Daravere Concept Store

Blecher Hub

• Casa de Editură Max Blecher – 138 de volume de poezie (din 2010)
• Revista „Poesis Internațional” – seria a doua – 19 numere în apariție semestrială (din 2014)
• Clubul de lectură Institutul Blecher – 287 de ediții în care au citit peste 500 de scriitori din cincisprezece țări + 19 ediții exclusiv online LIVE (din 2009)
• Daravere concept store este o expoziție colectivă curatoriată de Ana Toma, Anca Chimoiu și Claudiu Komartin

Context

Ana Toma:

Poezia începe să aibă din ce în ce mai mult public – nu neapărat cititor, ci mai degrabă ascultător. Am constatat că există din ce în ce mai mulți participanți la evenimente, lecturi, performance-uri. Ceea ce este, desigur, îmbucurător. Odată ce poezia a ieșit din spațiul cărților tipărite, mulți au recunoscut-o ca pe ceva cu care pot rezona, deși nu știau că pot deveni consumatori.

S-a întâmplat, la mai multe evenimente la care am fost invitați cu stand de carte, să vină oameni care să întrebe cu o oarecare dezamăgire: „ah, doar poezie aveți?”. Apoi, după ce răsfoiau câteva pagini, să plece acasă cu cel puțin un volum de poeme. Probabil fiindcă își dădeau seama că poezia contemporană nu seamănă cu ceea ce își aminteau de la școală. Din păcate, nu am avut cu toții privilegiul ca profesorul de limba și literatura română să invite la ore câte un poet în carne și oase.

Problema accesată

Anca Chimoiu:

Când am gândit conceptul Daravere, împreună cu Claudiu Komartin și Ana Toma, am plecat de la una dintre nevoile fundamentale ale oricărui artist – și anume: cea de a fi ajutat să scoată din sertarele personale un produs artistic, nevoia de a fi ajutat să se întâlnească cu publicul, nevoia de a fi ajutat să obțină mai multă credibilitate și mai multă forță. Pentru că gândul acesta a fost: să ne ajutăm pe noi și pe alții ca noi. Să realizăm o convergență de interese, de pasiuni, de energie; să înțelegem că avem interese comune și că, de fapt, cu cât vom face mai multe proiecte în comun, cu atât ne va fi mai ușor să ne impunem.

Noi credem că orgoliile și invidiile trebuie depășite. Cu cât sunt mai mulți artiști buni și vizibili, cu atât mai bine: vom fi mai educați, mai evoluați și mai performanți ca societate. Nu există decât beneficii în povestea asta.

Soluții propuse:

Showroom de poezie în 9,7 metri pătrați, loc de întâlnire și spațiu de evenimente

Anca Chimoiu:

Ideea a fost să creăm un nou cadru. Practic, ne-am propus să strângem rândurile cu oameni ca noi, care au aceleași valori, care au profesii vocaționale. În termeni de marketing, noi împărțim o piață comună, împărțim un public. Și, dacă tot suntem în aceeași barcă, cred că putem deveni mai puternici și mai vizibili împreună, putem deschide mai ușor ușile, chiar și către mediul de afaceri, către instituțiile publice, încercând să obținem finanțări pentru diverse proiecte. Cred că putem să ajutăm societatea și decidenții să conștientizeze că nu suntem doar niște voci separate, ci că suntem comunității închegate. Ar fi mult mai bine dacă artistul ar fi perceput ca parte dintr-un segment profesional reprezentativ, și mai puțin ca o ființă solitară, ciudată, un mizantrop și un boem.

Daravere este și un program de evenimente pe care l-am avut în minte de la bun început. Ne-am propus ca, alături de comunitatea Max Blecher, centrată pe poezie, să dezvoltăm un alt plan. Ne-am propus să strângem puțin rândurile și cu alți artiști din alte domenii, pentru că suntem, cu toții, un segment foarte vulnerabil. Iar atunci când se întâmplă ceva în societate, cum a fost pandemia, de exemplu, arta și cultura, fiind percepute ca produse de lux, sunt cele mai lovite.

Am adunat aici mai mulți artiști, mai mulți creatori. Am tot fost întrebați dacă am vrut să facem un mic Cărturești. Sau am fost întrebați de ce luăm doar cărți de la Casa de Editură Max Blecher, nu și de la alte edituri. Am explicat că acest spațiu nu este o librărie, este mai degrabă un showroom de poezie. Este un spațiu de doar 9,7 metri pătrați, un spațiu închiriat, desigur, în care lucrăm, scriem, ne întâlnim cu prietenii sau publicul și, nu în ultimul rând, organizăm diverse evenimente. Un spațiu valorificat la maximum.

Începutul

Ana Toma:

Cred că ideea a prins contur atunci când, din pricina pandemiei, marile târguri de carte nu au mai putut fi organizate, iar noi am decis să facem propriul nostru „iarmaroc de poezie”, în decembrie 2021. Așa s-a creat o nouă serie de evenimente organizate în jurul lecturilor de poezie: propriul nostru târg, într-o perioadă în care evenimentele nu prea existau.

Tot atunci am început să scoatem în lume primele tricouri și accesorii marca TOMAGRAPH, ilustrate cu instalațiile gândite pentru copertele cărților și destinate adevăraților fani ai Casei de Editură Max Blecher. Pentru mine, acele imagini erau strict legate de poemele de la care porniseră, dar Sorana Greucean – o foarte bună prietenă și colaboratoare a noastră – m-a convins să le scot din context, să fac și altceva cu ele. În aceeași perioadă am inventat și două concepte care au condus la un fel de vânătoare de carte rară: „ultimele exemplare din lume”, ceea ce înseamnă capete de tiraj sau cărți care nu se mai găsesc în nicio librărie din țară și „cărți ușor vătămate”, care provin din retururi, care au o copertă ușor deteriorată sau alte mici nereguli legate de aspect.

Atât la „iarmaroc”, cât și la alte târguri de carte, lumea a început să ne întrebe: dar cercei nu aveți? dar alte accesorii nu aveți? totuși, unde aveți un sediu? unde vă găsim în oraș? Acum le putem răspunde: le găsiți și ne găsiți la Daravere – un mic târg perpetuu într-un cadru pe care l-am creat special pentru a pune în valoare poezia și obiectele pe care le prețuim.

Parteneriate

Ana Toma:

Colaborarea a pornit de la dorința noastră de a dărui ceva invitaților de la Institutul Blecher. Neavând la dispoziție un buget pentru invitați – ci doar un microfon, o discuție plăcută și un feedback asigurat din partea publicului –, am zis: hai să le oferim măcar câte un pahar de vin. Ne-am gândit la vinul nostru preferat, cel de la Crama Rotenberg, știind că este apreciat în special în mediul artiștilor vizuali și că este vorba despre un mic producător ale cărui metode de lucru se aseamănă cu felul în care ne ocupăm de cărțile pe care le publicăm. Și am zis să mergem să întrebăm. Nu cu puține emoții, fiindcă nu am fost obișnuiți să mergem să cerem ceva undeva.

Ne-a întâmpinat o mare deschidere din partea lor. În special datorită Mihaelei Ungureanu, vinul, arta și poezia s-au reîntâlnit și într-o serie limitată de Merlot, pe a cărui etichetă apare aceeași instalație creată pentru numărul 29 (1/2022) al revistei „Poesis internațional”. Am organizat și o lansare – nu oricum, ci la o fabrică de bere, în cadrul unei ediții Institutul Blecher. În general, cu evenimentele noastre, încercăm să ne îndepărtăm de cutume sau clișee. Poate așa am ajuns să facem și Daravere.

Principalele surse de finanțare

Ana Toma:

Când vine vorba de poezie, mediul de afaceri răspunde foarte greu sau, de cele mai multe ori, … sună ocupat. Din mediul privat am avut rareori susținere. Din când în când a mai apărut, în vremuri grele, câte un mecena. O mică susținere financiară constantă e posibilă prin pagina de donații de pe platforma Patreon. Acolo sunt câțiva abonați darnici care, în schimbul contribuției lor lunare, primesc cărți, grupaje de poeme inedite, fragmente din revista „Poesis internațional” și interviuri cu cei care au publicat la Casa de Editură Max Blecher. Pentru proiectele noastre editoriale am mai aplicat la Administrația Fondului Cultural Național și ocazional la Ministerul Culturii. Pentru publicarea traducerilor apelăm exclusiv la fonduri din străinătate, dedicate.

Ne-am dori să reușim să găsim suficiente resurse pentru organizarea ediției 300 a Clubului Institutul Blecher, o ediție aniversară care ar trebui să fie cel puțin memorabilă.

Dificultăți

Cam trei persoane și jumătate în regim multitasking

Ana Toma:

Se știe că majoritatea proiectelor culturale și editoriale, și în special cele centrate pe poezie, necesită enorme resurse, nu doar financiare, pe care nu mai ajungem să le recuperăm. Deși uneori poate părea că o armată de oameni se ocupă de tot ce înseamnă Blecher & Daravere, suntem, concret, cam trei persoane și jumătate care lucrează mai mult decât full-time, care împart lucrurile cele mai importante și mai greu de făcut. Din când în când mai apar și niște oameni buni care ne ajută când și cu ce pot. Ori pe zona de grafică, ori pe zona de evenimente, ori pe zona de logistică. Sunt prieteni care ne mai dau câte o mână de ajutor, ca voluntari. Desigur că atunci când avem posibilitatea să îi remunerăm, o facem.

Altfel… situația ne obligă pe toți să fim multitasking, să îndeplinim mai multe norme de muncă simultan. Claudiu scrie, traduce, redactează, este vice-președintele PEN, se ocupă de revista „Tomis” și de numeroase alte proiecte editoriale. Anca este prozatoare și poetă, este freelancer în comunicare. Eu încerc, din când în când, să mai organizez câte o expoziție cu lucrările mele, poate pentru că uneori trebuie să îmi reamintesc că sunt în primul rând artist vizual și abia mai apoi administrator. Bineînțeles că tot noi ne ocupăm și de pregătirea cărților, și de participările la târguri, de sonorizare, de relațiile cu furnizorii și de vizibilitatea în social media.

Marketingul cultural. Draft al unui set de bune practici

Anca Chimoiu:

Ar fi mai multe de spus legat de relația cu mediul de afaceri. În momentul în care administrezi comunicarea unui brand care sponsorizează un event cultural, nu te aștepți să-ți aducă vânzări, pentru că nu o să se întâmplă asta. Te aștepți să crească calitatea relaționării cu publicul tău și să adauge brandului o anumită valoare, pe baza căruia se formează atașamentul față de brand.

Deci, dacă așteptările sunt de ordin financiar, evident că e o așteptare greșită. Dar orice brand care se respectă tinde, la un moment dat, să se asocieze cu proiecte care îi aduc mai multă greutate. Pentru că un brand nu se definește numai prin componenta lui comercială, prin ceea ce aduce un profit imediat. Se definește și prin capacitatea de a crea legături emoționale. Lucrurile astea nu se întâmplă de ieri de azi, nu se întâmplă suficient la noi, dar se întâmplă în alte țări. Mai sunt și alte implicații. Companie fiind, în momentul în care sponsorizezi ceva, nu ai foarte mari beneficii financiare, dimpotrivă, e posibil chiar să te legi la cap cu niște hârțogăraie în plus.

Apoi, când alegi să asociezi un brand cu un proiect sau un eveniment, faci alegerea tocmai pentru că publicul brandului se identifică mai bine cu un gen de acțiuni sau programe. Teoretic, aproape orice brand ar trebui să se aștepte ca publicul să fie prezent la acele evenimentele culturale, dar spre mediul de business trebuie să te duci cu niște proiecte articulate și trebuie să vorbești un pic pe limba lor. Și cred că asta e una dintre problemele potențiale, dacă vrei, pentru care oamenii din zona artelor nu se întâlnesc foarte des cu oamenii din zona de business. Apoi, oamenii de vânzări trebuie să știe cum se vinde un produs cultural. Și eu cred că există oameni de vânzări cu potențial în zona asta. Trebuie doar să fie ajutați să înțeleagă ce vând.

Mie îmi e mai ușor cumva să evaluez lucrurile astea, pentru că sunt cu un picior în literatură și cu un picior în zona de business. Înțeleg punctele de vedere din ambele zone, știu care-s nevoile și de o parte și de alta. Știu ce îl interesează pe artist, știu și ce îl interesează pe omul de business. Și sunt convinsă că există puncte de convergență. Știu, de exemplu, că o companie care sponsorizează un eveniment e interesată ca evenimentul respectiv să nu fie unul punctual. E interesată ca toată comunicarea în care s-a investit să se poată aduna undeva, să se acumuleze undeva, să se consolideze în timp o simpatie cu publicul.

Nici simpatia și nici notorietatea unui brand nu se construiesc printr-un eveniment punctual. Și atunci ai nevoie de evenimente repetitive, de ceva recurent, ceva long term, care să genereze comunicare. E nevoie de proiecte care să aibă în spate o gândire și niște elemente la care să rezoneze un om de marketing.

Articol din ediția specială „Inițiative independente în cultură”, CULTURA 634