De gustibus non est disputandum? În secolul libertății absolute de exprimare, a accesului democratic la spațiul public virtual, fără un discernământ cultural educat în timp, ne mai putem apăra alegerile, precare uneori, scuzându-le printr-un dicton latinesc? Când ne referim la simțul uman al gustului, fiecare din noi are propria senzație de acru/dulce/sărat/amar în procentaje diferite. Dar, când e vorba despre literatură, muzică, /filme/emisiuni/spectacole, veștminte și modă, chiar sănătate și opțiuni politice, gusturile încep să merite o discuție, căci nu rareori sunt chiar discutabile. Care ar fi factorii ce influențează nivelul nostru de cultură? Din perspectiva unui artist care a susținut zeci de sesiuni de lectură, prin proiecte implementate în 25 de instituții de învățământ din țară și Republica Moldova, am observat câteva aspecte ce determină alegerile tinerilor în materie de consum cultural, alegeri ce depind într-o mare măsură de societatea în ansamblu.
Înainte de a ajunge într-o comunitate, copiii poartă amprenta culturii familiale care le va marca ulterior dezvoltarea personalității. Odată integrați într-un sistem de învățământ intervine, uneori salvator Celălalt (pedagogul/ colegii) care începe să ghideze alegerile. Dintr-odată, recomandările noilor cunoscuți devin mai importante, fiind urmate cu precădere. În adolescență, „gustul” grupului de prieteni direcționează membrii în alegerea modului de petrecere a timpului liber. Se ascultă la comun un tip de muzică, se merge la film ori la concert în „gașcă”, câteodată se participă și la evenimente artistice valoroase, ori se citesc cărți în regim de împrumut. În atelierele susținute de Asociația Vis-a-Vis am discutat despre lecturile „de plăcere” și muzica favorită. Uneori, am fost uimită de titlurile pe care le aduceau în discuție, de la cele mai recente romane publicate de edituri prestigioase, până la acelea pe care le credeam complet uitate pentru generația smartphone, ca de exemplu cele ale lui Jules Verne. Alteori, nici măcar nu auzisem despre vreo carte obscură, a unui influencer necunoscut ce poluează spațiul virtual cu maculatură toxică. Am cerut un mic răgaz să mă informez ca să pot veni cu argumentul “de ce să nu citim cărți proaste”. Era un așa zis roman de dragoste, cu o hemoragie de cuvinte fruste, greu reproductibile. Pagina influencer-ului număra sute de mii de followers. E dificil pentru un tânăr în căutare de răspunsuri, fără un discernământ cultivat în timp, să nu sucombe sub vraja notorietății exhibate. Am discutat cu acea ocazie despre capcanele rețelelor sociale și noile „modele” de Facebook/Instagram, al căror unic merit este cadența zilnică a postărilor, cu fotografii bine retușate și/sau citate din propria operă.
Preferințele muzicale ale tinerilor pot atinge chiar teritoriile minate ale discriminării. Ca să înțelegi fenomenul manelei, e necesar să te informezi. Linia melodică sau ritmurile manelelor sunt inspirate, când nu sunt copiate de-a dreptul, din muzica Raï, originară din Oran (Algeria). În limba arabă, cuvântul Raï are mai multe semnificații: opinie, punct de vedere, sfat, obiectiv, plan, judecată, voință, alegere liberă. Doar ascultând versurile manelelor românești – o colecție de kitsch-uri grosolane – e ușor de observat felul distorsionat, de mahala sentimentală, în care acest tip de muzică s-a transformat pe piața locală. Ce motive stau la baza alegerii manelelor? Frondă, nivel redus de cultură generală, mimetism? 25% ascultă zilnic, 18% săptămânal, conform graficului Culturadata/Consumul non-public cultural în rândul tinerilor. Muzica în sine e inofensivă, dar mesajele coroborate cu un vizual grotesc perpetuează condiția de obiect sexual a femeii, supremația și admirația corupției, a „jmekeriei”, a hoției și analfabetismului. Dar nu sunt acestea oare figurile iconice cu milioane de followers pe rețele sociale, despre care se scrie în presă, chemate în studiouri TV să-și dea cu părerea? Cât de valabil rămâne dictonul „de gustibus …” în aceste circumstanțe?
În mediul urban, deși oferta spațiilor culturale e destul de diversă, consumul tinerilor se îndreaptă tot spre mediul virtual. În studiul privind atitudinea tinerilor față de patrimoniul cultural, publicat de INCFC – Culturadata în 2018, menționat și mai sus, se arată că modurile de petrecere a timpului liber, bazate pe participarea la diverse evenimente culturale în spațiul public și pe consumul de produse / servicii ale instituțiilor culturale cu caracter artistic sau educativ, au un grad redus de alegere, dar nu doar de către tineri ci și de către adulți. Un alt studiu, de data aceasta realizat în Franța de către HADOPI (Haute Autorité pour la diffusion des œuvres et la protection des droits sur internet) pentru Forumul  „Entreprendre dans la culture”, menționează consumul de „cultură virtuală”, în proporție de 97% (categoria 15-24 ani) și 73% peste 25 de ani. 87% dintre cei de 15-24 ani ascultă muzică în fiecare zi, 83% vizionează clipuri/filme/seriale, acestea fiind cele două tipuri de produse culturale pe care le consumă cu precădere.
În mediul rural românesc, oferta culturală e virtuală din multiple cauze: numărul bibliotecilor s-a diminuat drastic, iar acolo unde mai există au fonduri îmbătrânite de carte, căminele culturale funcționează ca spații pentru nunți sau discoteci, cinematografele sau teatrele sunt cvasi-inexistente, strategia administrațiilor locale e săracă în activități culturale de calitate. Folclor, sărbători religioase ori evenimente cu tăieri de panglică, unde elevii fac figurație specială. În jurul acestor alternative se desenează realitatea culturală. De „gusturile” primarului și ale profesorilor depinde profilul cultural al tinerilor. În plus, situația financiară a multor familii e destul de precară, iar practicarea unor hobby-uri ca muzica, sportul, pictura presupune o investiție pe care puțini adolescenți și-o permit. Accesibil rămâne telefonul/tableta/computerul cu conexiune internet. Din păcate, și aici există capcane: filme/seriale sau videoclipuri îndoielnice, rețeaua de socializare TikTok agreată de tineri e deseori periculoasă (vezi episodul Cumpănașu sau mai recentele jocuri cu provocări suicidare). Pierduți printre munții de gunoaie virtuale, hrăniți cu junk-literature, somați de grup să urmeze trendul lălăit cu milioane de vizualizări, tinerii par refractari la realizări artistice înalte. Dar, când trăiești mult timp într-o văgăună întunecoasă, prima reacție la contactul cu lumina e să închizi ochii! E nevoie de timp, educație și front comun al adulților pentru a-i obișnui pe cei mai tineri cu un consum cultural de calitate, fiindcă oferta reflectă lumea pe care generația noastră a permis-o și o permite în continuare. Acasă se formează obișnuințele, în școală și în liceu se experimentează împreună cu grupul. Societatea românească, din care dispar pe rând norme, reguli de comportament și valori morale, nu pare a fi un mediu favorizant culturii de calitate. Acum câțiva ani, la o întâlnire cu presa, un director de programe tv a explicat difuzarea filmelor din prime-time prin votul personalului de la curățenie al instituției. Acesta reprezenta în opinia lui audiența principală. Fără comentarii! Câtă vreme singura miză a unui produs cultural este strict comercial, vom sfârși prin a avea o populație din ce în ce mai slab educată și ușor de manipulat. Consumul cultural se va diminua în favoarea divertismentului din categoria „idiocracy”.
Ideea unui pass-culture introdusă de Guvernul francez și recent urmată de Guvernul spaniol oferă vouchere de 300 sau 400 de euro tinerilor pentru bilete la evenimente culturale (muzee, teatre, cinema), achiziția de cărți și abonamente la reviste. Un asemenea credit nerambursabil le permite tinerilor peste 18 ani accesul la zone artistice pe care încă nu le-au experimentat, susținând totodată și întregul sector cultural, grav afectat de pandemie. În proiectele de promovare a lecturii pe care Asociația Vis-à-vis le-a implementat în școli și licee din țară, am introdus premii pentru participanți și vizionarea de spectacole în streaming. „Școala de lectură Lege et Impera”, cel mai recent proiect cofinanțat AFCN, a premiat 400 de elevi cu vârste între 11-17 ani, prin pachete de cărți oferite de edituri ca Arthur, Litera, Nemira și vouchere Cărturești. Chiar dacă bugetele AFCN sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile atât de mari la nivelul educației în mediul mic-urban și rural, ne-am străduit să oferim tinerilor oportunitatea de a vedea măcar online un spectacol din zona independentă (UnTeatru) sau instituțional (Teatrul de Comedie) și de a-și achiziționa cărțile pe care le doresc dintr-o librărie. Replicarea inițiativei de a oferi un credit nerambursabil elevilor pentru acces la cultură și în România ar putea fi una din acțiunile cu impact major.
În Festivalul Național de Teatru, ediția 31, din 6-14 noiembrie 2021, se va putea urmări online, în premieră românească, piesa într-un act Morcoveață, celebru titlu într-o vreme, dar uitat azi. Pentru o mai justă înțelegere a ideii că există șansa de a te educa prin intermediul cărților, atunci când familia nu are resurse emoționale și nici culturale, am introdus câteva scurte fragmente din Jurnalul autorului Jules Renard în textul piesei. „Pe mine m-a crescut o bibliotecă” scria acesta și replica aprinde lumina într-un întuneric al ignoranței, mentalității obsolete, neputinței de evoluție din realitatea zilnică. Privind situația generată de valul patru, realizezi că un procentaj semnificativ din populația tânără a țării are nevoie de suport, protecție și educație, iar intervenția Statului devine obligatorie. S-ar putea construi România educată doar imitându-i pe vecinii europeni și bunele lor practici. Cu condiția să acționăm rapid, nu doar să capitalizăm voturi pe subiect.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.