Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Cum poate arăta pacea în Ucraina și ce a fost în mintea lui Putin când a declanșat războiul?

Cum poate arăta pacea în Ucraina și ce a fost în mintea lui Putin când a declanșat războiul?

Se împlinesc în curând trei ani de la începutul invaziei rusești în Ucraina. În tot acest timp, nimeni nu și-a dorit discuții despre pace. Doar Erdogan, în primele luni ale războiului, a încercat organizarea unui dialog bilateral între ucraineni și ruși. Tentativa a eșuat pentru că pur și simplu Rusia nu dorea pace. În prezent, iminenta venire la Casa Albă a lui Donald Trump redeschide discuțiile despre încheierea războiului. Pentru noul vechi președinte american, aceasta a fost una dintre principalele promisiuni de campanie. Care sunt totuși șansele? Cât de rapidă poate fi pacea? În ce condiții poate fi ea încheiată?

Ce și-a dorit Putin invadând Ucraina?

oraș distrus de trupele lui putin
Oraș din regiunea Harkov distrus complet de forțele ruse. Fotografie de Kostiantyn and Vlada Liberov. Sursa: war.ukraine.ua

De trei ani, analiști, specialiști în spațiul ex-sovietic, experți militari, politologi, psihologi, jurnaliști și chibiți tot încearcă să ghicească de ce Putin a invadat Ucraina. Dificultatea este dată de aparenta lipsă a oricărei logici politice și economice din spatele unui asemenea gest.

Ucraina nu are valoare de utilizare pentru Rusia. Vecinul de la nord al României are o gamă largă de resurse naturale și o capacitate agricolă importantă. Dar Rusia are deja toate acestea. O ipotetică ocupare totală a Ucrainei nu ar aduce din punct de vedere economic nimic în plus Federației Ruse. Moscova deține deja un hinterland uriaș, a cărui gestionare îi creează deja mari probleme demografice și economice. Extinderea teritoriului nu ar face decât să-i creeze noi probleme. Resursele Ucrainei nu i-ar aduce nimic nou, iar ocupația militară a Ucrainei sau a unei părți a acesteia ar crește riscurile legate de revolte și terorism.

În plus, Ucraina nu este și nu a fost printre statele bogate ale Europei. Chiar și înaintea războiului, nivelul de trai din acest stat era unul dintre cele mai reduse din Europa, mult chiar sub cel din Rusia, care ea însăși este mult în urma Uniunii Europene. Din acest punct de vedere, în ultimul deceniu, Rusia a fost depășită pe principalii indicatori economici și sociali inclusiv de foștii sateliți ai URSS – România, Polonia, Bulgaria – pe care îi domina în mod clar în timpul războiului rece.

În aceste condiții și în situația în care Ucraina are nevoie de o reconstrucție masivă ca urmare a războiului devastator, o ipotetică integrare a Ucrainei sau a unei părți din aceasta în Rusia ar aduce costuri uriașe Moscovei, aproape la nivelul costurilor războiului. La același capitol – ipotetic – ocuparea integrală a Ucrainei, pe care Rusia a încercat-o în februarie 2022, ar fi dus la creșterea populației cu peste 20%: o populație și mai săracă decât cea din Rusia, cu o ostilitate logică și evidentă, într-o regiune distrusă economic.

Ce are Rusia de câștigat în Ucraina? Răspunsul cuprinzător este: absolut nimic.

Dincolo de toată demagogia lui Putin și a diplomației ruse, o eventuală victorie în Ucraina nu i-ar aduce decât probleme. Orice analiză a acestui conflict se blochează în acest punct. Deci: dacă nu victoria e scopul războiului, ce altceva poate fi?

Perdele de fum

Ca în Orwell, războiul nu e război, e operațiune specială. Invadarea e pacificare. Purificarea etnică este denazificare. Cele mai fasciste acțiuni ale Rusiei sunt justificate de Moscova ca acțiuni împotriva fascismului ucrainean. Previzibil, ruperea unor bucăți din teritoriul Ucrainei este prezentată ca eliberare a acestora.

Deturnând semantica până dincolo de orice sens și promovând o retorică ce amestecă amenințări și pseudo-adevăruri, Moscova a reușit, până acum cu succes, să creeze perdele de fum în fața acțiunilor sale. Nimeni nu poate spune cu certitudine ce își dorește Putin și până unde ar fi dispus să meargă.

Tot felul de alte teme au invadat spațiul public. Amenințări constante cu bomba atomică și dereglementarea utilizării armamentului nuclear creează un spațiu de nesiguranță în care jumătăți de adevăr și seturi de pseudo-soluții sporesc confuzia și incertitudinea. Argumente istorice, tactice, strategice, etnice, lingvistice, militare, geopolitice, religioase, mistice, axiologice sunt aruncate claie peste grămadă în discuție, fără minima preocupare ca acestea să facă sens între ele, să decurgă unele din altele sau să se poată cumva ordona într-o viziune.

Conflictul este scopul conflictului

Dacă nu victoria este scopul, singura explicație care rămâne este că războiul este scopul acestui război.

Posibilele argumente stau în situația specială a Rusiei în ultimele decenii. La căderea comunismului a existat un entuziasm care părea să ducă noua Federație Rusă la relații cordiale cu foștii adversari din războiul rece, cu SUA și Germania în primul rând. După colapsul economic și social al URSS, un pachet de investiții străine, pe de o parte, și deschiderea comercială a piețelor apusene, pe de alta, au creat premise pentru o integrare treptată a Rusiei în sistemul global postcomunist.

Dar lucrurile nu au evoluat în paradigma previzibilă în anii 1990. Războaiele din Irak și Afganistan, în primul rând, au luat Rusia pe nepregătite. Proaspăt președinte al Rusiei, la primul mandat, Putin n-a avut nici cel mai mic cuvânt de spus, iar Rusia nici nu a fost luată în calcul. Per ansamblu, creșterea prețului pentru hidrocarburi, stimulată de cele două războaie, a dus la dublarea sau chiar triplarea exporturilor rusești, iar Moscova a avut de câștigat, nu de pierdut. Totuși, era un prim semn că Rusia și-a pierdut relevanța în politica globală.

Ulterior, criza din 2009 a dus la retragerea masivă a investițiilor străine din Rusia, făcând ca pentru acest stat criza să aibă un impact și mai mare. La fel, criza Covid a găsit Rusia izolată și fără spațiu de manevră. În plus, oligarhii ruși, susținători de voie și de nevoie ai lui Putin, au început să aibă probleme la nivel global din cauza corupției asociate activității lor. De cealaltă parte, populația din Rusia și din statele satelit – Ucraina, Belarus, Kazahstan etc. – a declanșat ample mișcări de protest, unele soldate, ca în Ucraina, cu îndepărtarea liderilor pro-ruși.

Federația Rusă a ajuns nerelevantă în context global. Rolul său a fost redus la exportator de materii prime. În toate industriile relevante a fost depășită fără perspective de a recupera, iar digitalizarea și robotizarea îi vor crea noi și noi probleme. Perspectivele sunt și mai îngrijorătoare la Moscova dacă luăm în calcul noile acorduri pentru climă. Decizia UE de a reduce poluarea și de a înlocui sursele de energie cu unele curate lovește din plin în capacitatea principală a Rusiei, care este cea de a furniza energie poluantă. În orizontul 2030, principalul său export, hidrocarburile, ar urma să fie lipsit de orice interes pentru lumea occidentală, unde sunt capitalurile.

Este drept, Rusia are o economie diversificată, care îi permite o relativă autonomie. În plus, pentru moment, comerțul său exterior este net pozitiv. Dar la nivel global industria sa este necompetitivă. Exportă aproape exclusiv materii prime și importă tot ce înseamnă tehnologie avansată. Nu este o schemă de succes, care să o păstreze ca actor global și care să poată genera dezvoltare socială. Iar dacă principalele sale exporturi ar urma să fie prohibite, perspectiva de a intra pe deficit este una foarte concretă.

China, principalul rival al Rusiei

Din motive strategice, Rusia și China au jucat în mod public cartea prieteniei nețărmurite la începutul invaziei rusești în Ucraina. Ulterior, Beijingul a avut grija de a plasa suficiente elemente pentru a se delimita de acțiunea rusească și unele care să împiedice escaladarea și mai gravă a conflictului. În același timp, China profită de sancțiunile internaționale la adresa Rusiei, devenind partenerul comercial privilegiat al acesteia, inclusiv cu discounturile de preț provocate de această situație. China are parte de prețuri preferențiale la importurile din Rusia, iar rușii sunt fericiți că pot păstra o parte din volumul de exporturi, chiar dacă sacrifică prețul.

În termeni reali, relația ruso-chineză este de iubire-ură. Dacă Rusia este cel mai mare perdant al globalizării, China este cel mai mare câștigător al acesteia. De altfel, în anii premergători războiului din Ucraina, locul Rusiei în schema internațională a fost luat de nimeni altcineva decât de China. Statul de la Marea Galbenă a devenit cea mai mare contraputere mondială prin forța sa economică, importanța comercială, dezvoltare și inovație tehnologică.

Chiar și militar, în termeni nominali (pentru că Beijingul preferă imperialismul economic în locul celui brut), China este o putere superioară Rusiei. Are mai mulți soldați și mai multe echipamente pe fiecare categorie de arme și este mult mai avansată tehnologic. (Cu mențiunea că, neparticipând activ la conflicte, niciuna dintre aceste capabilități nu a fost testată în mod real). Niciuna nu se apropie de forța militară a Statelor Unite și a NATO, dar ambele pretind un loc de superforță în politica internațională.

Această situație, de challenger, în loc să ducă la o rivalitate fățișă între cele două, a dus la o relativă apropiere. Modelele de lume accesibile separat Rusiei și Chinei sunt în conflict. Însă capacitatea SUA și, parțial, a celorlalte țări NATO de a stabili agenda globală și regulile jocului fac ca în acest moment Rusia și China să fie angajate într-un pseudo-parteneriat. Mai mult ca probabil, el va înceta dacă oricare dintre cele două țări va fi pe cale să își realizeze obiectivele de politică externă.

Un keynesism de război

Cei care au mizat pe falimentul Rusiei într-un război pe care nu și-l permite au evaluat greșit situația.

În primul an al războiului, sancțiunile economice au fost complet ineficiente. UE a blocat o parte din importuri, pentru o gamă largă de produse, dar a rămas dependentă de gazul rusesc. Chiar dacă și pe acest segment au fost diminuate cantitățile, Rusia a impus creșteri de preț și a obținut profituri și mai mari decât anterior războiului. Astfel, 2022 a fost cel mai de succes an pentru comerțul internațional al Rusiei. Abia după aceea situația s-a deteriorat până aproape de nivelul din 2016, dar balanța comercială rămâne pozitivă.

În paralel, economia de război i-a permis liderului rus forțarea cursului rublei și a prețurilor de consum, pe de o parte, și a stimulat, prin comenzi de stat, industria și ocuparea forței de muncă. Bufferul monetar care i-a permis asta a fost bilanțul economic excedentar din ultimele decenii, provenit, mai tot, din hidrocarburi. Din aceste rezerve Rusia lansează comenzi militare, susține stimulente financiare și controlează evoluția prețurilor de consum.

Cât privește dinamica reală a economiei interne, datele furnizate de Rusia nu pot fi privite ca fiind obiective. Aparent, PIB-ul Rusiei a crescut față de perioada anterioară războiului, iar 8% din acesta provine din comenzile de război. Șomajul a scăzut la 1%, dar asta ca indicator tehnic. El ar fi de fapt un deficit de forță de muncă în condițiile în care numărul de locuri de muncă neocupate depășește un milion de persoane. Ca urmare, Rusia, cel puțin oficial, are o economie prosperă, stimulată de război, și o creștere economică de minim 3%, provenită din consum (care la rândul lui este stimulat prin eliminarea neocupării). Pe termen lung probabil alta va fi situația, dar în acest moment războiul este o întreprindere deosebit de profitabilă pentru Putin.

Forța brută

Dacă, în scurt timp, petrolul și gazele rusești nu vor mai valora mai nimic, ca urmare a politicilor globale de mediu, Rusia se va vedea redusă la o singură dimensiune: cea militară. Ar rezulta că interesul Rusiei este simplu: acela de a reafirma importanța forței brute în relațiile internaționale. Altfel spus, resuscitarea, într-o formă, a războiului rece ar readuce-o în prim-planul deciziei internaționale ca pe un actor de primă mână, egal ca importanță cu Statele Unite.

Cum ar urma să monetizeze acest lucru este neclar. Probabil varianta este de a valorifica o asemenea poziție pentru a întârzia politicile de mediu. În această perspectivă ar căpăta un minim de sens relativa susținere a Rusiei de către Arabia Saudită și alte state producătoare de petrol și a căror viziune politică este de facto opusă celei a Rusiei. Inclusiv susținerea Iranului intră în aceeași poză, în condițiile în care Rusia are o problemă reală cu fundamentalismul islamic, iar aceasta va crește, nu se va diminua, dat fiind peisajul etnico-religios din Federația Rusă.

Dacă la nivel internațional rămâne de văzut, în politica internă Putin a operaționalizat deja forța brută. Imediat după începerea agresiunii în Ucraina, în același timp în care lansa atacurile asupra Kievului, a emis o legislație marțială care i-a permis să reprime în Federația Rusă orice mișcare de protest împotriva sa. În săptămânile și lunile premergătoare războiului, un șir de mișcări de stradă, în Moscova și alte mari orașe, păreau nu foarte departe de a avea succes. După începerea războiului, toate acestea au fost reprimate prin arestări masive și intimidări, inclusiv prin canalele media. (Excepția o face rebeliunea militară a trupelor Wagner – un alt episod șocant al ultimilor ani – sfârșită cu lichidarea liderului rebel, dar care demonstrează că structural gigantul are picioare de lut, însă nimeni nu îl zgâlțâie).

Pierderile contabilizate

Aparent, evoluția conflictului, scala susținerii Ucrainei și diversitatea sancțiunilor internaționale l-au luat prin surprindere pe Putin. Cert este că scenariul maximalist pe care l-a încercat la începutul războiului – ocuparea Kievului și lichidarea fizică a celor care se opun politicii rusești – a eșuat lamentabil. De asemenea, intrarea Suediei și Finlandei în NATO, speriate de gratuitatea argumentelor cu care Rusia lui Putin poate începe neprovocat o agresiune, este cu siguranță un eșec major pentru Moscova. Neutralitatea Suediei și Finlandei a fost un debușeu important pentru diplomația rusească de-a lungul secolului 20.

Numărul mare de victime înregistrat de armata rusă este și el de natură să provoace îngrijorare pe termen lung la Moscova, mai ales dacă Rusia nu ar încheia conflictul clamând ceva pe care să-l numească victorie. (La urma urmelor, retragerea fără glorie din Afganistan, în 1989, a fost un element important în prăbușirea URSS).

Reducerea drastică a exporturilor de gaz către Uniunea Europeană, mult mai rapidă decât se temea Rusia, trebuie și ea trecută la capitolul „calcule greșite”. O parte din necesarul Europei este încă reprezentat de hidrocarburi (provenite acum și din alte surse, dar care, totuși, influențează prețul global al acestora). Însă o altă parte provine din surse regenerabile puse în funcțiune în ultimii ani. Multe asemenea capacități sunt în dezvoltare accelerată, iar toate acestea vor duce la deprecierea irevocabilă a consumului global de hidrocarburi și la diminuarea acestui comerț. Chiar dacă vor continua exporturile de energie murdară spre China și spre țări în curs de dezvoltare, forța economică redusă a acestor țări, pe de o parte, și schimbarea modelului energetic, pe de altă parte, erodează potențialul de creștere al economiei rusești. Inclusiv spațiul pentru stimulente financiare și pentru keynesismul de război prin care Rusia supraviețuiește în acest moment se va reduce considerabil.

Cum ar arăta pentru Putin ceva numit victorie?

Probabil că Donald Trump s-a grăbit anunțând pacea. Poate, ar fi fost mai realist dacă promitea să închidă un capitol și să deschidă un altul.

Rusia prosperă economic în acest război. Operațiunile militare nu merg așa cum și-au planificat rușii, dar propaganda le face să sune extrem de convenabil lui Putin. Mai mult, pacea socială în Rusia este garantată de existența războiului extern. Sistemul de relații internaționale a fost zguduit de agresiunea din Ucraina, iar ONU, într-o măsură, a devenit lipsit de substanță, dar Rusia este un subiect de maximă importanță în toate buletinele de știri și într-o mare parte din discuțiile pe rețele sociale. Toate acestea din cauza războiului.

Întreaga situație este de un absurd inimaginabil. Toată istoria omenirii ne-a învățat că războiul, chiar și nelegitim, este o cale pentru asigurarea unei victorii, pentru atingerea unui obiectiv precis și definit. Rusia lui Putin redefinește (sau încearcă să redefinească) natura războiului, propunând-o ca pe o realitate în sine. Altfel, în noua lume globală și tehnologică, Rusia nu are nicio perspectivă pentru a reduce ecartul și a redeveni una dintre puteri. Dar agresiunea și extorsiunea militaro-diplomatică sunt, în această imagine, cărțile pe care le au de jucat și sunt dispuși să le joace rușii.

Harta operațiunilor militare din războiul din Ucraina între februarie 2022 și ianuarie 2025. Cu roșu: teritorii ocupate de armata rusă în ianuarie 2025. Cu albastru: teritorii temporar ocupate de ruși și recucerite de ucraineni. Sursa: Wikimedia Commons, via ISW

Cum poate arăta pacea în Ucraina?

Cât privește condițiile unei forme de încetare a focului în Ucraina, consfințite sau nu juridic, ele sunt de luat în calcul doar ca evoluții de etapă. O pace solidă este de neimaginat astăzi.

Făcând abstracție de orice s-ar numi legitimitate, noi granițe pot fi trasate pe teritoriul Ucrainei în mai multe desene posibile. Silită să le accepte, prin retragerea sprijinului american și diminuarea celui european, Ucraina ar putea ceda teritoriile ocupate de Rusia în ziua încheierii armistițiului. Sau, în teorie, poate face concesii și mai mari. Rusia deja pretinde că a organizat referendumuri în zone din Ucraina pe care nu le-a controlat niciodată și că aceste teritorii au depus deja cereri de a fi primite în Federația Rusă.

Nimic din toate astea nu ar însemna pace. Pentru restul Ucrainei, neocupată de ruși, nu pot exista garanții internaționale că nu se va încerca deraierea statului, prin atacuri hibride, sau că nu va face din nou obiectul unei proxime acțiuni militare. Dimpotrivă, Rusia, așa cum a fost ea reconfigurată de Putin, va putea să se prezinte ca o forță geopolitică numai și numai dacă reușește să se mențină ca o amenințare geopolitică. Probabil că Ucraina nici nu este un scop în sine, ci doar un mijloc comod pentru Rusia de a purta un război în Europa, unde vizibilitatea este maximă. (Implicarea anterioară din Siria a fost abandonată tocmai din acest motiv – că forța militară etalată acolo era în bună măsură invizibilă, dat fiind contextul etno-social-cultural-religios-istoric incomprehensibil majorității europenilor).

Dacă nu va fi Ucraina, noile ținte pot fi Moldova sau Balcanii. Cert este că Putin a creat în acest moment un model care i se pare productiv, bazat pe agresiune, și că nu există nicio altă variantă care să pară profitabilă Rusiei pe termen mediu și lung. Pentru Rusia actuală, pacea poate fi atractivă doar dacă va fi extrem de fragilă.

Ce altceva?

Prelungirea nedeterminată a războiului nu este o variantă pentru Ucraina. Trupele ucrainene dau semne de oboseală. Războiul de uzură din ultimii ani nu a adus mari pierderi, dar nici victorii care să entuziasmeze vreuna dintre armate. După lupte eroice și după acțiuni militare cu mare ecou, Ucraina are nevoie de mult sprijin pentru a continua. Dar are și mai mare nevoie de o perspectivă prin care tot efortul de până acum să poată fi valorificat în reconstrucția de după război și în participarea la acorduri și garanții economice și politico-militare.

NATO este într-o expectativă care seamănă cu dezorientarea. Primul mandat al lui Donald Trump s-a încheiat cu declarații și acțiuni de natură să subrejească alianța și chiar să pună în discuție eventuala disoluție a pactului militar. O eventuală retragere din NATO a principalului său artizan, Statele Unite, este improbabilă, dar posibilă și discutată. Mare parte din această incertitudine se datorează unor discuții colaterale și nu reflectă intenții și interese de fond. Totuși, este de natură să oculteze soluții posibile și să întârzie acțiuni necesare.

Pe termen scurt, soluțiile stabile sunt de neimaginat. (În mod real conflictul este mult mai complex decât poate fi schițat din simpla analiză a războiului din Ucraina. El include și manipulări masive ale opiniei publice și ale proceselor electorale, care sunt eficiente în statele democratice, unde există libertatea expresiei, și imposibile în Orient, unde cenzura este drastică. De asemeni, acte de sabotaj al unor infrastructuri esențiale, prin pretinse accidente, dar și prin atacuri cibernetice. În unele măsuri, aspectul este cel al unui război total, chiar dacă nedeclarat. Ca urmare, soluțiile care să rezolve un singur aspect nu pot fi fezabile în condițiile continuării celorlalte atacuri pe toate celelalte axe).

Pe termen mediu și lung, agresiunea complexă a Rusiei ar necesita reacții sociale și politice azi de neimaginat. Inclusiv mecanismele sociale și politice ale statelor democratice, în nuanța în care sunt definite azi, trebuie adaptate la noua realitate în care agresiunea internațională este deja parte din regula jocului.

În aceeași ordine de idei, soluții stabile nu pot fi generate doar prin implicarea NATO (așa cum s-a încercat timp de trei ani) sau doar de la Washington, cum promite Trump. Alte țări – China în primul rând – trebuie să devină parte a soluției. Altfel, ele devin automat parte a problemei. Izolarea internațională a Rusiei este iluzorie fără participarea Chinei și Indiei, iar sancțiunile economice doar mimează acțiunea. În esență, este necesar un salt de înțelegere prin care să realizăm că jocul s-a schimbat radical și că impunerea unor tarife vamale este o problemă cu totul secundară față de promovarea activă a agresiunii și criminalității în relațiile internaționale și în viața politică a fiecărei țări.

Linkuri externe:

Pentru condițiile de pace în viziunea ucrainenilor:

Actualizarea ISW din 3 ianuarie 2025 privind conflictul din Ucraina: https://understandingwar.org/backgrounder/russian-offensive-campaign-assessment-january-3-2025. Președintele Zelensky a descris condițiile unei „păci juste”: păstrarea unei armate ucrainene puternice, garanții de securitate din partea aliaților occidentali și viitoarea apartenență a Ucrainei la NATO și Uniunea Europeană (UE) pentru a descuraja Rusia de la o agresiune reînnoită împotriva Ucrainei. Declarația lui Zelensky prezintă o reducere a dorințelor Ucrainei la cele mai importante puncte care să îi asigure existența pe viitor a Ucrainei. Anterior, lista condițiilor includea în mod explicit respectarea granițelor din 1991 ale Ucrainei (inclusiv retrocedarea Crimeei și retragerea completă din Donbass și celelalte regiuni), repararea infrastructurii energetice a Ucrainei atacată constant de ruși, eliberarea tuturor prizonierilor, inclusiv a copiilor răpiți, constituirea unui tribunal internațional special pentru a judeca crimele de război și un acord bilateral prin care Rusia să accepte aceste condiții.

Pentru condițiile de pace în viziunea rușilor:

Al-Jazeera, Russia-Ukraine war: All the proposed peace plans explained, https://www.aljazeera.com/news/2024/10/4/russia-ukraine-war-all-the-proposed-peace-plans-explained și CNBC, Russia’s Putin sets out conditions for peace talks with Ukraine, https://www.cnbc.com/2024/06/14/russias-putin-outlines-conditions-for-peace-talks-with-ukraine.html. În esență, Rusia nu a făcut propuneri de pace și nu a anunțat obiective concrete pentru aceasta.

În mai multe declarații necorelate între ele, Putin, Lavrov și ministerul de externe au anunțat ca precondiții pentru ca Rusia să participe la negocieri de pace: retragerea oricărui sprijin occidental acordat Ucrainei, retragerea trupelor ucrainene din Donețk, Luhansk, Zaporoje și Herson și renunțarea Ucrainei la propria suveranitate și integritate teritorială. În ceea ce privește condițiile de pace, acestea par a fi rămas neschimbate din 2021 și includ: schimbarea puterii politice de la Kiev, demilitarizarea totală a Ucrainei, încetarea oricăror negocieri ale acesteia cu NATO și UE și chiar revenirea NATO la formula din 1997 (ceea ce ar însemna impunerea retragerii din alianță a tuturor țărilor care au făcut parte din Pactul de la Varșovia, inclusiv România).

Pentru o analiză economică a Rusiei în 2024

Carnegie Russia Eurasia Center – https://carnegieendowment.org/russia-eurasia/politika/2024/12/russia-economy-difficulties?lang=en

Pentru evoluția modului în care se poartă războiul

ISW, Ukraine and the Problem of Restoring Maneuver in Contemporary War, https://www.understandingwar.org/backgrounder/ukraine-and-problem-restoring-maneuver-contemporary-war

Pentru analize privind intențiile lui Putin

Georgetown Journal of International Affairs, Demystifying the Enemy: Putin’s Geopolitical Calculus and the War in Ukraine, https://gjia.georgetown.edu/2024/08/28/demystifying-the-enemy-putins-geopolitical-calculus-and-the-war-in-ukraine/, august 2024 și Penn Today, Putin’s motivation behind the attack on Ukraine, https://penntoday.upenn.edu/news/putins-motivation-behind-attack-ukraine, februarie 2022.

Fotografii

Site-ul dedicat războiului din Ucraina, https://war.ukraine.ua/photos/. Imaginea titulară: atac nocturn cu rachete asupra zonelor rezidențiale din Kiev, septembrie 2023.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.