Serata de exceptie la Timisoara! Sala Capitol a Filarmonicii Banatul, arhiplina si entuziasta, a gazduit intâlnirea cu unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai orasului de pe Bega, Ioan Holender, al carui nume este pe veci legat de manageriatul de succes, de aproape doua decenii, la Opera de Stat din Viena, scena inscrisa intre cele mai renumite teatre lirice ale lumii. O performanta care l-a plasat in legenda.
Sub titlul „Concert aniversar“, manifestarea a fost integrata celei de-a XXXVI-a editii a Festivalului International Timisoara Muzicala. S-au sarbatorit, cu intârziere de un an, retragerea din mandatul directorial vienez si, cu oarecare avans, aniversarea de 76 de ani ai lui Ioan Holender. Punctul central al serii a fost acordarea de catre primarul Gheorghe Ciuhandu a demnitatii de Ambasador onorific al municipiului pentru sustinerea si promovarea candidaturii Timisoarei la titlul de Capitala Culturala Europeana a anului 2020. Ioan Holender a primit cu recunostinta investitura, care a fost insotita de decernarea Insemnelor in Argint ale Timisoarei, distinctie ce se acorda celor mai prestigiosi dintre Cetatenii de Onoare ai orasului. In alocutiunea sa, directorul general al Filarmonicii, Ioan Coriolan Gârboni, a subliniat importanta demersurilor.
„Timisoara este marea Viena“
M-as opri pentru câteva momente la cuvântul celui sarbatorit. In cei nouasprezece ani de directorat, l-am ascultat vorbind in diferite ipostaze: prezentând concerte, evocând mari artisti, rostind discursuri inaugurale, moderând talk-show-uri de elita, facând fata tirului concentrat al pretentiosilor melomani vienezi, raspunzând intrebarilor jurnalistilor, discutând cu cântaretii etc. Eu insumi l-am intervievat, fiind poate criticul român care a avut de cele mai multe ori aceasta sansa. Ei bine, vrând-nevrând l-am studiat. L-am vazut sever (cel mai des), imperativ, ironic, colocvial sarmant (intotdeauna), abil, distant, subtil, mândru, orgolios, cu modestie bine temperata in infatisarea indubitabilei sale valori… dar niciodata apropiat, asa cum s-a adresat timisorenilor in seara de 28 mai. Nu este vorba numai de continutul speech-ului, ci si de tonul cald cu care a invaluit sala. A fost pentru mine clar ca dragostea pentru orasul natal ii este mai presus de orice. Asa ca sintagmele cu care a amendat vechea zicere „Timisoara este mica Viena“ au deplina acoperire, caci pentru Ioan Holender „Timisoara este marea Viena“, dupa cum „Viena este mica Timisoara“ si, chiar mai mult decât atât, „Opera din Timisoara este Opera Operelor“. (Atentie, cel putin ultima asertiune ii obliga pe cei responsabili!) Insufletit, publicul a aplaudat, a ovationat prelung. In afara profesionalismului sau ireprosabil, Holender a aratat ca tot ceea ce face pentru concetatenii sai este incarcat de afectiune. Imi extind opinia revelata acum si pentru functia nationala, de director al Festivalului George Enescu.
Vocile
In prima parte, câtiva valorosi tineri cântareti au interpretat secvente din opere. Remarca majora merge catre Anita Hartig, care a oferit o memorabila talmacire a ariei „Sì. Mi chiamano Mimì“ din primul act al „Boemei“ pucciniene. In zilele noastre, rar se aude in lume o asemenea interpretare. Cu voce frumoasa de fermecator lirism, cu instinct artistic rascolitor, soprana mi-a evocat emotionalitatea si sensibilitatea Ilenei Cotrubas, minutiozitatea modelarii frazei proprie Renatei Scotto, caldura Mirellei Freni, puritatea sonora a Victoriei de los Ángeles… Toate la un loc si inca pe deasupra, intr-o complexa exprimare ce recomanda o mare personalitate. M-am gândit mult pâna sa scriu asemenea analogii si vreau sa fiu bine inteles. Valoarea nu asteapta numarul anilor. Anita Hartig nu le imita pe celebrele sale predecesoare, ci insumeaza cu maiestrie intreaga expresivitate picurata de maestrul de la Torre del Lago intr-o arie deseori inecata in platitudini interpretative, poate si pentru ca nu are o tesatura vocala foarte inalta, maximum La natural si se sfârseste pe nesimtite, fara excese tipice de teatru liric, lin ca o boare. Ingenuitatea eroinei, simplitatea si calmul, naturaletea si sinceritatea, dulceata, insufletirea catre expansiva culminatie de spirit „il primo sole è mio, il primo bacio dell’aprile è mio“ (moment extraordinar!) sunt stari pe care Anita Hartig le expune cu daruire si printre care strecoara nuante in fiecare masura, la fiecare pas. Perspectivele artistei sunt uriase. Deja va cânta rolul la Scala, la Metropolitan si, se pare, la Covent Garden, asa incât la vârsta ei, nici 28 de ani, bistriteanca se afla pe o spirala formidabil ascendenta.
In duetul de la finele primului act din „Boema“ l-a avut drept partener pe Teodor Ilincai, care a interpretat si aria lui Rodolfo „Che gelida manina“, a aceluiasi opus. Cu glas omogen, stralucitor si sigur in acute, tenorul s-a cantonat intr-o lectura – s-o numesc – cvasi-eroica, cvasi-liniara, fara rafinari sau poezie. Pun totul pe seama oboselii, Ilincai sosind in urgenta de undeva din Spania, unde cu o seara inainte sustinuse un concert in compania Angelei Gheorghiu.
Spectaculos a fost Cosmin Ifrim, Tonio in cavatina „Ah! mes amis, quel jour de fête!“ si cabaletta „Pour mon âme“ din „Fiica regimentului“ de Donizetti, pagina ce nu se afla la indemâna oricui, din cauza celor nu mai putin de noua note de Do acut. Pentru junele tenor au fost floare la ureche, puternice, eclatante si sper sa aiba ocazia sa le infatiseze pe cât mai multe scene internationale. Observ cu bucurie preocuparea artistului pentru inmuierea sunetului, flexibilizare indispensabila frazelor de extractie belcantista.
Cu glas robust, neguros si violent condus, baritonul Stefan Ignat a dominat in „Credo“ din „Otello“ o orchestra pe alocuri nemiloasa. Dupa tot sarcasmul si tumultul din pagina verdiana, surpriza a venit odata cu abordarea potrivita, moale si catifelata, a duetului „Là ci darem la mano“ din „Don Giovanni“. Pacat ca expresia facies-ului sau a ramas insa aceeasi cu cea a lui… Iago!?! Partenera in pagina mozartiana i-a fost muzicala soprana Simina Ivan, de multi ani apreciata solista a Operei de Stat din Viena, care a cântat cu voce lejera, cristalina, intr-un cuceritor simt al valsarii si aria Bertei din opereta „Lasati-ma sa cânt“ de Gherase Dendrino.
La sfârsitul primei parti, artistii invitati i-au cântat „Multi Ani traiasca“ lui Ioan Holender.
Orchestra Simfonica a Filarmonicii „Banatul“, dirijorul Radu Popa nu au asigurat numai acompaniamentul tuturor solistilor serii, dar au sustinut si câteva piese din repertoriul lor curent, „Preludiu la unison“ si „Menuet“ din „Suita I“ de Enescu, Intermezzo din „Cavalleria rusticana“ de Mascagni si Aria din „Suita a III-a pentru orchestra“ de Johann Sebastian Bach. Sunt instrumentisti al caror profesionalism este evident. Viorile si violele suna compact si calitativ, ca si suflatorii. Bagheta lui Radu Popa a condus inspirat, atent si precis.
„Spuse, traite, dorite“
O cariera ilustra ca a lui Ioan Holender, succint prezentata printr-un film documentar produs recent, nu putea sa nu ramâna imortalizata in scrieri. Amintesc aici doar cartea autobiografica „De la Timisoara la Viena“, volumul „Peste 6000 de reprezentatii la Opera – Ioan Holender si Wiener Staatsoper“, somptuosul album „Closeup – 118 premiere“. Serata timisoreana a prilejuit lansarea unui nou titlu, „Spuse, traite, dorite. Amintiri“, semnat de Ioan Holender, aparut in 2011 la Editura Universitatii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi si prezentat de scriitorul Cornel Ungureanu, impreuna cu Gabriel Kohn, directorul adjunct al Institutului Cultural Român din Viena. Cu câteva clipe inainte, actorii Mónica Tar (Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely“), Colin Buzoianu (Teatrul National Timisoara) si Horia Savescu (Teatrul German de Stat) au interpretat texte cu caracter confesiv, selectate de Cornel Ungureanu din volumul „De la Timisoara la Viena“, ce au evocat personalitatea distinsului sarbatorit.
Familia Holender
Intr-adevar, asa cum a spus Ioan Coriolan Gârboni, cea mai emotionanta parte a serii a fost prezenta pe podium a Alinei Holender (13 ani) si a lui Liviu Holender (19 ani) ca solisti in partea a II-a a Concertului in do minor pentru violoncel si orchestra de Johann Christian Bach, respectiv in prima miscare a Concertului nr. 1 pentru pian si orchestra in Do major, op. 15 de Beethoven. Talentul si aplecarea catre arta, catre cultura nu au ramas departe de familia Holender, desi tânarul Liviu a ales studii de Drept, in timp ce Alina are deja un ton cald al arcusului care o recomanda catre o viitoare cariera violoncelistica. Vom vedea.
Cei doi cânta cu pasiune si ma gândesc deja la serile camerale pe care le vor organiza acasa si nu numai, bucurându-i pe sotii Angelika si Ioan, pe invitatii lor. Asa cum a fost si acum. Ca o prefigurare, minunat a fost momentul când Alina si Liviu, intr-o superba comuniune sufleteasca si artistica, i-au dedicat tatalui lor, in bis, unul dintre „Cântecele fara cuvinte“ de Mendelssohn-Bartholdy. Prin preocuparea inimoasei presedinte a Fundatiei Pro Philharmonia, Lorena Vlad, Alinei, lui Liviu si lui Ioan Holender le-au fost oferite statuete simbolice, creatii originale ale familiei de artisti plastici Ioan, Daniel si Nicolas Les.
Asa a fost la Timisoara in 28 mai 2011. Desfasurat sub egida Consiliului Local al Municipiului Timisoara si al Filarmonicii Banatul, concertul a fost exemplar si ca organizare, meritul revenind desigur energicului director general Ioan Coriolan Gârboni. Transmisia pe ecranul amplasat in piata Operei a permis unui mare numar de doritori sa urmareasca serata.
As incheia cu pilduitoarele cuvinte-corolar ale scriitorului Cornel Ungureanu, care a afirmat profetic ca „atâta timp cât Ioan Holender se afla cu noi, Timisoara este deja Capitala Culturala Europeana“.
Autor: COSTIN POPAApărut în nr. 329