„L-au ucis pe Bula“ spun cei de la „Sarmalele reci“ in versurile unei melodii recent aparute: „L-au ucis pe Bula / Eroul National (…) Cine-a tras in Bula?“. Aceste versuri ne-au adus in memorie o intrebare vehiculata in anii imediat urmatori Revolutiei. Indubitabil, bancuri cu Bula se mai spun inca, iar site-urile specializate sunt cea mai buna dovada, fiecare dintre acestea, fara exceptie, gazduind câte o rubrica dedicata personajului. Este adevarat, Bula isi disputa atentia noastra cu eroii feluritelor sitcom-uri, emisiuni de divertisment, autori de farse etc. Astfel, personaje inventate sau apartinând lumii reale isi revendica rând pe rând cele cincisprezece minute de celebritate, lipsindu-l pe Bula de timpul care i se acorda odata.
Despre Bula, personajul emblematic si cu un nume atât de neconventional, eroul nenumaratelor bancuri, se tot vehiculeaza in ultimul timp ideea ca „a murit“. Inainte de a vorbi despre eventuala moarte a lui Bula, vom incerca sa lamurim câteva aspecte legate de „viata“ sa, precum si de identitatea sa atât de controversata.
Bula – biografia
Bula a aparut in perioada comunista, când bancurile erau una dintre putinele modalitati de divertisment. Bancurile cu Bula nu au fost create doar din simpla nevoie de a râde, ci, prin temele abordate, reprezentau o supapa, un mijloc subversiv, de eludare a regulilor impuse de regim.
Cine este insa Bula? Se pare ca personajul este rezultatul absurd, manifestat la nivelul imaginarului colectiv, al procesului de creare a „omului nou“ din perioada comunista. Bula provine cu siguranta din mediul urban si apartine unui strat social nu prea evoluat. Uneori idiot, fraier, naiv sau necioplit, needucat, iar alteori descurcaret si inventiv, cu un stil direct si nonconformist, Bula dovedeste in cele mai multe cazuri istetime sau mai degraba siretenie, reusind sa se faca simpatic. Bula este un individ in curs de civilizare, care scapa de probleme prin intâmplare si printr-o boacana care te lasa fara replica.
Bula este atât un rezultat al contextelor noi pe care le-a adus instaurarea comunismului, cât si o consecinta a nivelarii sociale. Primele medii in care este infatisat Bula au fost scoala si armata, urmate la scurt timp de Bula-orasean, Bula la petrecere, Bula la fabrica, Bula la adunarea de partid etc.
Cercetând corpusul de bancuri, se poate scrie o adevarata biografie a eroului.
Ca elev, Bula este autorul unor raspunsuri evident creative, rezultate ale purei imaginatii si nicidecum rezultatul studiului:
„La scoala, profesorul intreaba:
– Ce credeti ca se propaga mai repede, lumina sau sunetul?
Elevul Nae:
– Cred ca se propaga mai repede sunetul, pentru ca atunci când pornesc aparatul de radio, intâi se aude sunetul si apoi se aprinde ochiul magic.
Profesorul:
– Sa auzim si parerea elevului Bica.
– Eu cred ca intâi se propaga lumina, pentru ca la televizor intâi se aprinde ecranul, si apoi se aude sonorul.
– Tu ce parere ai, elev Bula, de ce atunci când trasneste, intâi se vede lumina si apoi se aude tunetul?
– Eu vad intâi lumina, si apoi aud tunetul, pentru ca am ochii in fata si urechile mai in spate.“
Elevul Bula serveste, pe de alta parte, unui scop practic: demascarea si infierarea unor comportamente nocive ale profesorilor, tolerate si perpetuate in sistemul românesc, cum ar fi favoritismul profesorilor manifestat fata de elevii care proveneau din familiile cu un statut social privilegiat.
Ca soldat, Bula este cel care intelege trunchiat ordinele superiorilor, care vrea sa se sustraga de la orice indatoriri pe care le implica viata cazona si care isi domina superiorii prin puterea mintii.
– Soldat Bula, ti-ai insusit regulamentul de ordine interioara?
– Va rog sa nu ma jigniti, domn’ sergent! Eu n-am obiceiul sa nu-mi insusesc lucruri care nu-mi apartin!
Bula apare in bancuri si in ipostaza de tânar familist, proaspat mutat in apartamentul atribuit de stat, ancorat intr-o realitate româneasca foarte autentica, din perioada comunismului. El impartaseste soarta nenumaratilor români, aflati intr-o conditie similara:
„Lui Bula ii creste familia si primeste de la intreprindere un apartament corespunzator cu numarul de persoane, intr-un bloc nou, la etajul V. Cum liftul nu functiona (ca sa nu care noii locatari mobila cu liftul si sa-l strice), Bula tot urca si cobora pe scari.
Dupa un timp, vede ca incep sa tot apara etichete pe usi si pe la sonerii:
– Profesor-doctor Ionescu…
– Medic-primar Stamate…
– Inspector-general Popescu…
Bula se gândeste ca trebuie sa scrie si el ceva. Dar ce… Pâna la urma, a gasit:
– Bula, cumnatul lui Dumnezeu.
Cum cei de la etajele de deasupra urcau si coborau si ei pe scari, au observat eticheta si au inceput sa comenteze:
– Cred ca asta nu-i zdravan la cap!
O batrâna, insa, se hotaraste sa-l intrebe. Ce-o sa-i faca ei, o femeie batrâna, se gândea ea, facându-si curaj. Si intr-o zi, il opreste pe Bula:
– Vecine, vecine!
– Da, matusico!
– Nu te supara ca te intreb! Am vazut ce-ai scris pe usa! E adevarat?
– Sigur, matusica! Altfel nu scriam!
– Cum asa? zice ea nedumerita.
– Simplu, matusica! Soacra-mea a avut doua fete. Pe una am luat-o eu, pe cealalta a luat-o Dumnezeu.“
In alte bancuri, Bula are un statut neprecizat, servind doar ca „voce“ (ca si cea de la Radio Erevan), care ofera raspunsuri neasteptate, replici la intrebari mai mult sau mai putin incomode:
„– Care e deosebirea intre obicei si viciu?
– Bula: Pai, vicii sunt defectele altora, ca ale noastre sunt obiceiuri!“
In mentalul popular, astfel cum este reflectat in bancurile cu si despre Bula, acesta apare ca fiind imaginea esentializata a identitatii nationale, servind, nu de putine ori, ca o supapa pentru imaginea oficiala, impusa, si fara aderenta la marea masa. Prin intermediul lui Bula, spiritul popular si-a manifestat impotrivirea fata de un sistem opresiv, dominat de favoritism si de opresori fatisi sau insinuanti.
Dupa 1989: moartea lui Bula
Despre Bula s-a spus ca s-a nascut si a evoluat o data cu comunismul. Aceasta concluzie este justificata de ipostazele in care apare Bula in bancurile din perioada comunista, care tradeaza o vârsta tânara (elev, soldat, tânar familist proaspat mutat in blocurile nou construite). Nu exista bancuri in care Bula apare in postura unui om in vârsta – de aici concluzia ca evolutia personajului a fost intrerupta de disparitia comunismului, caderea in desuetudine a lui Bula fiind considerata de unii ca sinonima cu „moartea“ personajului. Daca in perioada comunista Bula servea ca modalitate de defulare, moartea lui a survenit firesc odata cu prabusirea acestui regim. S-a afirmat ca Bula a disparut treptat din bancuri, concomitent cu cresterea libertatii de exprimare.
Cu toate acestea, Bula continua sa existe. In urma cu saisprezece ani, in plina tranzitie, revista „Dilema“ a dedicat un numar disparitiei bancului. Cauzele semnalate de opinenti variau de la faptul ca românului nu-i mai arde de bancuri, nici macar de haz de necaz, pâna la ipoteza greu de crezut ca bancurile erau create intr-un „laborator“ specializat, apartinând Departamentului de Propaganda al Securitatii. O alta cauza, profund subiectiva, ar putea fi aceea ca oamenii incercau sa se debaraseze de toate lucrurile cu parfum comunist, aceasta tendinta fiind extinsa si asupra bancurilor.
Treptat, Bula a revenit in atentia noastra. Revolutia a condus la o disparitie a omogenitatii fortate create de comunism. In perioada de dupa Revolutie, pâna in prezent, oare cine putea fi Bula, din ce categorie sociala putea fi ales? Putea sa fie un somer, un nouveau-riche, un capsunar, un ins din tagma politica? A fost nevoie de o perioada de incetinire a ritmului tranzitiei si de o redefinire a valorilor societatii românesti post-decembriste pentru ca Bula sa reapara. In contexte noi, pe care toti le cunoastem, cum ar fi contextul social-politic actual:
– Bula, de ce este cunoscut Columb?
– Pentru ca s-a dus in America fara viza…
– Bula, ce inseamna sa fii diplomat?
– Sa te gândesti de doua ori inainte sa nu spui nimic…
Noile bancuri cu Bula reflecta realitati ale lumii noastre – de exemplu, mentalitatea beizadelelor sau conditia profesorului:
Bula in prima zi la scoala, foarte agitat. Profesoara il vede asa de nervos si il intreaba:
– Ce ai, Bula, de esti asa de nervos?
– Pai se poate, doamna profesoara, pe usa scrie clasa 1 si aici sunt banci de lemn…
Bula vine de la scoala:
– Tata, doamna profesoara mi-a dat un 4 astazi.
– Trebuie primita o pedeapsa.
– Sa iti spun unde sta?
Bula-copil apare si in ipostaze „nevinovate“, ancorate in realitatea cotidiana:
„Bula vede pentru prima data in viata un curcubeu.
– Mama, uite ce reclama frumoasa!“
Daca nu suntem fericiti, cel putin suntem elucidati.
Poate ca reaparitia lui Bula e un semn de normalizare, de asezare a valorilor societatii. Cel putin, daca nu suntem fericiti, macar suntem elucidati. Stim unde suntem. Oamenii incep sa intre in matca, iar conditia lor sociala, defectele si calitatile incep sa prinda contur, sa poata fi numite si criticate sau luate in derâdere.
In concluzie, inca putem vorbi despre Bula si despre actualitatea lui si ii putem contracara cu succes pe cei care il considera „mort“ pe „eroul national“, drept dovada circulatia unor bancuri cu Bula care iau in derâdere chiar ideea de moarte a personajului:
– Ce scrie pe mormantul lui Bula?
– Aici zace Bula, care s-a nascut si a murit dintr-o pana de cauciuc.