Interviu cu Andreea Sandu, curatoare
Neo Art Connect (NAC) România este singura rețea națională și anuală de artă și știință din România, inițiată de Galateca și Asociația Culturală Neo Art România, curatoriată de Anca Boeriu și Andreea Sandu. Tema celei de-a treia ediții este „Comunitate”, cu accent pe sustenabilitate, educație inovativă și impactul tehnologiilor emergente asupra societății.
Inițiativa include expoziții, conferințe, filme, ateliere, performance-uri și spectacole. Programul principal s-a desfășășurat la București între 5–30 iunie, în cadrul Muzeului Național Tehnic „Dimitrie Leonida”, și continuă până în octombrie în alte orașe.
NAC se bucură de prezența unor artiști internaționali din Polonia, Germania, Ungaria, Turcia, Spania, Panama etc.
Bursele NAC asigură sprijin financiar, mentorat, logistică, promovare națională și integrare în proiect pentru un număr de 5 artiști. Ele au o valoare totală de 5.000 € și sunt destinate proiectelor de artă + știință (interdisciplinare).
Website: neoartconnect.ro

Sunteți inițiatoarea anualei de artă și știință Neo Art Connect (NAC), singurul eveniment de acest fel din România. Cum a evoluat NAC de la prima ediție până astăzi?
Neo Art Connect a debutat în 2022 cu o ediție pilot, pornind de la o nevoie pe care am identificat-o după o decadă de proiecte inovatoare. Am creat o platformă, care a devenit și o rețea națională, la intersecția între arte, științe și noile tehnologii. În ultimii patru ani ne-am dezvoltat organic, am muncit mult, am testat, am întâmpinat multe provocări, dar am construit o comunitate. NAC a reușit să devină un catalizator, o rețea unică de artiști, oameni de știință, curatori și creativi, organizații diverse și public. Am organizat deja zeci de expoziții, conferințe, spectacole și performance-uri, am oferit burse, am creat legături, am descoperit împreună cât de necesară este acesta platformă.
Educația este esențială pentru inovație și cu cât avem mai mulți oameni educați și informați în mai multe domenii, cu atât cresc șansele ca țara noastră să fie mai repede una dintre țările europene care inovează în diverse domenii. Asta și-a propus printre altele Neo Art Connect, să ofere instrumente și o platformă tinerilor creativi pentru a încuraja inovația în domeniile creative. Tinerii noștri sunt curioși, tânăra generație este foarte receptivă, iar partenerii și sponsorii, deși nu foarte mulți, sunt vizionari și inimoși, construim consistent și frumos împreună. Sunt foarte recunoscătoare Ancăi Boeriu, curatoare împreună cu mine în acest parcurs, care a crezut din prima clipă în viziunea NAC. Sunt recunoscătoare echipelor, tuturor artiștilor și partenerilor care în ultimii ani au construit împreună cu noi un ecosistem.
Neo Art Connect a devenit o comunitate vie cu multă muncă și cu un efort constant pentru a păstra viziunea de interdisciplinaritate și de a ajunge la o rețea regională de colaboratori, parteneri, o arhivă a vocilor relevante și totodată o șansă pentru tineri.


Am abordat cu mult curaj teme actuale, de la cele climatice, la război și AI, am generat dialog și posibile soluții oferite de minți extraordinare. În cifre, Neo Art Connect arată impresionant și pentru noi, sute de artiști, zeci de mii de participanți, peste 150 de proiecte, sute de instalații, colaborări cu 10 țări, o rețea națională de peste 50 de parteneri și colaborări naționale în 11 orașe, parteneriate cu Ars Electronica, una dintre cele mai prestigioase instituții de artă și știință din lume, de peste 40 de ani, din Austria, Goethe Institut, Liszt Institute, Instituto Cervantes, Institutul Cultural Român, Forumul Cultural Austriac și mulți alții. Viziunea noastră se extinde atât în dezvoltarea a ceea ce am creat până acum, dar și către construirea unui centru, primul de acest fel de la noi, Neo Art & Science Museum. Și Bienala de la Veneția a fost cândva prima de felul ei, nu?


Cum ați ales tema „Comunitate” pentru ediția din 2025? Ce semnificație are ea pentru dvs. și pentru artiști, în contextul social de astăzi?
„Cea mai valoroasă verigă în dezvoltarea sustenabilă a comunității este factorul uman prin asigurarea unui proces de educare, dezvoltare și continuitate, mai ales în contextul provocărilor tehnologice și socio-economice acute. Identificăm împreună perspective creative generate de impactul științei, cercetării, a noilor tehnologii cu focus pe dezbaterea legată de inteligența artificială, asupra culturii și educației.”
Anca Boeriu și Andreea Sandu, curatoarele NAC
Sinteza de la care am pornit când am gândit tema „Comunitate” a fost o dezbatere de câteva luni, în care am integrat nevoia de a fi din nou împreună, în diferite forme, pornind de la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, de la divizarea socială, până la conflicte, distanțare – fizică, digitală sau de percepție. Comunitatea este despre implicare, despre existența de conexiuni, despre a deveni mai responsabili pentru acțiunile noastre, dar și cu privire la modul de a interacționa.
Educația este esențială, mesajul pe care am încercat să îl transmitem, care a rezonat și cu artiștii invitați, este de a cartografia diferite moduri de „a fi împreună” cu sens, cu ancore, cu redefiniri sau noi definiții ale diferitelor fenomene din societatea contemporană. În cadrul conferințelor atât de consistente, pe care vă invit să le descoperiți pe platforma noastră, sunt zeci de prezentări și dialoguri ale unor minți excepționale care încearcă să explice termeni și interacțiuni, comunități afective sau tehnologice, moduri de polarizare și, poate, și de simplificare a unor noțiuni ce par de neînțeles.
Programul ediției a treia este extrem de generos, putem opta să vizităm expoziții sau să participăm la conferințe cu prezență internațională, proiecții de film, instalații etc. Descrieți-ne care sunt evenimentele de neratat din selecția curatorială de anul acesta?
Am gândit un program care să decline tema și care să ofere o multiperspectivă contemporană internațională, un program dens. Ne-am dorit să oferim publicului și profesioniștilor din domeniile interdisciplinare studii de caz interesante, un conținut valoros, o arhivă relevantă în timp, de la expoziția centrală a NAC de la Muzeul Național Tehnic (5–30 iunie), care a inclus seria de spectacole și conferințe, zona de neratat a Bursierilor NAC 2025, până la seria de conferințe cu zeci de personalități internaționale, ce pot fi vizionate și online. Conferința internațională „Community – Provocările noilor tehnologii” cu Horea Avram, artist talk urile moderate de Anca Boeriu, Andrei Tudose împreună cu mine sau colaborarea cu festivalul Ars Electronica, la care am participat anul trecut și in cadrul căruia vom participa și anul acesta cu proiecțiile de film în parteneriat cu Forumul Austriac.
Tinerii bursieri NAC, ce au beneficiat de burse în valoare de 5 000 euro au fost pentru prima dată prezentați în dialog cu instalații ale unor importanți creatori recunoscuți internațional în cadrul expoziției centrale,proiectele realizate de tineri artiști și cercetători români vor fi prezentate și în țară, proiectul uneia dintre artiste, Ioana Nicoară, este integrat în conceptul expozițional de la Sibiu, în parteneriat cu FITS. Am curatoriat și la Galateca un program dedicat universităților partenere, tinerilor artiști și grupurilor interdisciplinare, până în octombrie, concomitent cu expozițiile și evenimentele din țară, am fost deja la Iași în cadrul RCW, urmează Oradea, Timișoara etc., vă invităm să urmăriți programul anualei, până in octombrie, pe www.neoartconnect.ro.

Cum credeți că modelează știința relația publicului cu arta și invers?
Art&science este un concept binecunoscut al secolului XX, care s-a transformat odată cu dezvoltarea noilor tehnologii din ultimii și a căpătat noi valențe și dimensiuni, de la nevoia diferitelor zone tehnologice și științifice de a integra în mesajele lor mai multă creativitate și artă (sunt exemple notorii din ecologie sau neuroștiință, de exemplu), până la experimentarea și includerea în cercetările artistice a noilor materiale, tehnologii sau instrumente.
Publicul poate fi mai ușor familiarizat cu anumite zone, precum lightart-ul sau proiecțiile imersive, care fac arta și știința mai ușor perceput. La polul opus, paradoxal, sunt alte zone de cercetare ce au nevoie de multe cunoștințe interdisciplinare pentru a putea fi înțelese. Ambele, precum și schimbul care se creează, generează plus valoare, un public mai educat, mai numeros și mai informat. Cu cât dezvoltăm și mediatizăm mai multe instrumente, cu atât publicul are acces la informații cu adevărat transformatoare, cu impact direct.

NAC propune generarea de contexte, motive de co-participare și interacțiune, un proces, dar și o platformă vie și umană. Publicul tânăr este curios și cred că poate fi direcționat către inovație aproape organic, cu sprijinul partenerilor, să nu uităm că au mai existat perioade în istoria noastră când inovația a fost pe primele locuri în lume, exemple arhicunoscute, de la stilou la aviație, profesorat în artă și arhitectură sau excelență în medicină. Toate sunt baza istoriei moderne.
Puneți împreună oameni din domenii foarte diferite, la primă vedere: artă, tehnologie, știință. Există suficientă deschidere în mediul academic sau artistic din România pentru colaborări transdisciplinare?
Mediul academic este foarte deschis la colaborări, mărturie stau atât zecile de proiecte de succes generate de centrele de cercetare românești, cât și colaborările variate și numeroase ale Neo Art Connect cu universități extrem de diverse din țară și străinătate, de la UNATC sau Babeș Bolyai până la Universitatea Politehnica sau UNARTE.
Partenerii noștri sunt vizionari și interesați de cooperări, așa cum spuneam am pornit de la o nevoie, există enclave, grupuri artistice interdisiplinare, unele formate din 2-3 informaticieni și arhitecți sau medici și absolvenți de arte vizuale, care au nevoie de studii de caz, o platforma de interconectare, acces la resurse și informații. O deschidere extraordinară o avem din partea tinerilor, artiști emergenți, cercetători, doctoranzi sau studenți. Există dorința de colaborare, explorare, NAC oferă un cadru profesionist pentru astfel de întâlniri. Există în România un interes real pentru inovare și rezultate vizibile, palpabile.
Deși totul pare fragmentat, încercăm să generăm legături stabile, să construim împreună. Suntem recunoscători pentru parteneriatele noastre și pentru profesorii speciali care le susțin. De aceea este nevoie de timp, resurse, consecvență și noi parteneri inimoși care să se alăture și să susțină modelul nostru de platformă cultural-inovatoare.

Care este rolul curatorului într-un proiect interdisciplinar ca NAC?
Curatoriatul în artă și știință este una dintre cele mai importante preocupări ale mele din ultimii ani. El este foarte puțin documentat și cercetat. Curatorul într-un astfel de proiect are nevoie de cunoștințe mult mai elaborate atât din punct de vedere tehnic, cât și în ceea ce privește istoricul diverselor zone de cercetare interdisciplinară. Dincolo de această dimensiune, el are și un alt rol esențial, acela de a direcționa conceptul și selecția de artiști și evenimente către a genera un dialog și plusvaloare care să construiască legături și o arhivă relevantă.
Într-un proiect ca Neo Art Connect am avut de a lungul anilor echipe curatoriale formate si din câte 5-6 curatori diferiți care au generat împreună contextele necesare, au implementat și declinat pe mai multe dimensiuni conceptul și tema. Rolul nu e doar să selecteze lucrări, ci să conecteze limbaje, să faciliteze colaborări și să construiască punți. Este vorba atât despre conținut, cât și despre impact, dialog și particularizare pentru bresle și public.
Aveți, printre altele, și un puternic motor educațional, oferind un program de mentorat tinerilor. Povestiți-ne despre impactul acestei inițiative și despre câștigătorii de anul acesta ai burselor NAC.
Programul educațional este pilonul principal al Neo Art Connect și este și una dintre cele mai importante investiții pe termen lung.

Bursierii NAC sunt parte din viitorul ecosistemului de artă și știință, iar pentru noi este important și dacă avem un aparent mic impact în viața unuia dintre ei. Schimbările se generează piesă cu piesă. Anul acesta, un proiect explorează empatia neuronală prin AI și acuarelă. Altul este despre traumele ecologice și memoria colectivă. Altul despre deepfake. Din 2022 am susținut peste 50 de tineri artiști, am selecționat peste 30 de proiecte pe care le-am finanțat cu ajutorul partenerilor sau le-am promovat, inclusiv în Austria sau Germania. Pentru tineri, aceasta este o oportunitate extraordinară. Bursa NAC înseamnă și mentorat, care este foarte important. Tinerii cunosc și lucrează cu personalități importante, iar partea de finanțare (anul acesta burse in valoare individuală de 1.000 € per proiect, susținute de Renovatio Trading) este esențială pentru că resursele în această zonă sunt foarte puține, iar rezultatele și beneficiile sunt extraordinare.
Ca să citez tema uneia dintre conferințele din program, care sunt provocările și oportunitățile noilor tehnologii în educație și cultură?
Concluziile celor peste 20 de invitați extraordinari ai Conferinței NAC #1 au fost printre altele că, de fapt, noile tehnologii aduc oportunități importante pentru educație și cultură, în special prin colaborări între artiști, cercetători și instituții, care pot genera forme noi de învățare și expresie culturală. Desigur că există și o serie de percepții eronate sau provocări reale precum accesul inegal la inovație, impactul etic al inteligenței artificiale sau dificultatea finanțării pe termen lung a colaborărilor, proiectelor sau cercetărilor interdisciplinare. Ce pot spune este că sustenabilitatea în era digitală depinde foarte mult de cum gestionează acest proces fiecare persoană, dar și umanitatea, în ansamblul ei. Cred că este esențială reglementarea, crearea unor rețele interdisciplinare, finanțarea colaborărilor și implementarea unui sistem scalabil.

Cum vedeți viitorul colaborărilor între artiști și oameni de știință în România?
Are un potențial extraordinar, se nasc idei importante în intersecții. Ceea ce am creat noi este doar o mică parte, dar arată că există un potențial extraordinar, atât antreprenorial, cât și cultural sau socio-economic. Sunt multe orașe care au reușit, prin inovație si creativitate, artă si cultură să se dezvolte si să își transforme structurile învechite în unele noi si prospere. Sunt atât de multe domenii practice în care se aplică aceste cercetări, apar noi meserii și noi forme de corelare între artă și genetică, fizică și coregrafie, filosofie și știința datelor, arhitectură si sustenabilitate etc.
Cultura și arta sunt un liant și un facilitator extraordinar. România are resurse umane enclavizate, care au nevoie de resurse materiale, acces la instrumente și conectare, au nevoie de susținere și cred că viitorul acestor colaborări depinde atât de inițiative precum NAC, cât și de resursele ce ar putea fi direcționate strategic către aceste zone interdisciplinare de instituții, de parteneriate internaționale, companii etc. Ce lipsește uneori e continuitatea, resursele financiare și, de aceea, NAC mizează pe rețele durabile, naționale și internaționale, care să susțină foarte curând și crearea unui centru dedicat, Neo Art and Science Museum.
Dat fiind faptul că nu există un cadru public stabil de susținere a colaborării intersectoriale, care este probabilitatea ca aceste experiențe să poată fi incluse în muzee, galerii de artă, spații de cercetare etc.?
Există infrastructură insuficiență si fragmentată la nivel național. Avem inițiative importante – atât locale, cât și internaționale – dar lipsesc de multe ori continuitatea, strategia pe termen lung, susținerea instituțională reală. Ne dorim să creăm un model, cu o componentă antreprenorială, un program care să unească rezidențele, cercetarea, formatele expoziționale și participarea activă a celor implicați, o platformă vie, care să aducă beneficii tinerilor și publicului, în general. Neo Art Connect propune un model integrat: cercetare, expoziții, educație, finanțări, inovație, oameni. Formatele hibride se implementează peste tot în lume, nu mai există demult granițe între domenii, noi ne asumăm cumva riscul modelului inovator, experimental, dar cumva controlat. Rezultatele pas cu pas sunt extraordinare și viziunea este clară, dar numai cu mult curaj și consecvență putem schimba paradigma.
