Antologia basmelor populare românesti

Proza populara, îndeosebi basmele, s-a bucurat la noi de multa atentie din partea editorilor de carte. În ultima jumatate de secol au aparut mai bine de cincizeci de colectii de povesti, între acestea aflându-se cele ale lui G. Dem Teodorescu, Ovidiu Bârlea, Petru Uglis-Delapecica, D. Stancescu, Ion Pop-Reteganul, I. G. Sbierea, D. Furtuna, multi altii. Culegerea „Legendele sau basmele românilor“ a lui P. Ispirescu, a cunoscut doua reeditari, prima, în 1968, îngrijita de Aristita Avramescu, cea de a doua în 1989, prefatata de Nicolae Constantinescu. S-au adaugat o seama de antologii, unele dintre ele de reala însemnatate, cum ar fi „Antologia de proza populara epica“, I-III, a lui Ovidiu Bârlea, sau cuprinzatoarea „Basme fantastice românesti“, I-IX, editata de I. Oprisan. Se poate spune ca „Basme populare românesti“, Antologie, cronologie, nota asupra editiei, repere bibliografice si glosar de Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu si A. Gh. Olteanu, Vol. I (XCIII + 929 pag.), II (904 pag.), cu un studiu introductiv de Nicolae Constantinescu, Academia Româna, Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Bucuresti 2008 nu a aparut pe un teren gol. Ea se însereaza într-un ansamblu de opere cu autori prestigiosi, care au adus contributii pe masura numelor. Lucrarea a primit recent Premiul Perpessicius pentru editii critice, acordat de Muzeul Literaturii Române. Recunoastere a unor calitati care se impun afirmate, pentru ca ele instituie modele ce vor fi urmate de alcatuitorii generatiilor viitoare.

Una dintre ele, poate ca cea dintâi, este aceea ca antologia este structurata pe baza colectiei de povesti „Legende sau basmele românilor“, publicata de Petre Ispirescu în anul 1882. Basmele acestei colectii vor forma punctele de reper ale antologiei. Pornind de la ele, autorii au adaugat versiuni apartinând aceluiasi tip narativ, culese si publicate de-a lungul timpului de alti folcloristi. Operatia pune în evidenta caracterul reprezentativ pentru cultura româneasca al culegerii de la sfârsitul secolului 19. Fiecare basm are frati si surori în literatura genului. Rezulta o eflorescenta de variante care acopera întreg teritoriul tarii. Din pacare, nu si întreg teritoriul vorbitorilor de limba româna. Astfel, un basm ca „Însir-te margaritari“, este acompaniat de patru versiuni (Schott, Ioan Micu-Moldovan, Ion Pop Reteganul si Ioan Slavici, provenind din Muntenia, Banat, Transilvania), iar „Lucear si Aman Catcaun“ de versiunile lui N. Filimon, D. Stancescu, D. Furtuna si Gh. Vrabie, acesta din urma acoperind provinciile Muntenia, Oltenia si Moldova. Un proces de identificare anevoios în lipsa unui catalog românesc al basmelor dupa modelul lui Stith-Thompson. Ceea ce a fost obtinut în urma lecturii da informatii despre difuziunea în spatiu a unora dintre tipuri în dauna altora, despre preferintele zonale pentru anume povesti fantastice. De buna seama, bunii povestitori au contribuit din plin la formarea gustului pentru aceste naratiuni.

În conditiile în care culegatorii nu beneficiau de mijloacele moderne de înregistrare si trebuiau sa recurga la transcrierea spuselor povestitorilor, uneori la distanta în timp fata de momentul nararii, se întelege ca textul se abate într-o anume masura de la discursul oral. Unul din meritele autorilor antologiei este si acela ca au ales în mod constant acele versiuni în care culegatorii, proveniti din mediul celor pe care-i ascultau, au respectat stilul si vocabularul povestitorilor.

Colectia de texte este precedata de un consistent studiu introductiv semnat de prof. Nicolae Constantinescu, autor, între altele, al ultimei reeditari a volumului de basme al lui Ispirescu. Studiul prezinta caracteristicile de baza ale speciei folclorice, începând cu teoriile legate de originea basmului, functiile lui, formulele genului, situatiile sau ocaziile de performare.

Un aspect mai putin studiat, dar extrem de interesant, este cel al modului în care realitatea cotidiana patrunde si se îmbina cu scenele care alcatuiesc epica fantastica. Ar parea, la prima vedere, ca basmul plonjeaza într-o alta realitate decât cea în care traiesc ascultatorii lui. Impresie confirmata de lectura unor colectii-model, cum ar fi cea a fratilor Grimm sau Afanasiev, unde nimic din ceea ce este relatat nu distoneaza cu ceea ce se petrece eroilor. Dar, se cuvine spus ca povestea fantastica nu este o naratiune sacra, iar povestitorul nu este un sacerdot, obligat sa se supuna unui limbaj consacrat. El este sau a fost, cel mai adesea, un taran cu propria lui experienta de viata. Ea patrunde involuntar si în chip firesc în ceea ce relateaza. Este neîndoielnic faptul ca vechii culegatori, urmând modelele anterioare (Perault, Grimm) au eliminat din textele pe care le-au notat referintele la aceste elemente de viata cotidiana. Ele au devenit vizibile în culegerile de data recenta, transcrieri dupa înregistrari facute cu mijloace mecanice. Remarci de tipul „Dar capcaunul ce face? Se suie sus, unde avea balconu lui, si pune benoglu si se uita pe câmp“ („Un basm cu trei baieti“, povestit de Costica Nicolae de 62 de ani, din Slatina, cules de Gh. Vrabie, în anul 1966) nu si-ar fi gasit locul într-o culegere veche. Înca mai putin una ca aceasta, notata de Ovidiu Bârlea („Cu Cazarkina“, Inf. Iancu Duroi, din Bughea de Sus, Muscel, cules la 28 X 1956, de Ov. Bârlea si Al. Amzulescu, în „Antologie de proza populara epica“, Vol. II, p. 208): „La orli doosprezece, suna clopotili – cum suna când venea americanii cu avioanli… tu-i maica ma-si, apai fugeau taranii p-aicea, pân paduri da rupea pamânturli; da când venea, ai vast, sa zguduia si frunzili, … tu-i maica ma-si; ce spaima pa rumâni si pa tigani … tu-i!“ Autorul introducerii se dovedeste interesat de acest fenomen si de asemenea „intruziuni“ ale cotidianului în lumea basmului. Una din ele, în spiritul limbajului oficial al epocii, este povestea lui Ion Ruhat zis „Bulivrancea“, de 58 de ani în 1968, din Boisoara, Vâlcea, o poveste cu metamorfoze, obiecte fermecate si casatorie glorioasa, care se încheie cu … „si daca o fi traind azi, dragi tovarasi si preteni, traiesc în pace si-n liniste.“

Mai putin studiat este felul în care formulele versificate si textele lirice sau strigaturile patrund în tesatura narativa a povestii. Scopul este schimbarea ritmului povestirii, un mod de a pipera naratiunea, dar si un procedeu de introducere a elementelor noi. Sigur, s-a vorbit despre formulele versificate initiale, mediane, finale, adeseori elaborate:

„A fost odata

ca niciodata;

când n-ar fi,

nu s-ar povesti!

A fost un crai, de care se dusese faima

peste noua tari

si peste noua mari,

ca-n tineretea lui fusese viteaz mare:

se batuse cu zmeii,

se batuse cu leii,

se batuse cu paraleii,

ajutat de:

trei cârlani

nazdravani.“

(„Ion Fat-Frumos“, în „Basme populare românesti“, I, p. 43)

sau, la sfârsitul actiunii, povestitorul se plaseaza pe sine la petrecerea care încheie aventurile:

„Eram si eu p-acolo si la masa împarateasca:

Caram, mereu la vatra, lemne cu frigarea,

Duceam eu la masa glume cu caldarea;

Pentru care capatai:

Un napastroc de ciorba

s-o sânta de cociorba

Pentru cei ce-s lunga vorba.“

(„Fat-Frumos cu parul de aur“, Op. cit., I, p. 469)

Structuri poetice apar adesea ca refrene care marcheaza progresul actiunii eroului:

„Scoala, Petre, scoala!

Sa ma scapi de boala,

Ca-i demult de când te cerc

Sa-ti pui mâna pe-al meu cerc,

Sa plesnasca cercul meu

Sa nasc copilasul tau,

Sa-mi alin durerile,

Sa-mi scurtez cararile!“

(„Petrea Fat-Frumos si zânele“, Op. cit., I, 188-190)

Relativ rar sunt incluse în basme piese lirice sau strigaturi. Povestitorul poate face uz de libertatea de a conecta episoadele narative prin apel la asemenea texte. În „Nepotul de la nepot al lui Pepelea“ (Op. cit, II, p. 553) împaratul, speriat la gândul ca un nepricopsit vrea sa se casatoreasca cu fata lui îl întreaba:

„Si-ai putut tu razbate, bre baiete, tocmai aici, în împaratia mea?“

Prilej ca Pepelea sa lanseze un text liric potrivit situatiei:

„-E, hei! D-apoi, luminate împarate, nu stii vorba veche:

Pentru-n pui care mi-i drag,

Trei zile de vara fac;

Pentru care mi-i urât

Fac un ceas si-mi pare mult…“

Pentru ca în cursul aceleiasi povesti (Op. cit. p. 554) sa mai apara ocazia de a plasa un text liric de dragoste:

„Pe ulita care mi-i drag

Treaba n-am si cale-mi fac;

Da pe care mi-i urât

Treaba am si nu ma duc.“

O componenta noua a antologiei publicate de Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta este cronologia colectiilor, culegatorilor si cercetarilor de proza populara româneasca, de la primele începuturi si pâna la data aparitiei lucrarii. Un instrument de lucru util, care prezinta istoria studiilor unei specii folclorice mult apreciate. Un glosar si o scurta selectie de materiale dedicate naratiunilor populare încheie antologia.

Si, în final, un cuvânt despre „Tinerete fara batrânete si viata fara de moarte“, basmul nebasm din culegerea lui Petre Ispirescu. Lazar Saineanu, gaseste similitudini cu povestea sederii lui Ulysse la Kallypso, unde este macinat de dorul întoarcerii în Ithaca si descopera asemanari partiale cu patru versiuni, toate din Transilvania. O naratiune care depaseste cadrele genului si trece spre roman. Fat-Frumos pleaca de acasa sa caute nemurirea, dar aspiratia aceasta este subminata de dorinta de a fi asemeni celorlalti. El ajunge în lumea celor care traiesc vesnic, este fericit, totusi, dupa putina vreme, i se face dor de parinti. Se întoarce, în ruinele casei gaseste o lada, o deschide si Moartea, pitita într-un colt, îi trage o palma si îl face farame. Povestea a trecut pe lânga happy-end si s-a încheiat în drama. Dar este în aceasta ultima întâmplare o învatatura. Existenta omului este limitata în timp. Singur Dumnezeu e etern.

„Basme populare românesti“ este una din antologiile reprezentative ale literaturii noastre populare. O lucrare impunatoare atât prin dimensiune, cât si prin calitatea si seriozitatea selectiei si nu în ultimul rând prin aspectul ei. Premiul Perpessicius pe care l-a primit, confirma valoarea lucrarii. Autorilor ei, Iordan Datcu, Nicolae Constantinescu si A. Gh. Olteanu li se cuvin sincere felicitari. La capatul lecturii se poate spune ca efortul a rodit din plin.