Da, intr-adevar, este vorba de revolutia celor „inarmati“ cu biberoane, cei doua milioane nouasprezece mii douazeci si sapte de nou-nascuti in America in cursul anului 2011, care nu sunt albi. Este pentru prima data in istorie când acesti bebelusi sunt mai numerosi decât fratiorii lor cu pielea alba (mai putin de 2 milioane nascuti in acelasi an). De-acum balanta s-a schimbat in mod ireversibil si, daca populatia alba e inca majoritara per total, asta nu va mai dura prea multa vreme: culoarea Americii se schimba in mod determinant.
Nu vorbim aici doar de statistica, sau de vreo curiozitate demografica. Este, in fapt, o a doua revolutie care va face din Statele Unite ale Americii, ocupate de coloni europeni si transformate intr-o natiune bicentenara, o societate cu mult mai diversa decât cea binecunoscuta. Acei peste doua milioane de bebelusi asiatici, negri, dar mai ales latinos, copii ai unor emigranti mai mult sau mai putin legali, veniti mai ales din sud, de la faimoasa Frontiera, sunt fiii si fiicele unor culturi, istorii, mentalitati si moduri de a intelege raporturile cu ceilalti mult diferite de cultura wasp, care a fondat in mare parte SUA.
Cultura alba, anglo-saxona, protestanta, a dominat si construit structura intregului edificiu american. Majoritatea din cadrul… noii majoritati sunt latinos, fiii si fiicele sudului, iar explicatia nu e greu de dat. Media de vârsta a populatiei albe din State este de 42 de ani, la limita extrema a fecunditatii feminine. Media de vârsta pentru hispanici sau latinos este, pe de alta parte, de 27 de ani, in plina capacitate reproductiva. Si, cu toata slabiciunea sau uneori absenta totala a unuei retele de suport public pentru famillile emigrantilor celor mai saraci – nu mai vorbesc de cei ilegali! – se pare ca functioneaza foarte bine solidaritatea de familie, adevaratul si marele welfare state care le permite acestor tineri emigranti sa aiba o medie de 3,8 copii per cuplu, câta vreme media in familiile albe este de numai doi copii.
Toata aceasta situatie – ce astazi ii scandalizeaza pe „nativisti“care, prin bloguri si publicatii, profetizeaza colapsul unei societati subminate de ignoranti si nefacatori de nimic, debarcati dintr-o data in America – era previzibila de mai multa vreme, iar statistica biberoanelor nu face decât sa confirme un proces deja in curs. Orase mari, precum New York, Miami, Las Vegas, Los Angeles, Phoebix au constatat ca populatia lor alba este minoritara inca de câtiva ani. La Tucson, in statul Arizona, doar un rezident din zece are ca limba materna engleza. Din cele 3 141 de raioane distribuite in cele 50 de state ale Uniunii, aproape 800 au deja ca populatie majoritara „noneuropeni“, „nonanglofoni“, „noncaucazieni“. Si, in vreme ce albii imbatrânesc, fara ca noile generatii sa produca mai mult de doi copii, cei care nu sunt albi se inmultesc in proportie aproape dubla, stiut fiind ca, in general, imigratia este apanajul tinerilor.
Acel faimos american melting pot, amestecul de populatii diverse care creeaza natiunea americana, va continua, fara indoiala, sa existe, dar produsul ce va rezulta va fi mult mai divers, si asta nu doar in aparenta propriu-zida si, oarecum, superficiala: culoarea pielii si a parului, particularitatea ochilor etc. The browning of America, inchiderea la culoare a pielii se impune, totusi, ca una dintre problemele cu care se confrunta „nativistii“, adica aceia care se agata de visul unei puritati rasiale americane ce, de fapt, nu a existat niciodata. Dar ea constituie un argument de discutie si pentru „liberalii“ care sunt entuziasmati de multiculturalism si de diversitatea creatoare care ar putea sa faca sa renasca intreaga natiune. Nici unii, nici ceilalti nu abordeaza si rezolva, de fapt, marea problema de baza: educatia si asistenta sociala.
Aceasta numeroasa „armata“ care a venit pe lume din iulie 2010 in iulie 2011 va trebui instruita, educata, pregatita si ingrijita cu mult mai bine decât au facut-o pâna acum sistemul public de invatamânt sau acela de asistenta sociala a spitalelor publice. Asta daca exista intentia ca America anului 2030, când revolutionarii cu biberon de astazi vor deveni adulti, acestia sa fie in stare sa reuseasca in competitia mondiala. Astazi, doar unul din cinci latinos ajunge la universitate, si din acestia doar 18% reusesc sa termine cu o diploma de 4 ani de colegiu. Aceasta in comparatie cu 33% din America albilor. Pentru a rezolva cum trebuie aceasta problema nu ajunge nici macar faptul ca, acum patru ani, a fost ales primul presedinte american negru, Barack Obama. Alegerea acelui presedinte al „minoritatii“ african-americane a fost mai mult un simbol si, pâna la urma, lucrul acesta nici nu s-ar fi intâmplat daca majoritatea alba nu ar fi votat pentru el. Asta este inca o problema. Lipsa de interes si de educatie, de constiinta civica, ii face adesea pe negri ori latinos sa voteze in mult mai mica masura decât albii.
Reactiile la aceasta fundamentala schimbare in statistica populatiei, si nu numai, cu noua majoritate ne-alba sunt, cum e si de asteptat, variate. Dar, dincolo de faptul ca America de origine crestina, catolica si protestanta, sau ebraica si-a pierdut superioritatea numerica, se ridica alta chestiune, fundamentala pentru orice guvern si stat. Cine va plati pentru scolile publice care, in mod evident, se cer inmultite si serios imbunatatite calitativ? Cine va plati pentru asistenta sanitara si sociala, si ea de imbunatatit, dar mai cu seama de extins incât sa poata face fata unei populatii in majoritate saraca, fara mari posibilitati materiale, dar extrem de numeroasa? Cine va creea locurile de munca necesare pentru toata aceasta populatie, si nu doar servicii precum taiatul ierbii, adunarea gunoiului sau zugravitul, ci, cu speranta unei educatii superioare si a unui sistem de invatamânt competitiv, a unor locuri de munca apropiate celor care au absolvit cel putin un college? Raspunsul nu poate fi decât unul singur: de platit pentru toate acestea nu vor putea plati decât cei care au banii cei mai multi, adica albii care vor trebui sa isi deschida portofelul ca sa-si finanteze sfârsitul propriei superioritati.
Paradoxal, ei vor fi cei care isi vor finanta propriul crepuscul…
Autor: DUMITRU RADU POPAApărut în nr. 380