Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Colecția Pantazi. Noile voci ale literaturii

Colecția Pantazi. Noile voci ale literaturii

Pantazi este o colecție de ficțiune (proză scurtă și roman), lansată în 2024 de Editura Litera și coordonată de poetul, prozatorul și eseistul Cosmin Perța. La câteva luni de la lansare, colecția numără opt titluri deja publicate, iar altele au fost deja selectate pentru a acoperi planul editorial pentru 2025 și prima parte a lui 2026. În ceea ce privește titlurile deja publicate, trei dintre autori sunt new-entry în industria editorială și cinci autori cunoscuți.

„Caut voci cu personalitate, prospețime tematică, construcție narativă ireproșabilă, expresivitate, ritm și tensiune”

Interviu cu Cosmin Perța

Dintre autorii colecției, câți sunt new-entry în industria editorială și câți au mai publicat anterior?

În momentul de față sunt opt titluri deja publicate în colecție și suficiente altele în așteptare, cât să acopere planul editorial pentru 2025 și prima parte a lui 2026. Dintre titlurile deja publicate avem trei new-entry și cinci autori cunoscuți. În prima parte a anului viitor o să mai apară doi debutanți, apoi va urma o serie de autori consacrați, dar în general ce îmi doresc este ca dintre toți autorii publicați măcar o treime să fie debutanți cu voci proaspete și puternice, care să poată deveni în scurt timp nume recognoscibile în cadrul literaturii contemporane.

Din perspectiva celui care selectează manuscrisele, ce urmăriți la textele primite și în ce fel răspund ele așteptărilor? Și care sunt surprizele?

Urmăresc povestea și urmăresc stilul, niciuna nu este suficientă fără cealaltă. Sunt foarte multe elementele care pot face diferența între o carte interesantă și una bună. Unele dintre aceste elemente pot fi prelucrate în procesul de redactare/editare, dar nu poți adăuga intensitate și autenticitate acolo unde nu este. Caut voci cu personalitate, prospețime tematică, construcție narativă ireproșabilă, expresivitate, ritm și tensiune. Cărțile care te fac să dai pagina fără efort și, dincolo de o miză estetică evidentă, au și o miză etică sau socială. Nu urmăresc niciodată respectarea unei rețete, cred că rețetele uniformizează și simplifică/schematizează expresia narativă, dar mă interesează capacitatea autorului de a se ține de temă și de a o exploata la maximum, cu toate mijloacele și din toate unghiurile pe care le are la îndemână. Surprizele sunt destule și le veți descoperi și dumneavoastră pe măsură ce vor fi publicate cărțile din colecție.

Se poate extrage o temă, un univers, o tehnică sau un stil care să fie reprezentativ pentru mai mulți autori? Ceva ce ar putea să definească o preocupare a literaturii actuale?

Cred în diversitate, și ultimul lucru pe care mi-l doresc de la această colecție este ca ea să devină monocordă și să reunească volume de un anumit tip, tematic sau stilistic. Avem atât de multă variație exploratorie în literatura contemporană încât ar fi cu totul nedrept să reprezentăm o singură porțiune dintr-un câmp creativ atât de efervescent. Singurul criteriu valabil este acela al calității, în rest miza este tocmai reprezentarea diversității, și cred că este singura modalitate de a lărgi publicul cititor de literatură română contemporană, care și așa are destul de multe prejudecăți despre cum arată aceasta și care sunt limitele ei, fără să aibă însă curiozitatea de a o descoperi cu adevărat. Și poate că o parte din vină este și a editorilor care au făcut selecții previzibile și au confirmat un orizont de așteptare suprasaturat. O direcție însă aș putea identifica, și ea se manifestă nu doar în colecția Pantazi, ci și în alte colecții de literatură contemporană sau în cinematografie: interesul pentru explorarea anilor 1980-90, finalul comunismului și perioada de tranziție sălbatică. Și se poate explica prin aceea că această perioadă a fost una formatoare (sau deformatoare) pentru o întreagă generație care de abia acum a ajuns la maturitate și poate explora creativ și critic un moment istoric care a influențat atât biografii și evoluții personale, cât și parcursul unei întregi societăți, cu efecte pe care toți le resimțim.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.