Steve Jobs, celebrul cofondator al companiei Apple, a fost, dincolo de elogiile postume din presa, un individ dificil si epuizant, arata Malcom Gladwel intr-un eseu din „The New Yorker“. Unele parti ale vietii si personalitatii sale sunt destul de intunecate, iar biografia lui Steve Jobs de la care porneste Gladwell – semnata de Walter Isaacson – nu-i trece defectele sub tacere. Aflam, astfel, ca Jobs era un tip agresiv si intimidant: „Avea capacitatea stranie de a sti exact care ti-e punctul slab, de a sti ce te va face sa te simti mic si neinsemnat, ca sa te faca sa plângi“, aflam din biografia semnata de Isaacson.
Iar comportamentul agresiv al lui Jobs nu se opreste la exploatarea punctelor slabe ale oamenilor cu care interactioneaza: parcheaza pe locurile rezervate persoanelor cu handicap; zbiara la subalterni; isi lasa iubita insarcinata, apoi neaga ca el ar fi tatal copilului; plânge ca un tânc atunci când lucrurile nu se intâmpla sa iasa exact asa cum isi doreste el. La un restaurant gaseste nod in papura si trimite mâncarea inapoi la bucatarie de trei ori, cerând alta mâncare. E amendat pentru ca merge cu 160 km/h, il claxoneaza nervos pe politistul care-i scrie amenda, apoi porneste din nou cu 160 km/h. Si tot asa.
In ultimii zece ani, pâna cu putin timp inainte sa moara, in luna octombrie a acestui an, Steve Jobs s-a aflat din nou in fruntea Apple. Insa in 1985, in urma unei lupte interne pentru putere, Jobs a fost nevoit sa plece, in mod umilitor, din compania pe care o fondase. A condus alte doua companii de succes – Next si Pixar – si a revenit la Apple in 1996, mai intâi in calitate de consilier. Dupa aceste experiente, Jobs ar fi trebuit sa devina un pic mai intelept – si un pic mai tolerant. Acest lucru, insa, nu s-a intâmplat, arata Malcom Gladwel. In spital, in ultimele luni de viata, schimba 67 de asistente medicale, pâna sa gaseasca una care sa-i fie pe plac. La un moment dat, un medic ii pune o masca pe fata, in timp ce Jobs se afla sub efectul unor sedative puternice. Insa pacientul isi smulge masca, mormaind ca nu-i place modelul acesteia, si refuza s-o poarte. Cere apoi sa i se aduca cinci masti diferite, pentru a alege una care sa-i placa.
La inceputul revolutiei industriale, in Anglia, scrie Malcom Gladwel, s-au remarcat doua tipuri de oameni creativi: cei care puteau concepe de la zero o inventie, si inginerii si artizanii care, fara sa poata proiecta ceva de la un capat la altul, puteau imbunatati inventiile existente. Pe cei din a doua categorie Gladwel ii numeste „tweakers“, mesteri care rafineaza si perfectioneaza masinariile epocii industriale timpurii, pentru a le face sa functioneze mai bine. Samuel Crompton, inventatorul masinii de filat, face parte din categoria geniilor care creeaza ceva pornind de la o coala alba de hârtie. Richard Roberts, cel care a creat masina automata de filat, face parte din categoria artizanilor care imbunatatesc inventiile preexistente – el a transformat inventia lui Crompton, imbunatatita intre timp si de alti artizani inaintea lui, intr-o masinarie precisa si rapida.
Astfel de oameni, sustin economistii, au oferit „microinventiile necesare pentru a face macroinventiile extrem de productive si de profitabile“. Era Steve Jobs un Samuel Crompton sau era un Richard Roberts? se intreaba Gladwel. In articolele elogioase care au urmat mortii lui Jobs, acesta a fost numit, in mod insistent, un vizionar si un inventator la scara mare. Insa datele din biografia lui Walter Isaacson sugereaza ca Jobs a fost, mai degraba, un artizan care a imbunatatit inventiile altora. E arhicunoscut faptul ca trasaturile distinctive ale primelor calculatoare Macintosh, care le faceau mult mai accesibile utilizatorului obisnuit – mouse-ul si icon-urile grafice de pe ecran – au fost imprumutate de Jobs de la compania Xerox, dupa o vizita la centrul de cercetare Xerox din Palo Alto. Când, mai târziu, compania Microsoft a lansat sistemul de operare Windows, bazat pe aceleasi elemente distinctive – mouse-ul si icon-urile grafice –, lui Jobs i-a sarit tandara si l-a chemat pe Bill Gates la sediul companiei Apple din Silicon Valley. Cuprins de furie, Jobs a inceput sa tipe la Gates ca „l-a jefuit“. Foarte calm, presedintele Microsoft i-a raspuns: „Cred ca sunt si alte moduri de a privi problema. Mai degraba, am putea spune ca amândoi avem un vecin bogat, pe nume Xerox, iar eu am dat o spargere la el acasa, ca sa-i fur televizorul, ca sa aflu ca tu mi-o luasesi deja inainte“.
Primele playere digitale portabile au aparut in 1996. Apple a lansat pe piata iPod-ul in 2001, deoarece Jobs a ajuns la concluzia ca playerele de pe piata „sunt de toata jena“. Smart phone-urile au aparut in anii ’90. Compania Apple a lansat iPhone-ul in 2007, cu mai bine de zece ani mai târziu, deoarece Jobs „observase ceva ciudat in legatura cu telefoanele de pe piata: toate erau de toata jena, la fel ca playerele portabile de muzica“. Ideea tabletei iPad Jobs a preluat-o de la un prieten de familie, inginer la Microsoft, care l-a invitat la petrecerea de ziua lui. Dupa ce a vazut tableta la care Microsoft lucra de ceva vreme, Steve Jobs a ajuns la concluzia ca aceasta era facuta cu picioarele: avea un creion optic! Dupa ce a ajuns acasa, Jobs i-ar fi spus, enervat, sotiei: „ia mai da-i naibii, sa le arat eu cum se face o tableta“. Chiar si in interiorul Apple, Jobs era cunoscut pentru ca isi asuma meritele pentru ideile altora. Jonathan Ive, designerul din spatele iMac-ului, iPod-ului si iPhone-ului, povesteste ca se trezea, de multe ori, in sedinte ca Jobs ii prezenta una dintre ideile sale, despre care tocmai discutasera, ca si cum ar fi fost propria lui idee.
„Sensibilitatea lui Jobs era una de redactor, nu de inventator“, scrie Malcom Gladwel. „Darul sau e acela de a lua ceea ce se afla in fata lui – precum tableta cu creionul optic – si de a rafina, fara mila, acel lucru“. Dupa ce Jobs i-a respins multe dintre ideile lui James Vincent, copywriter-ul care lucra la primele reclame pentru iPad, cei doi au inceput sa se certe. „Reclamele tale sunt de toata jena“, ar fi urlat Jobs lui Vincent. „Dar trebuie sa-mi spui ce iti doresti!“, i-a raspuns copywriter-ul, zbierând, la rândul sau. „Trebuie sa-mi arati ceva, si iti voi spune ce-mi doresc atunci când voi vedea acel lucru“.
Acesta pare a fi crezul dupa care se ghida Steve Jobs: „Iti voi spune ce-mi doresc atunci când voi vedea acel lucru“. Ii datoram multe acestui perfectionism al lui Steve Jobs – de la interfata software-ului de pe Macintosh la design-ul iPhone-ului si chiar la sloganul campaniei Apple, „Think Different“. Desi „think differently“ ar fi fost forma corecta gramatical, Jobs si-a impus punctul de vedere, insistând ca „different“ sa fie folosit ca substantiv, cu toate ca se afla pe pozitia unui adverb: „Think a little different, think a lot different, think different.“
Acest mod de a gândi, arata Malcom Gladwel, este unul esential pentru progres. „Vizionarul porneste de la o foaie goala de hârtie, si isi reimagineaza universul. Artizanul mosteneste lucrurile asa cum sunt, si trebuie sa le lustruiasca, pâna când le va duce intr-o forma aproape de perfectiune. Iata o misiune care nu e deloc mai putin importanta“.
Pe de alta parte, lui Steve Jobs nu-i placea ca altii sa-i preia ideile si sa i le imbunatateasca – era gata sa deschida imediat proces, daca asa ceva se intâmpla, aruncând in stânga si-n dreapta acuzatii de furt intelectual. E elocventa intâlnirea dintre Jobs si Bill Gates, când Gates a fost acuzat de furt – sistemul Windows ar fi preluat elementele caracteristice ale interfetei Apple. Un alt exemplu este furia care l-a cuprins pe Jobs atunci când Google si-a lansat telefoanele Android: touchscreen-urile si icon-urile grafice ale acestor telefoane erau copiate, credea Jobs, dupa cele ale companiei Apple. A dat imediat in judecata compania Google, acuzând-o de jaf pe scara larga. „Voi distruge telefoanele Android, pentru ca sunt un bun de furat. Le voi declara razboi nuclear celor de la Google. Sunt speriati de moarte, pentru ca stiu ca sunt vinovati“, ar fi spus Jobs.
Arhitectura software-ului Apple a fost, mereu, una inchisa; Steve Jobs nu voia ca iPhone-ul, iPod-ul si iPad-ul sa poata fi deschise, permitând oricarui neavenit sa-si vâre nasul in ele, pentru ca, asa cum vedea el lucrurile, aceste produse erau perfecte. „Celui mai mare artizan al generatiei sale, scrie Malcom Gladwel, se pare ca nu-i placea deloc ca altii sa-i slefuiasca propriile idei. (…) Nu i-a placut niciodata ideea ca oamenii sa poata sa deschida lucrurile si sa isi vâre nasul in ele. Asta nu ar fi facut decât sa le dea mâna libera ca sa le strice“.