Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Mai puțin București!

Mai puțin București!

Cu moțiunea fugărită pe holurile parlamentului – sau fără ea, cu o nouă fracturare a PNL – sau, dimpotrivă, cu refacerea conglomeratului de guvernare PNL, USR, UDMR, în oricare dintre scenarii, rămân câteva jaloane ce trebuie ținute în câmpul vizual.

În aproape un an, guvernul nu a făcut niciuna dintre schimbările promise sau așteptate și nici nu dă vreun semn că s-ar grăbi să o facă. Dacă erau măsuri impopulare ce trebuiau luate – și erau asemenea măsuri – timpul de patru ani până la următoarele alegeri era, din punct de vedere strategic, esențial. Însă întregul „arc guvernamental” pare într-o perpetuă campanie electorală sau preocupat doar să dea frumos pe facebook.

Sigur că nu în pandemie și nu după lock-down poți face reforme economice semnificative. Sigur că nu ai spațiu să faci investiții dacă 80% din bugetul instituțiilor se duce pe salarii. Și că fără investiții nu poți genera și gestiona inovație socială. Sigur că fondurile de dezvoltare, de la Bruxelles, care sunt singura pârghie prin care mai poți apăsa în economia României, au întârziat inimaginabil – față de nevoile noastre. Dar – dacă guvernul se vede că era condamnat să stea spectator la revenirea inerentă a economiei, cel puțin trebuia să fie un spectator civilizat. Ceea ce nu a fost. Dimpotrivă, a făcut permanent zgomot de fond, iar acum a iscat și scandal.

Pe de altă parte, nu toate reformele se fac cu buget. Suntem codașii Europei /și/ la vaccinare. Mass media, cu Digi 24 în prim-plan, a făcut mai multe pentru campania de vaccinare decât tot guvernul – de la care n-am reținut decât o campanie publicitară provaccinare făcută cu mijloacele și naivitățile anilor 1960; și multe gesturi ezitante, contre, șicane și certuri între partenerii din guvern. Nici măcar respectarea puținelor măsuri de prevenție menținute peste vară nu a beneficiat de atenția cuiva. Ca simplă paranteză, îmi amintesc de un grup de români care se întorceau nevaccinați din Anglia și care au aflat că trebuie să stea în carantină după intrarea în țară. Nu păreau preocupați. „Carantină românească…”, au zis. Dar nu că ei bagatelizau e problema; problema e că toți am înțeles la ce se refereau. Lipsa unui control inteligent și eficient al respectării legilor golește de sens orice prevedere legală și îi ruinează posibilitatea de a acționa ca vector social. Iar repararea acestui feedback între lege și beneficiarii ei se poate face cu mijloacele existente. Nu necesită bani, ci voință și – cu riscul de a mă repeta – inteligență.

Dacă voia să guverneze, guvernul o putea face chiar și fără cufărul de bani. Stimulentele fiscale și facilitățile, pe de o parte, creșterea normativității și predictibilității, pe de alta, sunt mecanisme de economie politică deosebit de eficiente. Înaite de a intra în executiv, premierul Câțu vorbea adesea despre ele. Acum, nimic. Ca și alții înaintea lor, cei din actuala?/fosta?/viitoarea? guvernare s-au mulțumit să administreze, nu să guverneze. Și, din când în când, să vorbească despre cum s-ar putea guverna.

Singurul lucru bun a fost că, spre deosebire de epoca lui Dragnea, nu trebuia să dai refresh de trei ori pe zi pe site-urile de știri să vezi dacă la amiază România mai e în Uniunea Europeană și dacă pe seară nu apare vreo nouă Ordonanță 13.

Revenind la ideea de predictivitate. Luându-l pe Florin Câțu ca pe un om care înțelege macroeconomie mai bine ca oricare dintre premierii din perioada recentă, este cu atât mai de neînțeles cum apare din neant pe masa guvernului, la jumătatea anului, un plan național ca „Anghel Saligny”, care urmează să înghită procente bune din PIB-ul României în următorii cinci ani și care n-a fost în proiectul de guvernare, n-a fost în legea bugetului sau măcar agreeat cu partenerii de alianță. Complet năucitor. Nici nu cred că o discuție pe fondul proiectului are vreun sens, ci doar turbulențele pe care o asemenea lipsă de predictivitate le aduce în economie, în societate și în viața politică.

În plus, pentru a strânge bani să îngroape conducte prin unele sate care, într-un deceniu, vor fi complet depopulate, premierul s-a arătat dispus să afecteze bugetele unor ministere esențiale, cum sunt Sănătatea, Cultura și Educația(;P), silite astfel să-și amâne cheltuielile sau să se împrumute în buzunarul de la pieptul premierului. Adică Fondul de urgență al primului-ministru.

Acestea sunt faptele. Dar, când parcurgi știrile, întreg câmpul vizual e acoperit de non-știri. Personal, deși sunt alegător de dreapta, îmi este indiferent cine câștigă șefia vreunui partid, dacă USR rămâne cu orgoliul rănit, dacă PNL are interese, dacă UDMR face sau tace. Partidele nu sunt statul. Când viața intestină a partidelor parazitează statul, asta este o problemă. Indiferent că sunt de stânga sau de dreapta și dincolo de orice discurs sau pretext. Asta n-a fost ok nici la PSD, asta nu este în regulă nici acum.

Poate n-aveam curiozitatea, dar, vrem-nu vrem, avem ocazia de a vedea că la nivelul de bază PNL nu e foarte diferit de PSD; că UDMR s-a transformat dintr-un partid-balama într-un ax cardanic în jurul căruia trebuie să se învârtă politica vizibilă și cea invizibilă; că USR trăiește într-o lume a sa, plină de fantezii politice; că AUR, atunci când înțelege o procedură parlamentară, sărbătorește cu urlete momentul. Bref, în toată mareea asta de fake news, surpriza, pentru mine, este că PSD se poate ține departe de un scandal. Așa ceva chiar nu s-a mai întâmplat în 30 de ani, iar ăsta este un fapt.

Remus Ștefureac observa într-un „Apel apel disperat la responsabilitate adresat clasei politice” că deși datele economice obiective arată că azi situația e mult mai bună decât în urmă cu 40 de ani, percepția socială este că situația e semnificativ mai rea. Iar așteptările pentru peste 30 de ani sunt ca ea să se degradeze.

Poate ar trebui nuanțat puțin: situația economică a României a fost permanent din ce în ce mai proastă din anii 1970 până la pre-aderare, în 2005. Îmbunătățirea ei s-a datorat intrării în Uniunea Europeană. Rezultă, evident pentru mine, că politica românească nu poate genera ea însăși bunăstare. Iar întrebarea, după acest ultim eșec politic (care e fapt, nu percepție!), este dacă așa-numita clasă politică, lăsată să de desfășoare în toată majestatea ei, poate genera anti-bunăstare, în ciuda ajutorului continental care îi este oferit.

În sfârșit, dacă pentru creșterea economică responsabil e Bruxelles-ul, iar guvernele de la București preferă să continue opereta cu care ne-am obișnuit, soluția, poate singura rămasă, este să pledăm pentru mai multă Europă și mai puțin București, iar alegerile europarlamentare, nu cele prezidențiale, să devină runda electorală esențială a politicii din România.

Un comentariu la „Mai puțin București!”

  1. Pingback: 15 septembrie 2021 – REVISTA CULTURA: Mai puțin București!

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.