Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » JAM Montenegro 2025: jazz între Est și Vest

JAM Montenegro 2025: jazz între Est și Vest

Începând din 2011 am avut șansa de a participa la majoritatea edițiilor Lunii aprecierii jazzului în Muntenegru (JAM Montenegro). Pianista și managera Maja Popovic – insuperabila coordonatoare a evenimentului, ce se desfășoară în fiecare aprilie ulterior recuceririi independenței acestui stat în 2006 – mi-a propus să susțin prelegeri pe anumite subiecte de cert interes jazzologic.

Articole despre edițiile precedente: 2024 – Primăvara jazzistică în Muntenegru și 2023 – Jazz în Muntenegru

Maja Popovic – coordonatoarea JAM Montenegro & autorul articolului, la prelegerea acestuia, programată 
în sala multimedia a centrului cultural KIC din Podgorica

Pentru ediția din aprilie 2025 fu aleasă o temă pe cât de provocatoare, pe atât de vastă: Relația dintre muzica de jazz și noțiunea de Orient. Titlul propus mi-a reamintit instantaneu celebrele versuri cu care începe The Ballad of East and West a lui Rudyard Kipling (1865-1936):

Oh, East is East, and West is West, and never the twain shall meet,/ Till Earth and Sky stand presently at God’s great Judgment Seat”; în traducerea mecanicist-literală  de tip Google: „Oh, Răsăritul este Orient, iar Apusul este Occident, iar cei doi nu se vor întâlni niciodată,/ Până când Pământul și Cerul vor fi prezenți la marele scaun de judecată al lui Dumnezeu. Totuși, pentru perceperea adecvată a concepției scriitorului britanic (născut în metropola indiană Bombay și devenit, în 1907, primul laureat anglofon distins cu Nobelul pentru literatură), celelalte două versuri ale catrenului introductiv (reluat și la finalul Baladei) nu pot fi neglijate. Traducere Google: „Dar nu există nici Est, nici Vest, Frontieră, nici Rasă, nici Naștere,/ Când doi oameni puternici stau față în față, deși vin de la marginile pământului!

După mai bine de jumătate de secol de observare a fenomenului jazzistic mondial, pot afirma că ambele aserțiuni ale lui Kipling au o „valoare de întrebuințare” ce depășește metafora poetică. Dincolo de stereotipuri sau idei preconcepute – exprimând aprehensiuni, animozități, antipatii, resentimente, adversități etc., sau simple inaderențe temperamentale între familii, caste, triburi, comunități, popoare etc., în fine, între diverse culturi – muzica în genere, și jazzul în particular, acționează ca factor conciliant/coagulant.

Jazzologul Virgil Mihaiu având ca fundal o imagine sugestivă pentru prelegerea sa despre Jazz & Orient
fotografia muzicienilor vietnamezi Nguyên Lê/ghitară și 
Huong Thanh/voce.

Printr-o fastă coincidență, chiar în data când fusese programată prelegerea mea la Podgorica, însuși John Edward Hasse, inițiatorul recunoștinței mondiale față de jazz, era sărbătorit printr-o ceremonie via zoom de către JJA – Asociația criticilor de jazz, condusă de reputatul expert Howard Mandel în Statele Unite. În 2015, din inițiativa subsemnatului, pentru prima dată o instituție de învățământ superior din România – Academia Națională de Muzică G. Dima din Cluj – conferise titlul de Doctor Honoris Causa unui jazzolog, în speță – J.E. Hasse. Tot la sugestia mea, acesta avea să participe la o ediție ulterioară a JAM, ca invitat special.

În acord cu tema festivalului, programul JAM din acest an s-a orientat spre muzicieni reprezentativi pentru jazzul creat la confiniile (stilistice, mentalitare etc.) dintre Occident și Orient. Deschiderea festivalului fu marcată prin trei concerte succesive – la Podgorica (actuala capitală muntenegreană), Cetinje (vechea capitală regală) și Bar (important port și ex-rezidență regală la Marea Adriatică) – oferite de duo-ul iseraeliano-american Itamar Borochov/trompetă & Rob Clearfield/pian. Notez că pe Borochov îl aplaudasem deja în urmă cu doi ani la Festivalul Jazz în Castelul Bran, unde și-a demonstrat capabilitatea de a îmbina principiile universale ale jazzului cu elemente seculare de sorginte israeliană și bulgară, în compania excelentului grup al pianistului/compozitorului Dimitar Bodurov.

În debutul său muntenegrean, Borochov a dat prioritate laturii introvertite a sensibilității sale, exprimate prin cantilene meditative, în care se simte legătura organică dintre interpret și propria ancestralitate. Dintr-un edificator interviu acordat lui Jane Enkin (janeenkinmusic.com), am aflat că familia muzicală Borochov e alcătuită din israelieni cu moștenire ebraică buhariană, iar cultura lor are o lungă tradiție provenită din zonele ce țin actualmente de Tadjikistan și Uzbekistan. La fel ca în cazul celei bulgare, și muzica Buharei excelează prin sofisticare ritmică, având măsuri provocatoare, precum 5/8, 7/8, sau 11/8. Asemenea altor imigranți ajunși în Palestina anilor 1930, bunicii lui Itamar Borochov au adus cu sine cântece străvechi, unele cu texte în buhari – o limbă ebraică analoagă idiș-ului sau ladino-ului.

Trompetistul Itamar Borochov (Israel) & pianistul Rob Clearfield (USA) în concert la Podgorica, 2025.

După 17 ani petrecuți în USA, trompetistul Borochov și-a configurat propriul univers, în care jazzului american clasic i se aliază rezonanțe din melodiile Orientului Mijlociu și ale Asiei Centrale, inflexiuni sefarde, arabe, sau ritmuri afro-americane. De remarcat implicarea sa în aranjamente bazate pe melodii și ritmuri yemenite, interpretate  cu aplomb de formația Yemen Blues. E de la sine înțeles că publicul din Muntenegru, o țară cu un acut sentiment al identității istorice, a recepționat cu mult interes propunerile muzicale ale duo-ului Borochov/Clearfield. Conform mărturiei Majei Popovic, succesul maxim fu atins în concertul de la Adriatic Open Educational Center din Bar.

Trio-ul de jazz contemporan cu inflexiuni persane (de la stânga la dreapta): Golnar Shahyar, Mahan Mirarab
& Amir Wahba

O agreabilă surpriză au fost recitalurile din Podgorica și Cetinje ale Trio-ului alcătuit din vocalista/poliinstrumentista Golnar Shahyar, ghitaristul Mahan Mirarab (ambii iranieni) și percuționistul Amir Wahba (cu ascendență egipteană). În acest caz, accentul era pus pe mixtura dintre jazzul contemporan și tradițiile de sorginte persană cultivate de Shahyar și Mirarab, pigmentate cu moduri microtonale, poliritmii și experimentalism cameral postmodern. O muzică incitantă, efervescentă, imprevizibilă și, totodată, atașantă. De admirat determinarea și pasiunea cu care vocalista – originară din Iran, crescută în Canada și stabilită la Viena – își interpretează cântările în limba farsi, suplinind absența din formație a basului printr-o micuță claviatură, ce-mi amintea de așa-numitul basset (produs în fosta Republică Democrată Germană), utilizat de faimosul avangardist Vyacheslav Ganelin. Cuceritoarele configurații sonore create spontan de cei trei „complici” evidențiază, de asemenea, inventivitatea componistico-improvizatorică a  lui Mirarab, ce mânuiește ghitara cu două grifuri fără taste, în admirabilă sinergie cu inventivul percuționist  Wahba.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Jazzului – 30 aprilie – JAM Montenegro a oferit încă o premieră de înaltă clasă publicului autohton: Isfar Sarabski – tânăr maestru al claviaturilor (pian, orgă), născut în capitala Azerbaidjanului, Baku, în anul 1989. Strănepot al lui Huseyngulu Sarabski (cântăreț de renume din Azerbaidjan, întâia țară islamică unde au fost înființate instituții respectabile precum opera, filarmonica, ansambluri de balet și de jazz etc.), el s-a afirmat pe plan internațional încă de la etatea de 19 ani, când a câștigat competiția de pian solo a Festivalului de la Montreux. Cum am putut constata în concertele sale din România (începând de la festivalurile Mozaic din Sibiu, 2017, sau Jazz în biserica Lutherană din București, unde l-a avut ca partener pe Rain Sultanov, figura emblematică a jazzului din Azerbaidjanul ultimelor decenii), avem de-a face cu un demn continuator al genialului Vagif Mustafazadeh. Datorită acestuia din urmă, Baku a devenit un reper semnificativ pe harta jazzului contemporan.

De la stânga la dreapta: Isfar Sarabski (Azerbaidjan), Makar Novikov (Rusia), Amir Bresler (Israel)

Demnă de admirat e capacitatea lui Isfar Sarabski de a resorbi codurile muzicale de sorginte mughamică în fluxul improvizatoric (mugham-ul fiind sursa folclorică specific azeră, pe care Vagif reușise să o capteze și să o remodeleze în caracter jazzistic). Discursul muzical e organizat într-o mătăsoasă dinamică, decorată cu melisme și arabescuri unduitoare, presărate cu arabescuri și sferturi de ton specific orientale. Pe de altă parte, Sarabski își elaborează propriile compoziții într-un stil quasi-beethovenian: distribuire echilibrată de energii, mai mult sugestii decât linii melodice, nuclee ritmico-armonice intersectate cu surprinzătoare contramelodii, lirism cristalin, sensibil dar rezolut. Aș zice că, la pianistul azer, forța gentilă alternează cu delicatețea fermă. În demonstrațiile sale de claritate a ideilor și expresiei muzicale el a beneficiat de o eficientă susținere din partea colegilor săi de Trio: contrabasistul Makar Novikov și bateristul Amir Bresler (acesta din urmă, colaborator apropiat al reputatului contrabassist israelian Avishai Cohen).

Un maestru azer al claviaturii: Isfar Sarabski

Seara dedicate talentelor autohtone a avut-o ca invitată pe pianista Sara Jovovic, absolventă a două reputate școli superioare: Berklee College of Music din Boston și Departamentul de Jazz al Facultății de Muzică din Belgrad. Printre acțiunile conexe s-au numărat ciclul de filme având coloana sonoră pe muzica lui Quincy Jones, precum și o policromă expoziție de coperte de albume discografice de jazz. Printre entitățile cărora organizatorii le-au adresat mulțumiri speciale s-a aflat și Ambasada României, condusă de E.S. ambasadorul Viorel Matei Ardeleanu, un diplomat ce-și demonstrează aprecierea față de jazz prin fapte, în beneficiul  respectului reciproc dintre România și Muntenegru.

Etichete:

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.