Fiecare dintre cărțile mele a pornit de la dorința de a spune o poveste. Fiecare poveste are nevoie de un context, iar contextul a fost pentru mine până acum România zilelor noastre. Dar n-am vrut neapărat să semnalez ceva, nu cu gândul acesta am pornit la drum. Scriitorul nu e un barometru al problemelor sociale și dacă și-ar propune așa ceva ar fi deturnat de la arta lui. Mie îmi place să citesc literatură pentru personaje, pentru povești și, mai ales, pentru cum scriitorul reușește să pună cuvintele unul după altul într-un fel anume. Nu pentru problemele sociale sau politice sau ideologice pe care le semnalează. Evident că altcineva poate fi de altă părere.
(fragment)
„Sonia ridică mâna”
Ioana îi spune că rușinea și vinovăția sunt cele mai periculoase zone în care se poate afla conștiința și că trebuie să facă un salt.
– Încă n-am intrat pe un făgaș profesional, spue Sonia, încă tatonez. Am nevoie de experiențe, de portofoliu…
– Dar îți este clar că ești intoxicată și că te consumă, nu?
– Da.
– Pentru ce faci asta, ce e în mintea ta? Ce-ți răspunzi la întrebarea „de ce”?
– Pentru că nu se știe mai târziu…
– Ce nu se știe mai târziu?
– Poate o să-mi prindă bine să fi făcut asta, cine știe ce turnură vor lua lucrurile.
– O să-ți prindă bine pentru ce?
Se gândește îndelung. În mintea ei se dau bătălii. Vreau să fiu un robot, își spune. Un robot cu instrucțiuni clare, un robot căruia operația de decizie nu-i prăjește procesorul, pe care nu-l bagă în cicluri infinite.
Poate se încruntă, poate dă mărunt din buze, Ioana se uită la ea și așteaptă în continuare un răspuns.
– Pentru pensie! spune deodată cu ciudă și izbucnesc amândouă în râs, hohotesc și se distrează pe bune.
– Pensie…, zice Ioana și dă din cap vrâns să spună „incredibil”.
Ce este viitorul dacă nu pensia?
Negura aia pe care o vezi în față când conduci singur, zgribulit, o mașină stricată pe un drum județean peticit, într-un pustiu copleșitor, să zicem pe 1 ianuarie, căutând ceva absurd, să zicem carne de porc?
– Spune-mi sincer, chiar crezi c-o să apuci?
– Poate o apuc, zice Sonia, surprinsă de această întrebare, deși nu cunoaște pe absolut nimeni din generația ei care chiar speră că o apucă.
– Eliberează-te, îi spune Ioana.
– N-am bani să fiu liberă… Să fiu singură.
- Daravere Concept Store - 8 decembrie 2023
- Școala de Vară de la Telciu, Bistrița-Năsăud - 1 decembrie 2023
- Trei momente în care am știut că antreprenoriatul cultural e o formă necunoscută de viață - 4 august 2023