Dimitrie Gusti a avut un dar deosebit de a descoperi, de a-i îndruma si de a-i folosi pe o serie de tineri superior dotati sub raport intelectual. Faptul acesta a fost cunoscut si apreciat si dincolo de cercul sociologilor. Astfel, Petre Pandrea, care nu era strain de preocuparile sociologilor si ale etnografilor, numarându-se, într-un fel, si el printre ei cu lucrari precum jurnalul „Pomul vietii“ (1946) si cartea de mai târziu, „Brâncusi. Amicii si inamicii. Sociologia lui Brâncusi“ (2010), în care formuleaza originale consideratii despre clasa de mosneni si panduri din Oltenia, n-a avut despre seful scolii de cercetare sociologica de la Bucuresti pareri prea bune. Trecem peste reprosurile pe care i le-a facut si retinem calitatea pe care i-o lauda fara retinere – bunatatea nesfârsita cu elevii sai: „Ce avea D. Gusti? Avea liste de bibliografie si cartile pe care le daruia, le împrumuta, le raspândea. Era un soi de Panait Mosoiu al sociologiei. Foamea de lectura si învatatura europeana si mondialista a tineretului balcanic era mare si Gusti facea colportaj de carti germane, engleze, italiene si chiar franceze. Luau brosurile si le silabiseau. Prestigiul lui D. Gusti era prestigiul Berlinului în Balcani. Acest om n-avea ora de culcare, de mâncare sau de amor. Mereu asudat, obosit, extenuat, statea jovial la dispozitia învataceilor, aratându-le ultimul stoc primit de la librarii straini. Sociologia lui D. Gusti a fost o librarie si un colportaj prin viu grai a titlurilor de carti si a unor rezumate“ („Memoriile mandarinului valah“, Editura Albatros, 2000, p. 152). Spirit acid, Pandrea nu s-a abtinut nici aici sa nu strecoare o nota minimalizatoare, compararea lui Gusti cu personajul amintit.
Unul dintre acei tineri în care Gusti a crezut si care i-a confirmat cu prisosinta asteptarile a fost Anton Golopentia. O buna sursa, de fapt cea mai buna sursa de cunoastere a raporturilor lor stiintifice si umane este cel de al treilea volum al seriei Anton Golopentia, „Rapsodia epistolara. Scrisori primite si trimise de Anton Golopentia (1923-1950)“, care contine misivele orânduite alfabetic de la Radu Crutzescu pâna la Sabin Manuila, editie îngrijita de Sanda Golopentia, Ruxandra Gutu Pelazza si Lidia Bradley, introducere si note de Sanda Golopentia (Editura Enciclopedica, 2012, CXLIX + 762 p.).
Setul de documente privind relatiile celor doi, constituit din 79 de documente, îi este datorat, în cea mai mare parte, lui Anton Golopentia, care, pe lânga scrisori, îi trimite profesorului sau si memorii, referate, propuneri pentru organizarea cercetarii monografice. Documentele reflecta mai multe etape din relatiile celor doi: anul 1930, când profesorul de la Facultatea de Filozofie din Bucuresti îl numeste pe Golopentia bibliotecar la Seminarul de Sociologie, Etica si Politica; anii 1932-1933, când Gusti, ministru al Instructiunii Cultelor si Artelor îl ia pe Golopentia drept sef de cabinet; anii când acesta, bursier Rockefeller, studiaza în Germania (1933-1936), studii încheiate cu teza de doctorat „Die Information der Staatsführung und die überlieferte Soziologie“ (1936); anii revenirii în tara si participarea la campaniile monografice, în fine, anul 1939, când Golopentia paraseste Institutul Social si Seminarul de Sociologie, unde era lector onorific, si este angajat la Institutul de Statistica.
Golopentia, în toate scrisorile sale, îl asigura pe Gusti de respectul sau profund, de „tot devotamentul“, de devotamentul netarmurit, de „gratitudinea si de toata simpatia respectuoasa“. Recunoscatorul si devotatul scolar, cum iar se recomanda într-o scrisoare, nu este unul timorat; dimpotriva, adesea, îi ofera, cu franchete, lui Gusti, sugestii, idei, proiecte formulate dintr-un scrupul de constiinta; în unele scrisori, cum scrie doamna Sanda Golopentia, are loc „inversarea rolurilor profesor-elev“, profesorul devenind Golopentia. Astfel, în scurtul ministeriat al lui Gusti, Golopentia se exprima despre îmbunatatirea învatamântului primar si se ofera ca, pe baza materialului si pe baza indicatiilor ministrului, plecat pentru câteva zile la Paris, sa încerce sa întocmeasca „pe tacute“, „un proiect de anteproiect“. Nu se sfieste sa-i semnaleze sefului scolii de cercetare monografica faptul ca „ragazurile uneori lungi“ între întâlnirile acestuia cu monografistii sunt interpretate uneori ca „o înstrainare de monografie“. Îi scrie, de asemenea, ca lucrarile monografice din timpul anului 1933 „au decurs lipsite de cea mai elementara coordonare, necum considerare colectiva a fiecarei probleme în parte“. Membru al P.N.T., Gusti primeste astfel de sfaturi din partea sefului sau de cabinet: „Sunteti intrat în partid. Chiar si daca menajati dusmanii (adversarii mai bine). Pentru dusmani, partidul ar putea fi impresionat neplacut de acest din urma lucru. Într-o reuniune electorala, cineva cu prestigiul Domniei-Voastre se poate dispensa de racnetele si exagerarile preamaritoare ale personajului minor; dar nu poate totusi sa nu ia în seama cerintele ce constituie notele reuniunii politice; luarea de atitudine pentru un program, un chip de a faptui“. În scrisoarea din aprilie-mai 1933, Golopentia îi scrie ministrului ca simte din partea lui o nemultumire si ca daca este adevarata presupunerea sa, este gata sa înfrunte despartirea: „Va rog, stimate domnule Ministru, sa întrebati simtirea Dv., daca n-am dreptate. Fiindca e asa, însa de dragul devotamentului meu de neclintit, va rog sa ma crutati de umilirea unei încete înstrainari. Puneti pe altcineva în locul meu chiar acum, pâna ce nu devin cu totul indiferent pentru Dv. Functia pe care o îndeplinesc nu cere înzestrari prea deosebite, ci numai simt de ordine, sârguinta si oarecare circumspectie. Însusirile acestea le are însa destula lume, în masura mai mare decât mine. Chiar si pentru planurile Dv. de reorganizare si noua înmanunchere a Ministerului e mai bine sa vina lânga Dv. cineva nou, care sa nu fi ajuns, cel putin aparent, la mici veleitati de independenta“. Scrisoarea contine în continuare rugamintea ca Gusti sa nu se dezica de cererea lui Golopentia de obtinerea unei burse Rockefeller pentru studii în Germania. Pe care o va si primi. Relatiile dintre cei doi se vor mentine foarte strânse si vor capata alte aspecte. Atent la miscarea stiintifica germana, îi sugereaza, de exemplu, înfiintarea în tara a unui Institut al Monografiei si constata ca studentii germani stiu mai mult despre tara lor decât cei români, care „stiu mai mult despre anume sate, sau despre sociologia satului, dar nu despre România sau despre sociologia natiunii române, a României de azi“. Îl informeaza pe Gusti ca profesorul Hans Freyer a propus sa fie proclamat doctor honoris causa în economie politica. Pe tema vizitei pe care urma s-o faca Gusti cu acest prilej în Germania, Golopentia l-a informat detaliat asupra institutiilor, asupra oamenilor de stiinta ai momentului, asupra profilului conferintei ce urma s-o tina: „Pentru a da lumii germane ce asteapta, cred ca ati trebui sa vorbiti deopotriva de mult despre premisele teoretice si sistematice ale cercetarilor, despre înfiriparea lor lenta si conturarea tehnicii de lucru, despre rezultatele lor, locul lor în evolutia culturii românesti si aplicatiile lor de tot felul“ (interesul general pentru problemele statului, actiune legislativa si administrativa…).
Si totusi, tânarul acesta foarte dotat, devotat total studiului si dorintei de a cunoaste cele mai noi orientari germane în domeniul filozofiei, al sociologiei se vede chemat în tara înainte de a-si încheia sustinerea tezei de doctorat, chemare careia nu i-a dat curs. Gusti i-a scris în acest sens, la 2 august 1936; „Nici «Wilhelm Meister Lehr und Wanderjahre» n-a durat asa de mult ca «ucenicia» D-tale la Lipsca! Marturisesc, nu prea înteleg ce te face sa întârzii atât de mult cu consultarea a tot felul de carti în bibliotecile Lipscai! Caci tot asa de bine ai putea sa le cetesti si la noi, ramânând, fireste, pentru lucrarile unice sa le consulti la origine, la momentul oportun! Apoi tot nu stiu ce lucrare de doctorat ti-ai ales. Daca ascultai sfatul meu, aceasta formalitate a doctoratului era de mult transata la Bucuresti, cred tot asa de onorabil ca si la Lipsca, si dupa aceea aveai tot timpul liber pentru alte investigatii personale“. Probabil ca profesorul, care, cum am vazut la începutul acestor însemnari, voia el sa le ofere carti si bibliografii studentilor sai, s-a vazut deodata tradat în aceasta placere a sa. Cu deosebire se degaja din scrisoarea lui Gusti regretul ca prea multa vreme lipseste din tara unul din cei mai de seama si apropiati colaboratori ai sai.
Am prezentat, în liniile sale generale, schimbul epistolar al lui Golopentia cu Gusti, însa masivul volum contine alte câteva schimburi epistolare, de real interes, cum este acela cu mama sa, Emma Staschek Golopentia (91 de scrisori), cu Simion, tatal (82), cu cei doi frati, Corneliu (48) si Romulus (30), în fine cu Cornel Grofsorean, acesta – cum scrie Sanda Golopentia – „un Dimitrie Gusti banatean“. Cele 553 de scrisori emise de Anton Golopentia cuprinse în cele trei volume aparute pâna acum ale „Rapsodiei epistolare“, cele doua volume de „Opere complete“, volumul de scrisori cu sotia sa Stefania Cristescu-Golopentia, apoi „Ultima carte. Text integral al declaratiilor de ancheta ale lui Anton Golopentia aflate în arhivele SRI“ (2001) si, în fine, „Viata noastra cea de toate zilele“ (2009; constituita din notele de supraveghere a lui Golopentia de catre Securitate, se constituie într-o bogata sursa pentru un viitor monograf al lui Golopentia, monografie necesara, pe care nu vom fi deloc surprinsi daca o va scrie chiar doamna Sanda Golopentia, remarcabil om de stiinta. Unele capitole ale ei am spune ca sunt deja scrise, cum este chiar studiul introductiv (pp. XXIII-CXL) al acestei editii, care exceleaza deopotriva prin luxurianta informatiei si prin eleganta scriiturii).
Autor: IORDAN DATCUApărut în nr. 411