Leadership și inovare. Antreprenoriatul cultural ca problemă de mentalitate

De cele mai multe ori ne plângem că românii nu sunt interesați de cultură și că activitatea culturală este extrem de scăzută la nivel național. Barometrele de Consum Cultural, realizate anual de către Institutul Național de Cercetare și Formare în Cultură (INCFC), susțin, din păcate, această idee. Românii – deși vorbesc cu respect despre cultură și o consideră o aspirație – nu sunt în realitate atât de activi din punct de vedere cultural. Dacă privim consumul cultural din România comparativ cu alte state europene, vedem că și în acest clasament suntem codași…

De exemplu, Eurobarometrul special nr. 466 arată că 53% dintre români nu interacționează cu patrimoniul cultural comparativ cu 48% media europeană, deși tot ei declară, în proporție de 18%, că locuiesc într-o zonă bogată în resurse culturale, față de 17% dintre europeni. Cel mai mare decalaj între români și restul europenilor este în ceea ce privește vizitarea siturilor de patrimoniu, a muzeelor, participarea la evenimente culturale etc. Media de implicare la nivelul Uniunii Europene este de 30% în timp ce pentru români cifra se ridică numai la 18%. Nici în alte domenii ale consumului cultural situația nu este mai bună. Din păcate, nici dacă privim evoluția în timp a implicării culturale nu observăm îmbunătățiri în cazul românilor.

Întrebarea este: De ce au românii un apetit cultural scăzut. Răspunsurile date tot de ei, în diverse studii, indică un interes declarat ridicat în cultură și activități culturale. Românii, însă, declară în proporție mai mare decât alți europeni că prețul și calitatea (slabă) a ofertei culturale sunt, de fapt, impedimentele majore pentru a fi mai activi cultural. Considerând că aceste răspunsuri sunt valide, putem deduce că așteptările românilor privind oferta culturală din țară sunt în general negative. Cu alte cuvinte, nu se așteaptă ca participarea la o activitate culturală să merite efortul financiar și de timp pe care îl necesită.

Observând activ piața culturală din România, identificăm totuși un dinamism și o profesionalizare în creștere. Sunt mai multe evenimente, mai diverse, de calitate mai bună (cel puțin cele oferite în marile orașe). Multe muzee și teatre au fost renovate. Unele muzee sunt interactive, propun expoziții interesante și atractive nu numai ca tematică, ci și ca mod de prezentare. Ele oferă o varietate destul de mare de programe publice, pe lângă oferta expozițională. Evoluția teatrului și a ofertei de spectacole este și ea pozitivă, atât în termeni cantitativi, cât și calitativi, în multe cazuri. Nu este un paradis al culturii în România, dar oferta culturală se îmbogățește constant. Mobilitatea ofertei culturale este și ea în creștere. Cu alte cuvinte, românii au de unde alege – mai ales dacă avem în vedere și oferta culturală mediată digital. Este drept că putem constata un decalaj puternic de dinamică și format între orașele mari și restul localităților… Cauzele sunt multiple și nu avem aici spațiul necesar pentru a analiza acest fenomen complex.

Putem spune totuși că aceste câteva date care au fost prezentate anterior sugerează un decalaj între oferta culturală și percepția acesteia. Cu alte cuvinte, o parte a problemei este imaginea pe care o are oferta culturală – în general vorbind – în rândul publicului român. Adică, organizațiile culturale au o problemă de marketing, de imagine (sau de branding dacă dorim să punem ștacheta mai sus), de comunicare cu publicul și, prin extensie, de management.

Managementul cultural, indiferent dacă vorbim de mari instituții culturale sau de mici inițiative de antreprenoriat cultural, ar trebui să se concentreze pe dezvoltarea audienței. Vorbim de trei segmente de public, diferite între ele: public activ cultural (cel cu potențial), public inactiv cultural și public antagonic cultural. Abordările cele mai frecvente asumate de organizațiile culturale sunt educarea audienței și cultivarea gustului și a obiceiurilor. Acestea, însă, sunt abordări care vizează, în principal, primul segment de public. Pentru a ajunge la celelalte două este nevoie de viziune, de leadership care să faciliteze diversificarea audienței.

Leadershipul permite depășirea unor bariere, este mai mult decât strategie. Literatura de specialitate, ca de altfel și limbajul colocvial, face o distincție clară între management și leadership. Managementul este mai tehnic, mai focalizat și mai pragmatic. Se concentrează pe sarcini și sisteme, respectiv pe menținerea status-quo-ului dacă mecanismul este funcțional, bine calibrat și eficient. Leadershipul se concentrează pe oameni și viziune, urmărește în permanență realizarea unei schimbări pozitive, non-incrementale. Deși discursurile despre management abundă în concepte precum empowerment sau inovare socială, de exemplu, leadershipul este cel care permite, de fapt, autonomie și susține oamenii să urmărească viziunea în ciuda obstacolelor, în special prin asumarea unor abordări out-of-the-box, care să ofere valoare adăugată.
Aceste câteva elemente din puzzle-ul sectorului cultural ne arată că leadershipul în cultură poate fi un răspuns la provocările cu care se confruntă organizațiile culturale în efortul lor de a atrage public. De asemenea, ne arată că managementul, concentrat pe infrastructură și procese, nu poate să facă o schimbare radicală și rapidă a peisajului cultural și să influențeze rapid și semnificativ consumul cultural din România. Dimpotrivă, vorbim chiar de un paradox. Managementul cultural a devenit tot mai eficient, antreprenoriatul cultural este în creștere și este tot mai profesionist prin prisma abordărilor manageriale. Totuși, audiența pare că se restrânge și consumul cultural scade. Desigur, pandemia recentă și crizele ulterioare sunt și ele parte a factorilor care conduc spre acest scenariu. Totuși, consumul cultural nu era în creștere nici înainte de pandemie…

De altfel, puținele studii privind profilul antreprenorului cultural din România arată contexte similare privind începutul inițiativei: dorința de a fi independent(ă), de a câștiga mai mult, plăcerea de a contribui într-un domeniu de interes etc. De asemenea, acești antreprenori au în comun aversiunea față de birocrație, nemulțumirea față de politicile financiare și de taxare, sunt îngrijorați de faptul că legislația se schimbă foarte mult și nu oferă facilități sau au manifestat îngrijorări față de calitatea resursei umane. Aceste date sunt validate și de Barometrul Minților Creative, realizat în mai mulți ani consecutiv înainte de pandemie. Factorul diferențiator, cel care determină succesul unei inițiative antreprenoriale în cultură (și aici cred că putem vorbi și de intraprenoriat cultural), este atitudinea, respectiv mentalitatea antreprenorului, creativitatea, tenacitatea, adaptabilitatea și capacitatea de dezvoltare profesională. Desigur, este important să înțelegi domeniul și piața, să știi să faci lucrurile bine, dar și mai important este să setezi o viziune și să realizezi un mecanism funcțional care să permită realizarea acesteia.

Pare ușor? Evident, nu este… Cum poți proiecta și implementa un astfel de mecanism eficient? Pe de o parte, trebuie avute în vedere teoria și practica în sfera managementului organizațional care poate oferi puncte consistente de reper. Dar acestea nu sunt suficiente pentru excelență, în cultură sau alte domenii. Trebuie mai mult decât atât, trebuie leadership și, ingredientul secret, inovarea.

Inovarea în cultură nu se referă numai la un mod nou, îmbunătățit, de a face lucrurile, de a coordona organizația culturală. Inovarea în cultură ar trebui să aibă și valențe legate de valoarea adăugată din punct de vedere cultural și artistic. De asemenea, inovarea în cultură se poate interfera și cu inovarea socială. Aceasta se referă la proiectarea și implementarea de noi idei, practici și modele care abordează nevoile și provocările sociale cu care se confruntă un segment de public sau societatea în ansamblu. Cultura și arta sunt atât instrumente cât și contexte favorabile acestui proces. De altfel, este o deschidere destul de mare în rândul antreprenorilor culturali români pe această linie. Barometrul Minților Creative (realizat înainte de pandemie) arată că mai mult de jumătate dintre antreprenorii culturali consideră că este important să se implice social, iar 45% chiar au declarat că fac acest lucru.

Posibil că această implicare se manifestă cu precădere în forme clasice, de contribuții filantropice și voluntariat, nu ca inovare socială. Aceasta ar fi o manifestare a leadershipului, a unor valori și atitudini care transcend domeniul culturii. Inovarea socială, în contextul antreprenoriatului cultural, poate contribui la crearea de noi modele de afaceri în cultură, precum și de noi produse și servicii culturale care să răspundă, nu numai nevoilor culturale și celor sociale. Acest proces este ghidat de viziunea leaderului. Ralierea la această viziune a stakeholderilor implicați este vitală pentru succesul demersului. Astfel, se poate ajunge la o schimbare consistentă în comunitate, la o transformare atât socială, cât și culturală.

Prof. univ. dr. Alexandra Zbuchea este Prodecan al Facultății de Management de la SNSPA, Director al Centrului pentru Studiul Organizațiilor Responsabile. Susține cursuri de: Tehnici de promovare în afaceri, Strategii de promovare a brandului și de loializare a clienților, Managementul ONG-urilor

Articol din ediția CULTURA 634