Cristina Doboș: „Ruralul rămâne un mediu defavorizat”

Cele mai vulnerabile comunități ar fi comunitățile unde există o lipsă de educație, nu neapărat cele subdezvoltate.

Interviu realizat de Cosmina Gherghe

Care este percepția societății asupra victimelor traficului de persoane? Se poate discuta despre discriminarea și marginalizarea acestora?

Da, categoric. Undeva trebuie să înțelegem că este un efort comun la care noi toți trebuie să ne aliniem. Și trebuie să înțelegem foarte clar că nu ajutăm deloc dacă arătăm cu degetul o fată care este o victimă a unui caz de exploatare. Adică rușinea și teama de a nu fi judecată este principalul factor pentru care ele nici nu spun ce li s-a întâmplat vreodată. Se întâmplă, spre exemplu, să te afli într-o comunitate și vecina de bloc să o arate cu degetul pe o altă fată și să zică că s-a întors din Germania, că a fost acolo damă de lux sau a fost la produs. Și pentru că lumea vorbește, fata respectivă se simte marginalizată și discriminată. De cele mai multe ori nu a fost libera ei voință să ajungă acolo. Oamenii din comunitate o arată cu degetul, o blamează, iar asta nu o ajută cu nimic să-și revină. Ce ar trebui să facem cu toții ar trebui să fie un efort comun, un sprijin. Nu este vorba de consiliere, ci este important ca, atunci când cunoaștem o victimă, să nu o evităm, ci să încercăm să comunicăm cu ea, să încercăm să o facem să se simtă ca făcând parte din comunitate.

Care sunt cele mai vulnerabile comunități și ce putem face pentru a le proteja?

Cele mai vulnerabile comunități ar fi comunitățile unde există o lipsă de educație, nu neapărat cele subdezvoltate. În ultimele statistici ale rapoartelor Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, referitor la traficul sexual, vedem că vârsta a scăzut până la clasele gimnaziale. Fetele sunt racolate și exploatate sexual, iar lipsa de educație este principalul factor. La nivel de comunitate, nu mai există o diferență foarte clară între rural și urban. Bineînțeles că din sate și din comune sunt foarte multe fete care pleacă și nu își cunosc drepturile. Ruralul rămâne un mediu defavorizat, însă și la oraș sunt foarte multe fete, chiar fete cu educație, care sunt ademenite de studiourile de videochat care au luat amploare în ultimii ani. Acestea se află în majoritatea orașelor care sunt și mari centre universitare. Sunt foarte multe fete care se înregistrează și lucrează legal. Ele își fac o firmă, își fac un PFA și se înregistrează acolo ca operator calculator. Ele au un serviciu legal, plătesc taxe la stat și fac muncă de videochat legală. Ea nu poate fi catalogată drept exploatare sexuală în primă fază, nu ca un trafic de persoane, însă în timp ele ajung să fie traficate. De ce? Pentru că cei care lucrează prin studiouri, la un moment dat, înregistrează filmulețe și le amenință că le vor da publicității sau că le vor trimite familiilor și apoi le obligă să facă alte lucruri. Ele ajung totuși într-un caz de exploatare. Aici vorbim despre fete care au o educație, care fac o facultate, în orașe destul de mari, Timișoara, Iași, București. Deci undeva nu mai contează că ești bogat, că ești sărac, că ai educație sau nu, oricine poate să cadă în plasa traficanților.

Care sunt semnele care arată că o persoană este în pericolul de a deveni o victimă a traficului de persoane?

Depinde despre ce situație de exploatare vorbim. Victimele traficului de persoane pot fi în mai multe domenii. Principalele scopuri de exploatare sunt: sexuală, prin muncă, cerșetorie și alte infracțiuni. De exemplu, dacă vorbim despre un caz de exploatare prin muncă câteva semnale sunt: dacă găsești un loc de muncă în construcții în străinătate și nu ți se face contract de muncă, nu ți se respectă anumite drepturi sau contractul de muncă este într-o limbă pe care nu o cunoști. Acestea sunt anumite semnale care pot să-ți dea de gândit că urmează să te afli într-o situație de exploatare. În cazul exploatării sexuale, este foarte cunoscută metoda loverboy în care există acel bărbat care ademenește o fată sub promisiunea unei vieți mai bune. Îi promite tot felul de lucruri, o face să se îndrăgostească de el și în decurs de câteva luni de zile, poate chiar și un an de zile, o aduce într-o țară unde o exploatează sexual, o pune să se prostitueze. În situațiile respective, ție, ca persoană în cauză, ca posibilă victimă, prinsă în metoda loverboy, îți e mai dificil să îți dai seama. Tu te îndrăgostești de băiatul respectiv și nu mai observi ce se întâmplă în jurul tău. Este bine să ai o prietenă care să te avertizeze sau care să-ți atragă atenția cu lucruri precum: te controlează, îți ia documentele sau telefonul, nu ai niciodată control asupra lui și așa mai departe. Este important să fii cu ochii deschiși pentru că, din ce am observat în cei aproape opt ani de zile de muncă, este foarte ușor să fii păcălit. Există multe persoane care susțin că ele nu credeau că pot păți asemenea lucruri și cu toate acestea au căzut în capcana traficanților. Nu există o rețetă, o formulă, care să te protejeze de posibilitatea traficului. Dacă vorbim despre comunitate, semnalele în comunitate pot fi multiple. Noi am și dezvoltat un training pe tema asta și am dezvoltat o curriculă – „Ascunși sub ochii noștri” – în care povestim semnalele din comunitate. Dacă ești profesor, spre exemplu, poți să vezi în clasa ta cum se comportă elevii și poți să îți dai seama dacă o fată poate fi exploatată. Dacă ești medic, când cineva vine pentru o consultație poți să vezi dacă fata respectivă are vânătăi, dacă are semne. În momentul în care ești în cabinet cu ea poți încercă să afli anumite informații. La fel, dacă lucrezi într-o agenție de turism poți să-ți dai seama că fata respectivă, însoțită de un tip, care a venit să-și cumpere un bilet să plece în Germania, ca exemplu, poate fi exploatată prin prostituție. De aceea e bine să cunoști semnalele.

În cazurile în care victimele nu doresc ajutor și nu au încredere în autorități, ce se poate face pentru acestea?

Da, există cazuri în care victimele nu doresc să primească ajutor în primă fază. Explicația este una foarte simplă, deoarece ele au trăit foarte multe momente traumatizante. Inițial, ele nu pot să retrăiască povestea, ele nu pot să o spună încă o dată autorităților. Victimele trebuie să dea o declarație într-un dosar, să-l acuze pe traficant. Aceasta este treaba ofițerilor de la crimă organizată sau a celor care anchetează dosarul. De multe ori, o victimă a exploatării sexuale nici nu se vede ca o victimă, nici nu-l vede pe omul ăla ca pe un traficant, îl vede ca pe iubitul ei. Și de foarte multe ori este foarte greu pentru victimă să intre în această postură. Tocmai de aceea este mai întâi recomandat ca ea să intre într-un program de asistență, să aibă parte de consiliere și să urmeze mai multe proceduri și etape destul de lungi, de la câteva luni până la un an, până când victima este pregătită să declare ceva. Mai mult de atât, în procesul în care a suferit traumele, ea poate să nu mai știe exact ce a făcut, în ce țări sau localități a fost. Din cauza asta, peste jumătate din victimele care s-au întors în țară sau care sunt identificate merg direct către un ONG unde primesc îngrijire, consiliere. Abia apoi ele sunt pregătite să declare autorităților. Tot în ciclul ăsta de traume, se întâmplă ca ele să fie amenințate și șantajate dacă vor spune Poliției ce li s-a întâmplat. Majoritatea se mulțumesc cu faptul că au ajuns acasă și atunci speră că vor lăsa trecutul în urmă, că își vor vedea de viața lor și nu îl mai reclamă pe traficant.

Cristina Doboș este director de programe educaționale la Asociația eLiberare, ONG care, din 2013, desfășoară activități de prevenire a traficului de persoane și a exploatării sexuale în România.