Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Eduard Antal, instrumentistul care a învățat să stăpânească mai întâi orga, apoi excel-ul

Eduard Antal, instrumentistul care a învățat să stăpânească mai întâi orga, apoi excel-ul

Atunci când intră într-o biserică în care știe că există o orgă, Eduard merge până aproape de altar, fără a întoarce capul. Abia când ajunge acolo se întoarce decis și privește frontal instrumentul. Vrea să îl vadă, dintr-odată, în toată splendoarea lui.

Duce, astfel, mai departe în timp, una dintre marile trăiri ale copilăriei sale: descoperirea primei orgi cu tuburi. Se întâmpla într-un sat vecin celui în care a crescut, în Săbăoani, într-o biserică în care nimic nu anunța prezența unui instrument atât de impunător. În satul în care a crescut Eduard nu exista o orgă în adevăratul sens al cuvântului. Exista o orgă electronică la care – încă își mai amintește asta –, de cele mai multe ori, încerca să cânte un voluntar, iar rezultatul nu era deloc ceea ce ar fi trebuit să fie. Acum știe că o astfel de opțiune, a investiției în instrumente nepotrivite și în folosirea lor nepotrivită, este o tragedie.
Eduard nu a avut în familie interpreți la orgă și, până la Conservator, nu a făcut nicio oră de teorie. A fost un autodidact.

S-a apropiat de orgă în timpul liceului, într-o perioadă în care a fost nevoit să se rupă de familie, mutat din satul lui, Nisiporești, la oraș, la liceul cu internat din Roman. Crede despre perioada aceea că a fost oarecum traumatizantă și că apropierea de orgă a fost o compensație și un refugiu. Pe de altă parte, crede că a contat foarte mult faptul că, fiind la o vârstă la care faci lucrurile asumat, s-a apropiat de orgă din plăcere și din convingere, nu din vreo obligație, nu persuadat de alții, nu inconștient. Își amintește de satisfacția pe care a trăit-o când a început să reproducă notele, apoi când a reușit să cânte, de unul singur, prima compoziție. Spune că a transpirat mult învățând reflexele cântatului la acest instrument. Și că, și acum, se așază la orgă ca și cum nu ar mai fi cântat niciodată. Pentru că niciodată o orgă nu seamănă cu o altă orgă. Ajunge cu câteva zile înainte în locurile în care urmează să cânte, pentru a cunoaște instrumentul care îi va fi partener în concert. Și spune că este o muncă imensă pentru a ajunge să poți păstra lângă tine un astfel de partener și să îi coordonezi comportamentul. În ultimii ani, al doilea cel mai apropiat instrument al său, după orgă, a devenit excel-ul, cel care îl ajută să stăpânească activitatea de organizare de festivaluri.

Pentru Eduard, entuziasmul și curiozitatea publicului sunt vitale. Este vital să împărtășească muzica, fiindcă, după el, a cânta la orgă este întotdeauna pentru ceilalți și nu pentru tine. De altfel, susține că să dai mai departe este foarte important, fie că este vorba despre sunetul muzicii sau despre experiență sau despre orice altceva ai reușit să dobândești. A avut o bursă la Paris și a călătorit mult, dar mereu s-a întors acasă. Crede că aici există condiții pentru a organiza concerte de orgă minunate. (Carmen Corbu)

Cantus Ecclesiae

Un proiect al Asociației Enarmonia

Bisericile sunt adeseori văzute ca fiind un spațiu al spiritului comunitar concentrat în jurul unor mentori religioși. Cu toate astea, după o vizită în Catedrala „Sfântul Iosif”, cu scopul de a-l întâlni pe tânărul și deja cunoscutul artist, Eduard Antal, am descoperit un alt catalizator al forțelor care îi poate uni pe oameni într-un astfel de spațiu, într-un edificiu de cult. Iar un astfel de catalizator este muzica și, în acest caz special, orga.
Eduard ne introduce în atmosferă cu un mic recital la impunătoarea orgă Wegenstein, instalată la sfârșitul anului 1930 în Catedrală, care, goală fiind, ne seduce cu rezonanța ei intimă. Bucharest Organ Fest Cantus Ecclesiae este o inițiativă a Asociației Enarmonia, care urmărește să capteze exact atmosfera și acustica fiecărui spațiu în capsule artistice de înaltă ținută.

Atât publicul practicant, cât și cel laic pot descoperi evenimente în program care să răspundă tuturor gusturilor. În timpul celor trei săptămâni de festival, aici se pot asculta concerte de orgă solo sau acompaniată vocal sau de alte instrumente. Artiști internaționali improvizează muzică pentru proiecții de filme mute, așa încât ai senzația că poți vedea filmul doar ascultând muzica. Concertele din categoria Family aduc în fața auditoriului șansa de a vedea pe aceeași bancă, așezate pentru a cânta la orgă, trei generații: bunic, fiu și nepot.

Modul în care echipa de organizare investește în tineri, oferindu-le training și întâlniri cu organiști de talie mondială, consolidează convingerea că festivalul propune profesionalizarea lor și schimbarea unor mentalități legate de cultura organistică locală, pe termen lung. (Corina Taraș-Lungu)

Încercarea de a umple goluri în peisajul muzical autohton

Eduard Antal: „Festivalul Cantus Ecclesiae este singura activitate a Asociației Enarmonia. Asociația însăși s-a născut pentru a putea organiza astfel de evenimente. Nu inventăm nimic în echipa noastră, ci doar folosim spațiile pe care le avem și continuăm munca predecesorilor. Enarmonia, ca termen preluat din muzică, înseamnă un nou început, bazat pe ceea ce au reușit alții înaintea noastră. Echipa este formată din mine și soția mea, mai avem pe cineva care ne ajută cu partea grafică, iar restul sunt voluntari, de obicei mereu alții, de la o ediție la alta.

Festivalul durează trei săptămâni și însumează circa 20 concerte. Umplem cel puțin 80% din fiecare sală. Accesul este gratuit la concertele din biserici, biletele fiind contra cost doar în sălile de spectacol, precum cele de la Ateneul Român sau Sala Radio.

Avem puterea să aducem pentru publicul larg un newsletter organistic. Ascultătorii nu mai au nevoie să facă efortul de a călători pentru a-i vedea pe organiști concertând la ei acasă, pentru că noi îi aducem aici pe cei mai remarcabili artiști de nișă ai timpului nostru. În urmă cu doi ani, a fost un eveniment foarte important în lumea organistică, a fost numit un nou organist la Saint-Sulpice în Paris (Karol Mossakowski, n.e.). În organizarea ediției festivalului nostru din acel an, l-am contactat cu mult timp înainte de numire și fără să știm ceva despre el, doar pentru că apreciam mult cariera lui. A acceptat încântat. Așa ne-am trezit în situația în care el a fost prezent în festivalul nostru la două zile după ce a avut primul concert de inaugurare a postului din Franța. O întâmplare inedită.

La acel moment, am înțeles care este peisajul organistic și am observat că nu există un festival de nișă în București. Aveam organiști importanți, aveam instrumente, dar nu exista nicio entitate cu o inițiativă la nivel macro. Nu exista o viziune de ansamblu, niște obiective. Noi ne-am propus să nu oferim doar niște concerte, ci, mai degrabă, niște idei și perspective cu ajutorul cărora oamenii să se apropie de orgă, ca instrument, și să poată să îl iubească. Ne bucurăm foarte mult că, după cele patru ediții, observăm rezultatele acestor intenții. E multă organizare în spate. Eu sunt recunoscut intern ca un maniac al excel-urilor. Considerăm că suntem totuși pe drumul cel bun.

România nu are o tradiție organistică în adevăratul sens al cuvântului. Sau o are, dar o are într-un mod insular, cum se întâmplă în cazul Bisericii Negre din Brașov. Festivalul are ca miză și parteneriatul prin care tinerii învață de la cei mai buni organiști din afară. Ne gândim mult la viitor. Organizăm concerte educative pentru copii, masterclassuri, unde am avut organiști profesori din străinătate care au pregătit tinerii români. Suntem parteneri și în organizarea unui concurs de orgă. Gala lui este organizată la Conservator, iar laureații concertează în cadrul festivalului. Ei apar pe afiș alături de nume consacrate.

Ne bucurăm de un mare entuziasm din partea publicului – cred eu că și datorită dinamicii festivalului. La fiecare ediție încercăm să aducem idei și concepte noi, structurăm sau destructurăm categorii. În pandemie, am avut conferințe online, am spus oamenilor ce ne dorim să facem. Am discutat cu ajutorul mai multor profesori internaționali despre modul în care muzica gregoriană a fost preluată în cea instrumentală. Am făcut podcasturi cu invitați organiști, care ne-au vorbit despre viețile lor, am filmat și un documentar despre fabrica de orgi de la Hărman, județul Brașov. Am înțeles traseul unei bucăți de lemn sau de metal către ceea ce urmează să devină o orgă. Organizăm și ateliere cu copii, unde desfacem orgile și le arătăm care este procesul de formare a sunetului, de la atingerea de clapă la sonoritatea lui cea mai înaltă. Am avut copii de la școli de muzică din București, unde studiază pianul, care au cântat la o orgă pentru prima dată în viața lor. Au trebuit să găsească singuri registrele și au fost fascinați.

În festival, orga a avut concerte solo, dar a fost și acompaniată, în alte concerte, de soprane sau de alte instrumente, precum harpa, saxofonul și altele. La Sala Radio am avut proiecții de film mut, pe care organistul improviza pe baza imaginilor. Categoria Family aduce în concert familii de organiști.
Investim în comunicarea festivalului foarte mult timp și energie. Vrem să nu fim monotoni. Deși folosim aceleași instrumente an de an, ne preocupă diversitatea programului muzical. Rutina noastră este formată din respect și seriozitate pentru toți cei care se apropie de festival și am observat, în linii mari, că publicul de la concerte nu face parte din comunitatea bisericii.”

Parteneriatele și colaborativitatea sunt esențiale

Eduard Antal: „Suntem parteneri și în alte festivaluri, precum Turneul Național Orgile României, Festivalul Internațional de Orgă București sau în alte concerte caritabile. Colaborarea între parteneri este importantă pentru ambele părți. Institutul Cultural Polonez ne ajută pe noi să aducem organiști internaționali importanți. Iar Universitatea de Muzică, Filarmonica „George Enescu”, Sala Radio ne pun la dispoziție spații, instrumente, personal. Fără ei nu am face nimic. Iar noi intermediem această îmbogățire culturală, spirituală, non-materială. Mai sunt și alții care organizează festivaluri de nișă, la Brașov, Sibiu, Timișoara. Ne simțim colegi cu ei în peisajul organistic românesc.

Este o comunitate bine închegată. Ne-a ajutat mult festivalul ca să devenim o echipă. Pentru că, până la prima ediție, toți ne făceam bine treaba în cadrul bisericilor noastre. Odată cu festivalul, ne-am unit și ne preocupă să aducem plusvaloare. Vrem să ne dăm seama cum putem să subliniem particularitățile fiecărui instrument, pentru că am inclus cam toate orgile din București de la ediția a doua. Avem concerte aici, în Catedrala „Sfântul Iosif”, și mai avem altele la Ateneul Român, la Sala Radio, la Universitatea de Muzică, la Bisericile Luterană, Italiană, Franceză, Anglicană. Am căutat să evidențiem prin ce se remarcă un instrument. De exemplu, la Biserica Luterană, fiind și cea mai veche din București, datând din secolul al XVIII-lea, auzim muzică barocă. La Bisericile Italiană și Franceză, spațiul se pretează mai mult pentru muzica camerală, ceea ce a născut deja o categorie în festival, numită „Orga și prietenii”. Instrumentul de aici, din Catedrala „Sfântul Iosif”, se pretează foarte bine pentru tot ce înseamnă muzica din perioada romantică sau post-romantică până la cea din zilele noastre. Este un instrument simfonic. Imită foarte multe instrumente din orchestră. Și aici vin, în cadrul festivalului, organiștii de talie internațională.”

***

Eduard Antal: „Organiștii de renume din străinătate sunt de o familiaritate ieșită din comun. Iar asta vine dintr-un mare respect al lor față de instrument și față de oameni, în general. Sunt de o umanitate ieșită din comun, nu simți în preajma lor diferențe sociale sau de statut. Probabil că și mediul contează foarte mult, majoritatea cântând în biserici. Dar marii organiști nu fac doar business, ci știu să relaționeze foarte generos cu ceilalți. Și noi suntem foarte ospitalieri, iar, de la un punct, lucrurile merg și din recomandare în recomandare. Mulți vin la București cu niște așteptări pozitive, în urma feedbackurilor celorlalți participanți din anii trecuți.”

***

Eduard Antal: „E foarte importantă experiența personală. Pentru mine, totul s-a rezumat la vibrația pe care am simțit-o când a început orga să cânte. E un instrument enorm care are această capacitate, de a te face să vibrezi împreună cu el. Profesorul meu îmi spunea că e ceva molipsitor. Orgile sunt foarte diferite. Noi nu cântăm la o orgă toată viața, cum poate să facă un violonist. Este necesar antrenamentul cântatului la cât mai multe instrumente, ca să dobândești o flexibilitate. Efervescența de a cânta mereu în locuri diferite te ajută mult din acest punct de vedere. Sunt orgi mai mici sau mai mari, pedalele sunt mai apropiate sau mai depărtate, ai alte registre, la Biserica Neagră din Brașov, de exemplu, claviaturile sunt 4, 3, 1, 2 și nu 1, 2, 3, 4, așa cum poate ești obișnuit. Sunt situații în care, atunci când ajungi față în față cu un instrument, nimic să nu corespundă cu ce ai făcut tu până atunci. Implicit, aceeași partitură sună foarte diferit de la un spațiu la altul.”

***

Eduard Antal: „Există această convenție a decorului. Toată lumea știe că este un organist care cântă și pe care poate că nu îl vede. Dar eu cred că un concert de orgă este mai mult decât un concert, este un timp de reflecție. Pentru că auditoriul ascultă fără să fie ghidat de gestica sau mimica unui interpret. Publicul este cel care își construiește universul emoțional, pe baza sunetelor. Pentru unii poate fi plictisitor, dar procesul mental este mult mai prezent decât la un alt tip de eveniment.”

Fotografii de Cristian Șuțu

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.