a venit singura, ci cu o alta cumatra, de undeva, de prin alt sat.
Batrânul nu mai vedea ca in zilele lui bune, asa ca nu si-a dat seama ca femeia aia straina era, de fapt, una din cele care ii mai trecusera pragul. Oricum, si astea noi, la plecare, dupa ce batusera palma, mai luasera si ele câte ceva de prin casa.
Acum, colac peste pupaza, venise si iarna, una grea si al naibii de geroasa. Il cam prinsese fara lemne si, ca si cum nu era destul, mai furasera si babele din putinele câte erau. De stiut nici macar nu stia care dintre cele care se perindasera pe la el. Câteva lucruri erau insa certe. Prin gospodarie nu mai putea sa faca de nici unele, pe zi ce trecea ii mai dispareau lucruri din casa, iar el incepuse sa stea mai toata ziua in pat. Nici de mâncare nu mai avea cine stie ce, desi camara cândva ii fusese plina.
Astazi batrânul este in pragul mortii, mai mult gâfâie decât vorbeste, mai confunda persoanele din casa, s-a obisnuit sa manânce arar si nici nu mai simte durerea pe care foamea i-o pricinuise cu ceva vreme in urma.
Exact in urma cu câteva ceasuri a venit la el o alta baba, de fapt au venit vreo trei, ca prima le-a adus si pe celelalte. Astea din urma pareau suparate si in mod foarte clar i-au spus cum sta treaba. I-au vorbit de incompetenta totala si reaua credinta a tuturor cotoroantelor dinainte si i-au promis vindecarea miraculoasa. O unda de speranta a incoltit astfel in ochii batrânului.
Se jurase cu ceva vreme in urma ca nu mai crede pe nimeni, ca o sa se duca totusi la oras, la un medic, auzise el ca ar putea sa fie unii in halate albe, care cica au ceva carte si tot soiul de aparate si de minunatii de astea noi de vindeca pe toata lumea. Cu toate astea, noile babe l-au cucerit inca o data. Speranta i-a incoltit in suflet, mai ales ca doua se balacarisera intre ele cu ceva timp in urma si acum pareau tare prietene.
Astazi batrânul asteapta cu infrigurare momentul in care sa renunte la baba veche pentru vindecatoarele cele noi. Spera din tot sufletul ca acum sa fie totul bine si sa se insanatoseasca. Este drept ca e prea slabit ca sa aiba dreptul macar sa se gândeasca daca noile leacuri vor putea sa il mai faca bine.
Oricum, ceea ce nu stie batrânul este ca si noile babe, si noile leacuri, si noile reguli pe care trebuie sa le respecte pentru a se face bine sunt tot vechi, sunt tot unele incercate si rasincercate. Ceea ce nu mai stie batrânul este ca urmeaza foarte curând ca organismul sau sa-i spuna ca nu mai merge mai departe, iar somnul ratiunii sale va cuceri intregul teritoriu intrând in coma.
Nu stiu daca va mai iesi din coma sau nu, chiar daca batrânul acesta este de gen feminin, pentru ca este vorba, de fapt, de tara mea si nu cred ca pot si vreau sa-mi imaginez cum ar fi ca ea sa nu mai iasa din coma. Babele sunt, in realitate, mai mult barbati decât femei pentru ca si politicienii nostri sunt la fel, demografic vorbind, nu neaparat in spirit.
Ce este de facut pentru noi astazi, acum când, a nu stiu câta oara, ne uitam la aceleasi babe pretins grijulii, care vin cu aceleasi formule magice, ce ne promit salvarea din raul tot mai rau si din lipsurile pe care cu greu ne gândim, chiar noi, ca cineva le mai poate astupa? Suntem condamnati sa alegem aceeasi veche formula, care stim ca nu este buna, insa o alegem doar pentru ca suntem disperati si nemultumiti, ca intotdeauna, de babele sau vracii pe care i-am avut inainte.
Probabil ca suntem condamnati la un destin trist, un destin al imposibilitatii de a iesi la liman, de a depasi granita satului nostru, de a vedea impostura, minciuna si hotia care ne-au invadat si ne-au sufocat deja. Dincolo de orice, inclin sa cred ca, probabil, suntem condamnati, ca natiune, la prostie, pentru ca stau si ma intreb: cât de prost poti sa fii ca sa nu iti dai seama ca o formula magica ce ti-a facut cumplit de rau este ceva care nu mai trebuie luat? Suntem prosti, posibil, si pentru ca nu prea cautam solutii si ne multumim sa spunem ca nu avem o alta optiune, desi, altii, de prin jurul nostru, au schimbat multe rânduri de partide si mai toti au ajuns la un liman pâna la urma.
Acum, trebuie sa ne pregatim pentru a astepta noile pretins vindecatoare in casa noastra. Sunt la fel ca si cele vechi, dar ni se par mai prezentabile acum, cel putin la inceput, pân’ sa ne prescrie ceva. Or sa se certe iar, or sa se reclame una pe alta, iar noi vom ramâne cu speranta ca poate ne-om descurca singuri cumva.
Si când te gândesti ca, initial, mosul nostru nu avusese decât o alergie de la o perna cu fulgi de gâsca, ce ar fi trecut de la sine, daca era lasata in pace. Desigur, chiar si când i-a fost mai rau, daca mergea la oras, la un medic, probabil ca ar fi trait sanatos bine mersi si astazi si ar fi râs voios de patania cu perna.