1014, cam atâtia miliardari cu cei trei ai nostri ar numara planeta Pamânt dupa calculele revistei „Forbes“.
În raport cu cele sapte miliarde de locuitori ai aceleiasi planete, prea putini, dezolant de putini. Milionarii, mii sau zeci de mii, mai dreg oarecum decorul, dar nu suficient ca regretul ca umanitatea e pe undeva nedreptatita sa nu persiste. Cum miliardele n-au cazut din cer ca rasplata pentru binele facut semenilor, cea mai plauzibila ipoteza ar fi ca acumularea lor s-a facut sub ochii nostri, daca nu s-a întâmplat sa privim în alta parte, ca, într-un fel sau altul, pe cai mai directe sau mai ocolite, mai brutal sau mai blând, am fost, suntem si vom fi buzunariti în plina zi si, asa stând lucrurile, ca avem dreptul la o minima recunostinta. Ceea ce, de când în fiecare primavara ia sfârsit asteptarea cu sufletul la gura a vestilor cu iz de miliarde, nu s-a întâmplat si probabil nu se va întâmpla niciodata. Trebuie sa fie pe undeva o neîntelegere.
Când un pungas ne buzunareste, nimic mai normal si mai sanatos sa ne înfuriem, sa protestam, sa strigam prinde hotul!, sa dam fuga la politie si sa cerem sa-si faca datoria, chit ca nu mai vedem niciodata culoarea banilor. Când aflam din revista „Forbes“ cine a mai strâns un miliard, cine a mai pierdut, cine a disparut din clasament si cine si-a facut intrarea, cadem însa în melancolie financiara. Secretul de a deveni miliardar, milionar, într-un cuvânt bogat, e atât de bine pastrat ca tot ce ne ramâne de facut este sa ne dam cu presupusul.
S-ar putea sa fie o meserie ca oricare alta, cu singura deosebire ca respectivii sau au vazut lumina zilei supercalificati sau au deprins-o la vârsta potrivita în cercuri inaccesibile muritorilor de rând. S-ar putea sa aiba geniul speculatiilor si, traversati din când în când de mizericordie, sa mai lase câte ceva si sarmanilor cu alte meserii care suntem. S-ar putea, în sfârsit, sa fie daruiti de natura cu o gena speciala care sa-i poarte la timp exact acolo unde e suficient sa te afli pentru ca milioanele sa înceapa sa se adune. „Cu galeata“, ar spune românul pierdut între admiratie natânga, invidie ucigasa si furie neputincioasa împotriva injustitiilor vietii.
S-ar putea deci sa fie o meserie printre cele nenumarate care aduc foloase societatii, inclusiv, în treacat spus, scriitorii români care nu mai sunt cititi pentru ca sunt români. E perspectiva inversata care a stat la baza unei cercetari în Anglia unde 10% dintre cei mai bogati poseda de 97 de ori mai mult decât 10% dintre cei mai saraci (www.neweconomics.org). Comparatia între remuneratiile câtorva meserii selectionate la cele doua extreme ale scarii veniturilor pentru a calcula „valoarea sociala“ a exercitarii lor este pe cât de instructiva, pe atât de edificatoare, cel putin în cazul care face obiectul acestei corespondente de sfârsit de iarna.
Iata câteva exemple. Fiecare lira din cele 6,10 (7 euro) câstigate de un meserias din domeniul reciclarii genereaza 12 lire de valoare pentru ansamblul colectivitatii. La polul opus, fiecare lira financiara creata de bancherii de afaceri platiti între 500 000 si 10 milioane de lire distruge 7 lire de valoare sociala. Printr-o serie de calcule ingenioase si deseori acrobatice, cercetatorii britanici ajung la concluzia ca publicitatea destinata consumului distruge o valoare de 11,50 lire de fiecare data când se câstiga o lira. Activitatea unei femei de serviciu dintr-un spital produce mai mult de 10 lire de valoare sociala pentru fiecare lira primita drept salariu.
Teoriile economice standard, ortodoxe, la moda considera ca utilitatea fiecaruia dintre noi, indiferent de meserie, se masoara în banii câstigati. Cei care câstiga mult sunt astfel si cei mai utili, fiindca binele colectiv nu poate prospera daca veniturile totale nu cresc. S-ar cuveni în logica aceasta capitalista sa fim multumiti si recunoscatori ca miliardarii, milionarii, bogatii, criza sau nu sau mai degraba criza, se îmbogatesc si mai mult de la un an la altul. Pentru ca, printr-un efect miraculos, profitam si noi, saracii care suntem din ce în ce mai multi în raport cu ei, dar nu ne dam seama sau, cârcotasi si ranchiunosi cum ne-a facut saracia, gasim ca nu-i de ajuns sau pur si simplu avem un dinte împotriva lor si nu pândim decât momentul potrivit pentru a-i deposeda. Orice ar fi, oricum am întoarce-o, cum vremea revolutiilor proletare pare sa fi trecut si s-au luat toate masurile pentru ca ratacirile ideologice sa fie înabusite în fasa, e vina noastra de neiertat ca n-am stiut, nu ne-am informat, n-am fost inspirati, ne-am nascut prosti si fara talente, n-am înteles si ne încapatânam sa nu întelegem în ce lume traim ca sa ne alegem sau sa ne schimbam meseriile paguboase cu meserii aducatoare de bani cu nemiluita pentru fericirea si bunastarea personala si a tuturor.
În ceea ce-i priveste pe cei trei miliardari si pe milionarii si bogatii nascuti din jaful si pe ruinele tarii, las altora mai slabi cu duhul sa-i admire si altora mai priceputi si mai rabdatori sa calculeze ce alt folos au adus si aduc ei societatii românesti decât acela ca dau frumos în revista „Forbes“ si în publicatiile autohtone care proslavesc infama ordine economica de azi.
15 martie 2010