Numeroşi exponenţi ai opiniei publice au început să-şi exprime dezaprobarea tranşantă faţă de grupările politice care incită la dezbinarea românilor. Lumea este exasperată şi îngreţoşată de neîncetatul război paranoic al unei tabere contra alteia, al celor „noi“ împotriva celor „vechi“, al „adevăraţilor“ democraţi porniţi să-i radă pe presupuşii oponenţi. Presa, comentatorii, politicienii pun, cu drept cuvânt, pe seama acestei absurde şi interminabile vrajbe naţionale incapacitatea ţării de a ieşi din marasmul postdecembrist, de a fructifica energiile româneşti într-un efort concentrat către liman.
Resursele şi capacităţile poporului român sunt pierdute, într-adevăr, într-o tragică hemoragie de valori sub tirul neîntrerupt şi ucigător al celor care, de 25 de ani, seceră entuziasmul creator al naţiunii… Este împiedicată orice coagulare a patriotismului intrinsec al românilor sub pretextul că fiecare este duşmanul celuilalt şi că lozinca obligatorie ar fi împiedicarea aceluia de a se manifesta, răpunerea lui. Ceea ce, aşa cum se vede, duce la nimicirea galopantă a naţiei noastre. Oare un sfert de veac nu a fost îndestulător pentru ostoirea vendetei, potolirea setei de răzbunare, mistuirea flăcării negre a urii, sleirea blamărilor, oricât de motivate vor fi fost ele la timpul potrivit şi, mai ales, a celor inventate în focul sălbaticei polemici alimentate din sine, de amar de ani? Cine sunt incitatorii? A venit timpul ca, în chenarul drepturilor democratice ale societăţii libere, să se deceleze profesioniştii dezbinării, personajele care de două decenii şi jumătate nu fac decât să pună paie pe focul zâzaniei, să zădărnicească unitatea de voinţă şi acţiune fără de care acest popor nu se poate mântui de blestemul neputinţei actuale. Conştiinţele patriotice, oamenii lucizi şi devotaţi ai acestei ţări pot pune, în sfârşit, capăt anomaliei politice care ne-a anemiat ca naţie şi ne-a întunecat atât orizontul social, cât şi pe cel moral.
Or, iată că, chiar în aceste zile, campania dezagregării politice şi morale cunoaşte o puternică recrudescenţă. Printre alte semnale venite din spaţiul politic, cineva mi-a atras atenţia, deunăzi, asupra ieşirii din nou în arenă a faimosului
V. Tismăneanu. Se poate descifra, într-adevăr, în textul acestuia un nou Manifest, adus la zi, al sfâşierii noastre naţionale. Sub pretextul reiterării elogiative a unor texte „sacre“ în materie, acest malefic propagandist al intoleranţei şi al urii (ce-şi escaladează propria-i carieră de neofit) cere nici mai mult nici mai puţin decât revenirea generală la starea tulbure şi toxică imediat urmãtoare rãsturnãrii regimului comunist. În acest scop el întocmeşte şi lansează o nouă „listă neagră“ în care se amestecă „vechii“ şi „noii“, toate generaţiile şi categoriile, astfel ca aruncătorii pietrei să aibă ţintele gata stabilite, pentru ca exterminatorii să ştie în cine să se năpustească. Vehemenţa nimicitoare a agitatorului răului atinge cote paroxistice şi – mă întreb – ţinând seama de acutele la care a ajuns, oare autorul nu se apropie cu paşi repezi de o criză? Răutatea sapă în om, năruie şi alterează spiritul, oricât s-ar drapa ea în combativitatea principiului. În cazul când nimic nu-l va putea opri din cursa lui deşănţată, pe acest om nu-l aşteaptă vreun deznodământ morbid? Şi nu ar fi datoria comilitonilor să-l ajute omeneşte?
Alegerile prezidenţiale au prilejuit exprimarea voinţei cvasiunanime a poporului de a pune punct lungii perioade istorice de scoatere reciprocă a ochilor, de aţâţare conştientă de către o mână de fanatici a ostilităţii, de consumare a energiilor în blasfemie şi dispreţ. (Nu mă refer desigur aici la dosarele sau conflictele de ordin penal, ce ţin de ecarisajul juridic vital, specific oricărui stat civilizat, nici la pamfletul politic vehiculat între partide.) Noul preşedinte a proclamat nevoia opririi războiului civil rece (cu alte expresii, desigur) şi a concentrării asupra „lucrului bine făcut“ pe toate palierele sociale. Să zădărnicim lucrarea nefastă a împătimiţilor scandalului public şi să desăvârşim lucrarea unitară pentru salvarea României!
Autor: DUMITRU POPESCUApărut în nr. 499