Aurelian Giugăl
Daniel Markovits, profesor de drept la Yale, sapă la rădăcina conceptului de meritocrație. Gândirea comună asociază meritocrația cu un premiu, recompensele sociale și economice urmărind mai degrabă realizările individuale și mai puțin reproducerea structurilor de clasă, ierarhiile construindu-se în logica echității democratice, câștigul privat fiind corelat cu binele public. Markovits o numește simplă fățărnicie și asta e tema centrală a volumului său „The Meritocracy Trap: How America’s Foundational Myth Feeds Inequality, Dismantles the Middle Class, and Devours the Elite”.
„Meritocrația produce inegalități enorme și distructive”, așa își începe Markovits interviul din Jacobin (https://jacobinmag.com/2019/09/meritocracy-trap-inequality-human-capital-markovits), iar elitele se reproduc inclusiv prin intermediul favoritismelor, nepotismelor și al fraudelor desăvârșite. Cartea, o spune autorul, dezvoltă două argumente: unul liberal și altul mai radical.
Partea mild, liberală deconstruiește meritocrația și o dezbracă de sens, aceasta fiind văzută ca fiind cel mai mare obstacol în calea egalității de șanse din America de azi. Cei bogați domină competiția și acest lucru se întâmplă chiar și când lumea joacă după regulile lor. Spre exemplu, copiii celor care câștigă peste 200.000 de dolari pe an obțin în medie cu 250 de puncte mai mult la examenele SAT (SAT este un test standardizat folosit la examenele din admitere în învățământul superior din SUA) comparativ cu copiii celor cu venituri cuprinse între 40.000 și 60.000 de dolari pe an. Harvard, Princeton, Stanford și Yale înrolează mai mulți studenți din categoria celor 1% cu cele mai mari venituri decât cei din categoria celor 50% de la bază. Iată de ce, spune Markovits, când inegalitatea veniturilor se dilată, egalitatea de oportunități devine imposibilă.
Argumentul radical se învârte în jurul excluziunii de venituri, de status etc. a celor mediu calificați, a celor din middle class în definitiv. În viziunea autorului, în condițiile capitalismului neoliberal de azi, clasa mijlocie devine noul lumpenproletariat descris de Marx. Acestui lumpenproletariat modern îi lipsește conștiința de clasă, eșecul individual fiind portretizat drept cauză a căderii, mirajul meritocrației făcându-i pe noii lumpeni super-ordonați și docili în acceptarea regulilor economice din societatea americană contemporană. Când spune asta, Markovits se bazează pe datele care subliniază precaritate din ce în ce mai accentuată a celor din clasa de mijloc (sunt tot mai mulți cei care nu-și pot plăti nevoile de bază, în special asigurările medicale și școli bune pentru copiii lor, proporția celor care vor câștiga mai mult decât părinții lor a scăzut cu mai mult de jumătate în ultimii 50 de ani etc.). Iată multe motive de teamă și nu de speranță.
În categoria măsurilor care să remedieze aceste inegalității sociale dezvoltate de economia neoliberală din deceniile trecute, Markovits amintește de banii din taxe care să fie re-direcționați către școli private, cu condiția ca acestea să înroleze studenți proveniți din categorii sociale diverse, poate chiar dublând locurile în încercarea de a oferi locuri și celor ce se află în afara zonei privilegiate a elitelor economice și politice. Un al doilea exemplu se referă la politici în zona pieței muncii, politici ce vor duce la creșterea job-urilor din zona celor mediu calificați și reducerea dependenței economice de forța de muncă supercalificată. În principiu, discuțiile se poartă în jurul pierderii avantajelor din zona clasei de mijloc, propunându-se politici pentru a și le re-câștiga. Deocamdată, mecanismele capitalismului neoliberal nu permit acest lucru.
Am putea să facem referire și la România? Cum va fi fiind România setată? Știm că în anul 2018, din cele 578 de licee teoretice din țară, doar 61 sunt situate în zonele rurale (un procent puțin peste 10%), la acestea mai adăugându-se alte 34 de licee agricole (ultimele date din 2011). Din acest punct de vedere, există măcar o inegalitate structurală: elevii din rural au mai puține licee la îndemână decât elevii din urban. Ține și asta de logica economică: abandonul școlar este mai mare în rural, iar o altă parte din elevi merg la oraș pentru studiile liceale. Prin urmare, nu există populație școlară pentru mai multe licee. Acum aproape 20 de ani, în 2001, într-un document emis de Ministerul Educației (disponibil online la http://vechi.cnfis.ro/documente/burse%20varianta%20buna.pdf), se arăta că din numărul total al absolvenților de liceu, doar 7% proveneau de la țară, situație mult mai dură în cazul absolviților de facultate, abia 1% dintre aceștia provenind din mediul rural. Nu știu dacă există studii recente în această zonă, iar despre politici publice are rost să mai vorbim? În măsura în care discursul public s-a structurat mereu în zona eșecului individual, politicile fiind mereu exonerate, nici nu are rost să ne întrebăm ce valoare de piață cumulează meritocrația în societatea românească de azi: totul e limpede ca lumina zilei. Lipsește doar energia distructiv-creatoare.
- „O familie aproape perfectă” sau spectacolul cotidianului - 22 decembrie 2024
- Sursele neîncrederii într-un sat moldav sau lumea rurală sub lupa antropologului - 14 decembrie 2024
- Micile comunități depărtate de centrul cultural - 9 decembrie 2023