85 de gloante

N-am înteles de ce s-au tras într-un tip exact 85 de gloante si nu 93 sau 140, sau numai unul singur bine plasat, dar probabil ca nu mi-ar fi folosit la nimic sa înteleg. Era un exemplu, o demonstratie, o parabola, ceva de genul asta, fiindca dupa unii tipul murise si era mort de-a binelea si dupa altii nu murise si se lasa studiat de comisii, comitete si alte adunari academice serioase sau improvizate. Ma rog, era sau un mort de îngropat ca toti mortii sau o fantoma care o tinea mortis ca e în viata si e dispusa sa se lase mirosita, pipaita, învârtita pe toate partile, în sfârsit, luata la întrebari. Toata povestea asta cu 85 de gloante s-ar întâmpla, s-ar fi putut întâmpla, se va întâmpla în România, unde spiritele alese tulburate pâna la delir s-au hotarât sa îngroape un plagiator dovedit de unii si nedovedit de altii. În România, unde plebea pricepe mai greu ce-i cu etica, cu morala, cu politica, cu stiinta, cu doctoratele, cu lumea, într-un cuvânt cu totul, si din când în când trebuie sa i se explice pe întelesul ei din cauza cui tara merge prost si cine trebuie împuscat macar simbolic ca tara sa duduie.
Dupa tânarul student chinez asasinat si transat meticulos la Montréal, dupa mortii si ranitii de la Toronto si din Colorado, fara a mai pomeni de mortii din Siria, din Irak si din Afganistan, un mort deocamdata pe hârtie la Bucuresti pare o gluma proasta. E o gluma proasta. Dar în România s-a glumit si se va glumi totdeauna mult. Deseori sinistru. Si mai adesea prosteste, dar cu ifos. Cum este gluma pomenita mai sus, o ultima contributie profunda a posesorului declarat al unei patrii mici, de buzunar, la purificarea morala a patriei mari ajunsa în saptamânile din urma, se zice, se striga, se urla, se tavaleste, la o rascruce democratica. Îmi displace sincer ca am ales acest exemplu din multimea celor care-mi stateau la îndemâna. Dar personajul care a tacut multa vreme si l-au trezit probabil din somnolenta amicii isterizati si panicati ca-si vor pierde cu totii privilegiile e mai rasarit, mai cu pretentii, mai tâfnos si mai sumbru printre trepadusii de serviciu, naivii, inconstientii, cei luati de curent si subit iluminatii. S-ar putea alcatui, si ar trebui alcatuita pentru stiinta tinerilor care abia încep sa înteleaga în ce lume traiesc, din ceea ce s-a scris si se va scrie pâna în ajunul referendumului si dupa, o antologie a disperarii, a urii, a dezgustului, a catastrofei ce se anunta, a pedepselor Europei, Americii, cerului care se vor abate asupra sarmanului popor român, a disparitiei tarii în situatia în care acelasi sarman popor se va repezi ca o turma sa raspunda chemarii dusmanilor democratiei.
Detinatori ai singurului adevar posibil, monumente de virtute ale unei natii considerata fara virtuti, elita selectata si rasfatata, România a avut si în vremurile nu prea îndepartate ale socialismului, numai cine nu le-a trait si cine nu vrea nu-si mai aminteste si nu si-i mai aminteste. Imuni la mizeriile realitatii, plutind ca si cei de azi cu mai multa sau mai putina gratie intelectuala în sferele pure ale ideologiei oficiale, îsi plateau renumele si privilegiile cu entuziasm public la ceea ce tinea pe atunci de democratie si de progres, cârcoteau cu masura pentru ca tot românul cârcotea si doar atât era voie de la politie, se întreceau în temenele când li se dadea pe mâna o revista, o editura, o sinecura pe viata, când li se baga în buzunar o bursa sa mearga în Occident sa învete carte, când li se agata o medalie pe piept si avantajele care veneau cu, când li se traduceau cartile si erau plimbati în strainatate pentru a vorbi frumos si cumpatat despre tara care-i facuse oameni. Se uitau de sus, ca si cei de azi, compatimitori, paterneli, cam sâcâiti la un Ionica, la un Georgica, la un Petrica rataciti la portile recunostintei intelectuale, exclusi de la adevaratul festin al gloriei si al spiritului, îi loveau usurel cu palma peste falci, mai cititi, mai baieti cum se cuvine, mai spalati-va când iesiti în lumea care conteaza, dar tineti-va cât mai deoparte si s-ar putea sa va alegeti si voi cu ceva daca veti fi cuminti si ascultatori. Capitalismul salbatec n-a schimbat nimic în aceasta privinta si nici nu va schimba vreodata, suntem în România, suntem în Balcani. Multi dintre cei de atunci n-au mai apucat vremurile de azi, câtiva dintre cei care le-au apucat si-au pus discret cenusa în cap, câtiva s-au trezit peste noapte mari dizidenti si, cu precadere în ultimii, ocazii si mijloace la dispozitie, s-au repezit si au fost lasati sa se catere pe piedestalul de unde pot certa nabadaiosi natia derutata si se pot razboi cu dusmanii sub admiratia tâmpa si aplauzele mediocrilor eterni.
Dupa toate probabilitatile, referendum validat sau nu, România va continua sa existe asa cum exista de douazeci si doi de ani. Aproximativ.