Sari la conținut
Prima pagină » Articole recente » Andrei Șerban despre „Oedip”.

Andrei Șerban despre „Oedip”.

„Care e sensul adevărului dacă doar anihilează dragostea și distruge încrederea în viitor? De ce ar fi fost greșit dacă trăiau fericiți cu minciuna, fără să fie conștienți de ea? Pentru Sofocle expresia catharsis (schimbare de stare) era esența teatrului. Cum să ieși din sală împăcat și mai optimist decât ai intrat?” (Andrei Șerban)

On topic cu Andrei Șerban

„Am descoperit în Robert Icke un tânăr artist curajos și original, care nu e doar un regizor remarcabil, ci și un dramaturg, unul dintre cei mai hot oameni de teatru britanici de azi. Am montat deja două dintre adaptările lui. Prima,<<Doctorul>>, e o rescriere a unei piese puțin cunoscute de Arthur Schnitzler, evidențiază crimele morale produse în mediile sofisticate, mai precis în lumea academică și în special cea medicală, unde politicul și ideologia woke au făcut ravagii care au afectat sănătatea și chiar viața. Iar <<Oedip>> e o adaptare care nu neglijează nici ea politicul. Are loc tot în zilele noastre, deși urmează fidel și sensibil structura din Antichitate, făcând astfel din supracunoscuta piesă a lui Sofocle o versiune extrem de politică și adaptată în contemporaneitate. Personajele aparțin lumii de azi, dar esența universală a piesei vibrează în noi. Acest <<Oedip>> e diferit de alte adaptări de piese antice, care riscă să derapeze de la piesa ințială încât să nu le mai recunoști. La început te ia prin surprindere, dar la final te regăsești în dilema adâncă a identității, pe care fiecare o retrăim în teatru ca pentru prima oara. E nevoie de o neobișnuit de mare  concentrare, nu doar a actorilor, ci și a fiecărui spectator; toată povestea descoperirii adevărului are loc în exact două ore de spectacol, cum arată fiecare minut amenințător al ceasului din decor.

La final, toate personajele poartă pe ochi banderole negre, semn al orbirii simbolice, al refuzului de a vedea adevărul. Singurul care acceptă curajos să afle aspecte înfiorătoare despre sine însuși e Oedip. Odată ce își sacrifică ochii cu tocurile pantofilor care aparțineau Iocastei (soția și mama fiind deja moartă), ce altceva îi mai rămâne eroului decât să vadă lumina de dincolo de întuneric? Care e sensul acestei experiențe? Și noi cu ce plecăm acasă? E adevărul mai bun decât minicuna? Oedip și Iocasta se iubeau ca în povești, formau o familie fericită, puteau să-și urmeze drumul în sus și Oedip să devină președintele care ar fi putut salva planeta. Care e sensul adevărului dacă doar anihilează dragostea și distruge încrederea în viitor? De ce ar fi fost greșit dacă trăiau fericiți cu minciuna, fără să fie conștienți de ea? Pentru Sofocle expresia catharsis (schimbare de stare) era esența teatrului. Cum să ieși din sală împăcat și mai optimist decât ai intrat? Acesta e secretul pe care nu pot să vi-l divulg. Dar îmi iau riscul să vă asigur că dacă veți vedea spectacolul nostru, veți pleca din sală schimbați.

Oedip
Regia: Andrei Șerban
Teatrul Bulandra Bucureşti

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.