Când pășește în curtea unei școli, în cele mai multe dintre cazuri, arhitecta Mina Sava observă în primul rând mașinile parcate. Crede că, în mentalul colectiv, mașina încă este mai importantă decât omul și decât spațiul care ar putea deveni pentru el un loc plăcut de socializare.
Cofondatoare a programului „My School Can Be Cool”, Mina Sava și-a propus să-i învețe pe copii că au puterea să schimbe mediul în care învață. Este o lecție de arhitectură care construiește mai mult decât clădiri, care construiește încredere, creativitate și spirit civic. I se pare necesar ca oamenii să vadă dincolo de fațade, să înțeleagă că arhitectura nu este doar despre clădiri, ci despre modul în care acestea modelează viețile noastre. Și crede că cea mai importantă lecție este aceea că orașul aparține tuturor și că fiecare dintre noi are un rol în modelarea lui.
Spune că Bucureștiul ar fi un oraș fabulos dacă oamenii ar învăța să îl iubească. Mai spune că, deși orașul nu avut o tradiție urbană puternică, precum cea mediteraneeană sau cea nordică, iar perioada comunistă a complicat și mai mult relația locuitorilor cu spațiul public, lucrurile încep să se schimbe. Că, încet-încet, tot mai mulți oameni încep să folosească orașul, să îl înțeleagă, să îl revendice ca pe un bun al comunității.
Îi place să imagineze și să construiască până la capăt ce a imaginat, nu doar în arhitectură, ci în orice acțiune sau proiect. Crede în colaborare și în echipe care lucrează împreună, în complementaritatea abilităților și în ciocnirea de opinii. Mai crede că funcționarea unei echipe este un întreg balet printre provocări și o negociere permanentă pentru timpul și disponibilitatea fiecăruia. (Carmen Corbu)
Arhitectura-Mini
Joaca De-a arhitectura
Dimineața devreme, intrăm în clasa călduroasă unde ne așteaptă deja copiii de la Colegiul Național George Enescu. E o oră la care cei mai mulți nici nu ar putea crede că cei mici pot ajunge cu drag la școală pentru a se juca De-a arhitectura. Mai ajung după noi și întârziați, pe care îi observăm cum își așază printr-un ritual meticulos materialele aduse de acasă pe măsuțele de lucru. Ordinea lor e invariabilă de la un pupitru la altul: cutie de carton de suc sau de lapte, hârtie colorată, carioci, lipici, foarfecă. După această înșiruire standard, ultimele elemente sunt distincte, ele vor da personalitatea machetelor copiilor. Unii au adus de acasă floricele multicolore, alții abțibilduri lucioase, folii și capace de diferite dimensiuni. Cu ajutorul acestor materiale, cei mici vor confecționa căsuțe și vehicule pentru Plimbăcioșii din povestea pe care învățătoarea o citește apăsat la începutul întâlnirii. Plimbăcioșii sunt personaje care muncesc mult, care au picioare sau roți și care îi ghidează pe copii în fascinanta călătorie a mediului construit.
Sunt ani buni de când Asociația De-a arhitectura duce povești cu sens și construiește machete în școli. De fapt, după activitatea la care am asistat și pe care am fi vrut să o fi avut și noi în școală, în copilărie, ne-am dat seama că cele mai valoroase construcții ale ONG-ului din cei 13 ani de activitate sunt, evident, comunitățile. (Corina Taraș-Lungu)
De-a arhitectura ajunge în grădinițe și școli generale – unde dezvoltă transdisciplinar competențele copiilor, în licee – unde derulează inițiative de educație civică urbană. Tot ea are puterea de a transforma școli cu ajutorul unor proiecte de intervenții specifice asupra spațiilor, prin programul My School Can Be Cool. Cu o curriculă atestată de Ministerul Educației și Cercetării, De-a arhitectura a ajuns la bilanțul impresionant de 35.000 elevi beneficiari, 1.300 profesori instruiți și 1.220 arhitecți voluntari, la nivel național.
Clădirea școlii ca obiect de studiu
Mina Sava: „Totul a început în 2011, când un grup de arhitecți a realizat că există o problemă fundamentală în relația dintre profesioniștii din domeniu și beneficiarii muncii lor. Lipsea un limbaj comun, o înțelegere de bază a arhitecturii și a mediului construit, ceea ce germanii numesc Baukultur. Această lipsă nu era întâmplătoare: în România, asemenea noțiuni nu au făcut niciodată parte din programa școlară, fiind cel mult menționate tangențial în orele de istorie.
Ne-am dat seama că dacă vrem să avem un dialog mai bun cu cei pentru care lucrăm și dacă vrem să avem orașe în care să trăim mai bine, trebuie să începem educația arhitecturală de timpuriu. Așa cum înveți biologie la școală fără să devii neapărat medic, așa ar trebui să înveți și noțiuni de bază despre arhitectură și mediul construit, pentru că acestea te ajută să iei decizii mai bune, de la alegerea unei locuințe până la votarea unui primar. Programul nostru a început modest, cu o finanțare mică de la Ordinul Arhitecților, dar cu o viziune ambițioasă: să creeze un curriculum scalabil, care să poată fi implementat la nivel național. Însă arhitecții și-au dat repede seama că nu pot face acest lucru singuri. Au avut nevoie să construiască punți către lumea educației, să învețe un nou limbaj și să înțeleagă dinamica din școli. Au colaborat cu experți în științele educației și au recrutat profesori dedicați care au devenit parte integrantă din program. Astăzi, programul funcționează ca o simbioză între două lumi aparent separate: arhitecții aduc expertiza tehnică și pasiunea pentru mediul construit, în timp ce profesorii știu cum să transmită aceste cunoștințe într-un mod pe care copiii să-l înțeleagă și să-l îmbrățișeze. Fiecare clasă devine un laborator unde copiii învață să observe, să exploreze și să înțeleagă spațiul din jurul lor. Rezultatele sunt adesea surprinzătoare. Primul lucru pe care îl observăm este că elevii încep să ridice privirea din telefoane și să observe cu adevărat ce îi înconjoară. Încep să vadă detalii ale clădirilor, să înțeleagă de ce străzile arată într-un anumit fel, să fie curioși despre istoria locurilor pe care le frecventează zilnic.
Programele noastre s-au extins organic în marile orașe: București, Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași, Sibiu și zonele lor limitrofe. Totuși, rămâne o provocare să ajungă în orașele mici și în mediul rural, unde arhitecții sunt rari. Pentru a depăși această barieră, echipa a dezvoltat materiale didactice detaliate și cursuri online, astfel încât profesorii să poată implementa programa chiar și fără prezența fizică a unui arhitect. Avem profesori minunați care fac deja proiecte creative cu elevii. Cel mai important este ca sistemul să nu le pună frâne birocratice și să îi susțină în inovație.
Impactul merge dincolo de sala de clasă. Copiii duc acasă nu doar machete și desene, ci și o nouă perspectivă asupra mediului construit. Părinții învață indirect de la copiii lor să privească orașul cu alți ochi, să îl înțeleagă mai bine. Este un proces lent de schimbare culturală, dar unul necesar într-o țară unde relația cu spațiul public a fost mult timp problematică.
Lecția arhitecturii: totul este perfectibil
My School Can Be Cool este unul dintre programele noastre cele mai frumoase, dar este și cel mai dificil de organizat. Este un program complex, care implică mulți stakeholderi și are nevoie constantă de finanțare. Nu putem să îl scalăm la nivel național doar prin eforturile asociației noastre și ale Ordinului Arhitecților. Prin acest program, noi ne-am propus să îi învățăm pe elevi să privească mediul școlar cu alți ochi și să intervină pentru a-l transforma. Sub îndrumarea unui arhitect și a unui profesor coordonator, copiii învață pe parcursul unui an școlar principiile de bază ale arhitecturii: cum să creeze spații frumoase, funcționale, rezistente și sustenabile. Obiectul lor de studiu este chiar școala în care învață. Elevii fac mai întâi un diagnostic al spațiului școlar, apoi vin cu propuneri de intervenție. Cu un buget limitat pe care îl punem la dispoziție, ei identifică și implementează o mică schimbare care să aducă un plus întregii comunități școlare. Majoritatea proiectelor se concentrează pe crearea unor spații de învățare alternativă, zone de relaxare sau locuri de socializare în aer liber, nevoi acute într-un sistem unde mulți elevi sunt prinși între sala de clasă cu gratii la ferestre și curtea școlii transformată în parcare.
Programul merge dincolo de simpla amenajare a spațiului. El introduce o nouă paradigmă de gândire. În matematică și științe exacte, pornești de la premise spre o concluzie pe care trebuie să o demonstrezi. În design thinking, proces specific arhitecturii, pornești de la rezultatul final și găsești drumul spre el, testând multiple variante până ajungi la soluția optimă. Această abordare îi ajută pe copii să înțeleagă că nu există soluții greșite, ci doar perfectibile. Este o lecție valoroasă într-un sistem educațional focalizat pe note și rezultate fixe, care generează anxietate în fața eșecului. Elevii învață să observe detaliile din jur, să identifice probleme și să propună soluții creative, lucrând în echipă.”
Fotografii de Cristian Șuțu
