Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Domnilor copii…

Domnilor copii…

Domnilor copii*,

Începe! În bănci sau online, alături de colegi sau în fața unui ecran, școala devine, din nou sau pentru prima oară, locul în care veți petrece timp important din viața voastră. Știu că de îndemnuri nu duceți lipsă (părinții, profesorii, bunicii cu asta se ocupă), totuși, vă rog să citiți până la capăt. „Citiți” e cuvântul cheie pentru drumul pe care vă pregătiți să-l parcurgeți, și harta multor comori care așteaptă să fie descoperite.

Aveți mulți prieteni pe care abia așteptați să-i reîntâlniți? Povestiți-le ce ați citit în vacanță și vorbiți-le cu entuziasm despre personajele iubite, va fi ca un cadou de revedere. Căci, a vorbi din inimă despre ceva care v-a făcut fericiți, măcar câteva ore, înseamnă și să retrăiți starea, dar și s-o dublați, oferind-o. Nu aveți încă prieteni și timiditatea aduce roșeața în obraji de la primul cuvânt? Puneți pe bancă una sau mai multe cărți, cu un bilețel pe care scrieți „Hai să facem schimb! Mie mi-au plăcut tare mult și poate vorbim după ce le citești”. Ești îndrăgostit/ă și nu știi cum să-l sau să o surprinzi pe cel/cea iubit/ă? Nu dai greș dacă-i vorbești despre Micul Prinț, De veghe în lanul de secară, Romeo și Julieta, Arta de a iubi, Labirintul lui Pan, Narcis și Gură-de-Aur, Slam, ori, și mai bine, invită-l/invit-o într-o librărie și răsfoiți împreună cărțile. Acordați-vă timp să le descoperiți frumusețea, cuvintele și ideile. E o experiență care apropie și de care vă veți aminti cu bucurie. „Cuvintele sunt daruri pe care o ființă le face alteia”. A spus-o Elif Shafak, o scriitoare minunată!

Credeți că e mai cool să petreceți/pierdeți vremea în mall-uri, să fiți „jmekerii” grupului, să vă demonstrați supremația prin agresivitate și vulgaritate? Poate că, pentru puțin timp, ceilalți vă vor privi cu teamă și cu o formă falsă a considerației. Nu însă și cu iubire. Și cum cea mai mare dorință a oamenilor e să fie iubiți, disprețul care se ascunde în spatele fricii, n-o să vă facă prea fericiți. Alegeți cărțile, ca să învățați despre toate formele de iubire, de la cea mai pură până la cea mai toxică și manipulatoare. Din cărți veți ști cum să deosebiți prietenia adevărată de cea falsă. Tot din cărți, veți învăța să prețuiți știința, veți afla ce sunt superstițiile, și de ce să puneți sub semnul întrebării sursele de informație fără credibilitate. Citiți și ca să mânuiți bine limba română. Căci, degeaba purtați haine de firmă, dacă folosiți de trei ori în aceeași frază un cuvânt, ori limbajul vostru e împrumutat din cântece de duzină. Fiți liberi să îmbogățiți limba, să găsiți noi forme de expresie, să vă jucați spectaculos și să deveniți poeții/scriitorii citiți cu pasiune!

Fiți atenți, domnilor copii, la lumea în care trăiți, nu doar aceea mică a familiei, clasei, orașului sau satului vostru. Lumea cea mare, în care se petrec războaie nedrepte, unde fetele nu au voie să meargă la școală, băieții se detonează odată cu bombele purtate în ghiozdan, iar conducătorilor puțin le pasă de sănătatea, cultura și educația popoarelor lor. Când veți cunoaște realitățile întregii lumi, veți fi mai greu de manipulat, de mințit, de dus cu preșul. Lumea cea adevărată nu e un joc video, unde cel care ia mai multe vieți câștigă mai multe puncte. Spre deosebire de ficțiunile virtuale, în realitate, o viață pierdută aduce multă durere și traume pentru totdeauna. De aceea, fiți atenți, domnilor copii, cui acordați încrederea și admirația voastră.

Tuturor celor pe care i-am cunoscut, în ateliere online sau întâlniri față în față, vă doresc un an cu pace, armonie și sănătate. Să fiți buni cu voi înșivă și cu ceilalți. Fiți curioși, puneți întrebări, căutați răspunsuri, nu vă fie teamă să vă spuneți opinia argumentată, să acuzați nedreptatea sau să priviți cu ochii larg deschiși lumea. Citiți și împărtășiți povești, căci „poveștile ne unesc dar cele nespuse ne separă”!

Cu prețuire și dragoste,

Adriana Moca

Duminică, 12 septembrie 2021

( * Domnilor copii este un roman de Daniel Pennac, tradus de Sanda Oprescu și apărut la editura Univers)

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.