Hai ca sub Pietricica ne-am descurcat. Dupa un an si ceva, de la amicalul cu Honduras-ul, câstigat cu 3-0, am contabilizat, în fine si o victorie. Chiar oficiala: 3-1 cu Luxemburg! Dupa ce, tot acolo, începusem cu un semiesec (1-1 cu Albania) parcursul unei posibile calificari pentru turneul final al europenilor de la anul, din Polonia si Ucraina. Da, amaraciunea era destul de mare pâna sa reusim, în fine, sa întrecem – destul de clar, dupa minutul 60 – reprezentativa Luxemburgului. Ce mai conteaza ca ei au numai amatori în echipa. Adica barmani, animatori pentru copiii, functionari bancari si alte îndeletniciri. Pentru ei, fotbalul e pe post de hobby – cu exceptia fundasului lateral, Mutsch, care evolueaza ca profesionist în liga a 2-a franceza si pentru mijlocasul de banda Gerson, profesionist si el, tot în liga a 2-a, norvegiana – si nu-i exclus ca acesta sa-si faca pregatirea fizica alergând sau facând, în loc de dribling, slamom printre reni… Aveau 8 goluri primite pâna la jocul cu noi si nici unul marcat! Sa recunoastem însa ca, daca este ceva de admirat la ei, acesta ar fi nivelul de trai, imnul – „God save the Queen!“ – si cei trei lei rosii de pe ecuson. La ei – Duce, la englezi – regina, si unii, si altii având sânge albastru în comportament, din negura vremurilor.
Dupa cum s-au desfasurat evenimentele în aceasta saptamâna, este clar ca atmosfera dintre tricolori si antrenorul lor este tulbure. As fi folosit termenul de „ciudata“, daca nu apareau dovezi clare de neconcordanta în atitudini. Astfel, în ciuda faptului ca are, într-adevar, un fizic sensibil, chiar un surplus de greutate ce-i sporeste lipsa de mobilitate si de mijloace specifice de aparator, Chivu s-a protejat la lot pentru clasicul derby milanez, „La Madonnina!“. Apoi, celalalt lider, Mutu, nu poate sa treaca cu flori la ureche peste nepotrivirile dintre el si antrenor din ultimul timp, ce contabilizeaza vreo 500 de zile în care nu a mai fost convocat la lot. La revenire, nu i s-a mai dat banderola de capitan, fiindu-i preferat Tamas, dar a si raspuns pe masura orgoliului sau. Iar eu cred ca pe buna dreptate! Putini au observat gestul sau simbolic: a iesit nu în rând cu toti ceilalti jucatori pe teren, ci detasat, spre dreapta, la acelasi nivel cu alesul capitan, Gabi Tamas. Noua, celor care am jucat si am purtat ani buni brasarda tricolora, aspectul nu ne-a putut scapa. Mai ales când ne aflam la cel mai prost debut la o campanie de calificare a nationalei la un turneu final. „Reusita“ în urma cu nici mai mult nici mai putin decât… 50 de ani! Selectioner pe atunci era Augustin Botescu.
Per total, nu palmaresul lui „Lucescu cel mic“ ar îngrijora peste masura. Ci emfaza acestuia, pornind de la felul în care concepe selectia, apoi antrenarea si formula de joc din care cu greu poti desprinde, cât de cât, o idee unitara. Si terminând cu discursul poleit-bombastic de la conferintele de presa. În aceasta privinta, a dovedit, în ultimele dati, ca sfideaza atât adevarul, cât si vocile clare si articulate ale specialistilor si ale opiniei publice.
Asupra limitelor scoase la iveala de antrenor pâna acum, as mai adauga câteva amanunte. Este, fara dubiu, un antrenor lipsit de experienta la acest nivel, pontând ca singurul selectioner european care nu a câstigat un trofeu în scurta-i cariera si nu a bifat vreo prezenta în echipa nationala. Este unicul fost portar mediocru ajuns la o asemenea înaltime, având ca principali sfatuitori un alt portar, acesta, ce-i drept, de anvergura, Bogdan Stelea, si un fost vames pasionat de fotbal, pe post de… vidra. Cât despre prezenta lui Ionut Lupescu prin preajma, ca un fel de director tehnic, nici cariera acestuia, tot foarte scurta ca antrenor (care-i alta meserie decât aceea de jucator), nu spune nimic consistent. Poate doar în amanuntele organizatorice, de tipul când si cum plecam, unde ne cazam si când ne întoarcem. Extrem de putin pentru a putea afirma ca avem la nationala un team work demn de luat în seama. Ca sa nu uit, un team work din care mai face parte un antrenor cu portarii, fostul rapidist Ionita, si, într-adevar, un alt secund, cu ceva experienta la acest nivel (dar pe lânga Piturca, antrenor care însa dorea sa faca el totul) – blajinul si tacutul Fane Iovan. Acesta, macar, fost, cu adevarat, un mare jucator de fotbal. Dar nici el nu pare a simti cu adevarat povara raspunderii de pe umerii sai… Îndoielnice auspicii de pricepere si experienta reala domnesc asupra staff-ului tehnic tricolor! Nici macar „n-a tunat si i-a adunat“, ci, dupa obiceiul românesc, totul s-a încropit doar dupa susoteli subiective pe la colturi. Colturi de masa de locanta, fireste!
Dupa ce Luxemburgul a fost gratulat de Razvanel ca „are stiinta jocului defensiv“, desi nu marcase nici un gol si primise, pâna la noi, opt!, tricolorii s-au cantonat la Bacau. S-au gândit, probabil, sa nu intre în zgomotul de interese al localnicilor, ce le-ar fi distrat atentia si concentrarea de la disputa cu singurul Ducat al Europei. Antrenamentul de duminica dupa amiaza a fost vazut în linii mari pe un canal de televiziune. Chivu plecase deja sa pregateasca derby-ul cu Milan, asa ca s-au antrenat jucatorii care nu au evoluat la Zenica. A durat 60 de minute!, în care nu se putea face decât o încalzire clasica, celebrul „5 contra 2“, un exercitiu de posesie simpla si finalul – apoteotic! Adica: elevii antrenorului, asezati în sir indian, la vreo 30 de metri, îi pasau lui Razvanel, aflat pe linia de 16 metri, ce le punea simplu si fara nici o opozitie mingea în lateral pentru a trage la poarta. Nici o idee de adversitate, ce sa mai spun de eventuale scheme! Iar acest ultim asa-zis exercitiu e de pe vremea lui Dinca Schileru si Baratki, deci de aproape 60 de ani! Iar peste 48 de ore, sapte din acesti elevi „pregatiti“ au fost trimisi în teren în fata luxemburghezilor. În poarta a fost încercat si Tatarusanu, care a scos sutul nou-intratului Da Matta, în minutul 69, atunci când Mutu îsi facuse datoria: egalase la doua minute dupa ce am fost condusi de oaspeti si ne pusese în avantaj la singura centrare de pe margine a proaspat intratului Torje. Cu doua minute înainte de sutul periculos al oaspetilor, de care am amintit. Apoi, în aparare a reintrat Sapunaru si stoper a fost preferat Gardos. (Cam repede ajuns-a el de la Chiajna în echipa nationala!) Ei, acum i-acum: la mijloc au fost preferati în locul lui Alexa si Florescu, doar defensivii (acasa cu Luxemburg!?) Ropotan si Muresan. Iar ca balmajeala de conceptie sa fie si mai clara, pe benzi, unde trebuia sa jucam si sa desfacem lacatul luxemburghez, au fost preferati Zicu si Bogdan Stancu! – care, se stie, marcheaza doar când ajung în centru, iar pe laturile terenului nu pot fi decât santinele usor de anulat. As mai aminti ca bietii oaspeti au rezistat fizic doar vreo 60 de minute. Când posesia si numarul de ocazii au fost cu foarte putin în favoarea noastra. Cu putin umor, o parte a comentariilor ridicolului la care am asistat au fost aparent pozitive. Dar mai toti au cerut ca Razvanel sa ne lase! Cum-necum, sunt de parere sa mai avem rabdare pâna la 3 iunie, când vine Bosnia la noi. Sa asteptam si punerea de acord cu forurile internationale. Cât priveste atmosfera reala de la nationala, ea are doar câteva date asemanatoare cu ale Occidentului fotbalistic: Razvanel are, de pilda, cercel în ureche ca si antrenorul Croatiei, Binici. Numai ca acesta a fost jucator adevarat, iar la sfatul unei vrajitoare, si-a pus cercei în ambele urechi ca sa goneasca ghinionul. Atentie, Razvanel! În plus, este si rocker: deci are pe dracu în el! Apoi, se spune ca si antrenorul nostru ar fi un practicant al saturnaliilor (numite acum „bunga-bunga“) caesarilor Berlusconi si Gaddafi.
Cât priveste interesul multora dintre tricolori când intra în atmosfera nationalei, se potrivesc ultimele cimilituri manelistice pe care am fost nevoit sa le suport: „Tu vrei sa ma iubesti o viata,/ Eu vreau masina si casa./ Tu vrei sa-mi dai dragostea/ Eu vreau masina ta./ Fusta mini a plecat/ Si tu ai falimentat!“
Prevad ca ne asteapta un viitor de mari „succesuri“!