Sunt 6000 de artiști plastici în România și circa un milion în întreaga lume (doar în Statele Unite sunt 288 de mii de pictori, conform unei cercetări Princetown din 2001). Se mai adaugă un milion de vechi maeștri și vechi anonimi care, totuși, au supraviețuit secolelor. Este, așadar, rarisim cazul pictorilor care, de la prima trasă a unui desen până la vernis-ul ultimei picturi, sunt perfect recognoscibili, complet inconfundabili. Sorin Ilfoveanu este unul dintre puținii autori care, păstrându-se în canoanele artelor clasice, a inovat și a dezvoltat un puternic stil personal, recognoscibil instantaneu în sute de tablouri, din mai multe cicluri tematice, și în sute de desene.
Există multe, aparente, paradoxuri (sau, mai degrabă, tensiuni interioare) în opera și în stilistica lui Ilfoveanu. Dominant e un hieratism al reprezentării, care se suprapune cu rest peste hieratica subiectelor. Un ultraconservatorism mult-mult-pre-sămănătorist, o întoarcere, ca la Chagall, la rădăcini și prototipuri – prerenascentiste, se înțelege, dar și pre-estetice, într-o stilistică influențată de brutalism și art-naïf. Doar că Ilfoveanu reface acest traseu regenerator într-o cultură, cea română, care are avantajul de a fi foarte tânără – importată, practic, din Franța, în secolul 19 – și contra-avantajul de a fi foarte bătrână, de a fi conservat și ținut în uz obiectele și imagologia culturii Cucuteni-Tripolie până după jumătatea secolului 20. Din viața rurală, fosilizată cu precădere în pridvoruri de biserici românești și balcanice (cu ecourile lor de artă rupestră), Sorin Ilfoveanu extrage o liniaritate, un minimalism arhetipal, o atitudine economicoasă a reprezentării care să susțină simbolul și semantica fără a le contamina cu accidentele carnalității. Totuși, ar fi greșit să se caute la Ilfoveanu, ca în pictura creștină propriu-zisă, un alfabet simbolic care să compună un mesaj univoc. Păstrând evidente influențe creștine, hermeneutica necesară lucrărilor lui Ilfoveanu se articulează distinct, plurivoc, incluziv, este cultuală și culturală deopotrivă: permite scara individuală, susține opera deschisă.
Perfect coerent, stilul lui Ilfoveanu din ultimele decenii este, în sine, o evoluție. Elevul lui Baba, studentul la Arte plastice din anii 1970 se retrage treptat din lucrări, dar fără a dispărea: el se repliază într-un univers mai profund al desenului și picturii, un univers în care canonul estetic, dimensionat de vechii maeștri și vechile tradiții, devine o simplă conștiință vizuală, un sine pictural care apără de urât reprezentarea tot mai liberă, tot mai spontană, tot mai puțin mediată.
Un ciclu aparte în opera lui Ilfoveanu îl reprezintă „Alb”, expoziția din 2016 de la Galeria Ann Art, unde pictorul, care sacrificase orice context în afara siluetelor antropo- și zoomorfe, se întoarce spre peisaj, de astă dată denudat de oameni și animale, dar întotdeauna antropomorfizat prin case, drumuri, livezi și ciuture. Culoarea se restrânge la tonuri de pământ, iar desenul ocupă suprafața cuvenită picturalului; albul sau verdele sau ocrul, în suprafețe imense, creează un univers al liniștii și al tihnei în care desenul – în tonuri de smoală și petrol, în nesfârșite linii sinuoase sau în contrapuncte agile – deconstruiește și reconstruiește perspectiva, clar-obscurul, sfumatto-ul, compoziția. Un ecou din van Gogh transpare prin pensulație și prospețimea viziunii, după cum toate operele lui Sorin Ilfoveanu sunt conectate permanent cu ideologii culturale, cu gnoze și cu măestrii larg cunoscute sau aproape uitate. Arta lui Ilfoveanu poate fi astfel comparată cu un vortex: viziunea sa extrem de personală ia naștere la intersecția dinamică a tuturor acestor tensiuni istorice și culturale, fără vreun efort aparent, din simpla aderență, organică, sinceră, la fiecare dintre aceste măestrii și ideografii.
- Clima – agentul secret al istoriei - 25 aprilie 2025
- Ce e în neregulă cu viața la sat? - 19 martie 2025
- Imaginea străinilor în percepția publică - 13 martie 2025
Pingback: Portretul unei opere: arta lui Sorin Ilfoveanu - Nicu Ilie blog